Zidane împarte ”gloria” La Undecima cu Benitez. E a 7-a oară când o echipă câștigă trofeul cu doi antrenori diferiți
29.05.2016, 18:28Zinedine Zidane a câștigat al treilea său trofeu Champions League cu Real Madrid, dar primul ca antrenor principal, la doar puțin peste patru luni de la numirea în funcție. Zizou cucerise La Novena în 2002, ca jucător, marcând chiar un gol contra lui Bayer Leverkusen, în victoria cu 2-1 din finală. Atunci, meciul s-a încheiat în timpul regulamentar. Acum doi ani, ca asistent al lui Ancelotti, Zidane a contribuit la câștigarea La Decima, după 4-1 cu Atletico în prelungiri. În fine, sâmbătă seară, Zidane, tehnicianul principal al lui Real, a câștigat La Undecima, după 1-1 în timpul regulamentar și 5-3 la loviturile de departajare, împotriva aceleiași rivale Atletico.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Totuși, primul antrenor francez care câștigă Champions League trebuie să împartă ”gloria” cuceririi trofeului cu Rafa Benitez, antrenorul care se afla pe bancă în prima parte a sezonului ”galacticilor” în această ediție a Ligii Campionilor. Este a șaptea oară când o echipă câștigă UCL după ce a avut doi antrenori diferiți de-a lungul sezonului pe bancă.
În trei din cele șapte dăți, Real Madrid a fost protagonista schimbării antrenorilor în plin sezon, cu consecințe fericite.
S-a mai întâmplat în 1960, când Manuel Fleitas i-a lăsat locul lui Miguel Munoz pe bancă, respectiv în 2000, când Toshack a fost demis, iar în locul său a fost instalat Vicente del Bosque.
Ultima oară când s-a întâmplat asta, însă, a fost în 2012, când Andres Villas-Boas a fost înlocuit cu Roberto Di Matteo, iar Chelsea a reușit să câștige primul și singurul titlu din istorie în Liga Campionilor.
1960 - Real Madrid - Miguel Munoz în locul lui Manuel Fleitas
1975 - Bayern - Dettmar Cramer în locul lui Udo Lattek
1982 - Aston Villa - Tony Barton în locul lui Ron Saunders
1993 - Marseille - Raymond Goethals în locul lui Jean Fernandez
2000 - Real Madrid - Vicente del Bosque în locul lui John Toshack
2012 - Chelsea - Roberto Di Matteo în locul lui Andre Villas-Boas
2016 - Real Madrid - Zinedine Zidane în locul lui Rafa Benitez
Culmea, în același sezon în care cucerea UEFA Champions League, Rafa Benitez retrograda cu Newcastle United în liga secundă engleză. Spaniolul o preluase pe Newcastle în martie, la două luni după ce fusese demis de la Real.
Etichete: real madrid , liga campionilor , champions league , antrenor , zinedine zidane , rafa benitez , sapte ori , antrenori diferiti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trei poliţişti au fost spitalizaţi, în dimineața de Crăciun, după ce autospeciala în care se aflau...