Sneijder s-a antrenat cu Gokhan Saki pentru a fi în formă la Mondiale. ”Plus de agilitate și de explozie”
10.06.2014, 21:07Wesley Sneijder abia așteaptă meciul de debut al Olandei de la Cupa Mondială, care va fi contra Spaniei.
Olanda are un debut de foc la Cupa Mondială din Brazilia. Batavii au șansa revanșei după ce au pierdut titlul mondial în fața ibericilor în urmă cu patru ani.
Louis Van Gaal așteaptă cu încredere partida cu spaniolii, bazându-se foarte mult pe forma de moment a elevilor săi. Unul dintre jucătorii de la care se așteaptă foarte mult la acest turneu final este Wesley Sneijder (30 de ani).
Fostul mijlocaș al celor de la Inter Milano și Real Madrid, dar care acum evoluează pentru Galatasaray, a ținut să-i mulțumească selecționerului naționalei pentru forma bună în care se află acum.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La mijlocul sezonului trecut, Louis Van Gaal a avut o discuție cu Sneijder și i-a transmis acestuia că dacă nu va schimba ceva în pregătirea sa atunci nu-l va convoca la turneul final. La recomandarea selecționerului și cu acordul celor de la Galatasaray, Sneijder a acceptat să facă antrenamente specifice cu unul dintre cei mai buni luptători de K1, Gokhan Saki.
Luptătorul, care are dublă cetățenie, turcă și olandeză, a avut grijă să-l pună pe picioare pe mijlocaș, care acum îi este recunoscător selecționerului.
”Dacă privesc acum în urmă, îi dau dreptate lui Louis Van Gaal. Eu nu lucram destul și nivelul meu scăzuse foarte mult. După antrenamentele cu Saki, am revenit la greutatea mea optimă, plus că am căpătat un joc mult mai bun de picioare, un plus de agilitate, de explozie în joc și reacții, toate aceste aspecte ajutându-mă să revin la forma mea de altădată”, a spus Sneijder.
Meciul 100 în tricoul Olandei pentru Sneijder
Sneijder are și un motiv în plus pentru care așteaptă meciul cu Spania. El va bifa astfel partida cu numărul 100 în tricoul batavilor.
El se va alătura astfel în ”clubul centenarilor”, alături de Edwin van der Sar (130 meciuri), Frank de Boer (112), Rafael van der Vaart (109), Giovanni van Bronckhorst (106) și Phillip Cocu (101).
Jucătorul echipei Galatasaray, care luni a împlinit 30 de ani, a debutat în națională în aprilie 2003, într-un meci cu Portugalia.
Olanda face parte din Grupa B, alături de Spania, Chile și Australia (DETALII DESPRE PROGRAMUL CUPEI MONDIALE)
Etichete: wesley sneijder , sneijder olanda , olanda spania , sneijder meciul 100 pentru olanda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...