Totul pentru victorie! Presingul va fi arma secretă a Stelei contra lui FC Basel
21.10.2013, 17:59Steaua va disputa marți seară cel de-al treilea meci din Grupa E a UEFA Champions League contra celor de la FC Basel. După două înfrângeri la scor, 0-3 cu Schalke, la Gelsenkirchen (VIDEO), și 0-4 cu Chelsea, la București (VIDEO), roș-albaștrii au neapărat nevoie de victorie pentru a mai spera la primăvara europeană.
Antrenorul campionilor, Laurențiu Reghecampf, are ambiția de a câștiga primele puncte ca tehnician în UCL și, în consecință, a pus mare preț pe pregătirea întâlnirii cu elvețienii, după cum chiar el a mărturisit.
La întâlnirea cu jurnaliștii, tehnicianul, în vârstă de 38 de ani, a spus la ce capitol a suferit echipa sa în primele două partide.
“Într-adevăr, înainte de startul competiției am spus că țintim primul loc în grupă, era normal să spun asta. Între timp lucrurile s-au schimbat, pentru că noi am pierdut două partide. Bine, cu Schalke am jucat destul de bine, apoi am primit un gol pe o greșeală copilărească și asta a fost. A urmat meciul cu Chelsea pe care l-am pierdut la scor și pentru că am întâlnit o echipă net superioară nouă la toate capitolele.
Oricum, cu Basel veți vedea, așa cum am promis, o altă atitudine din partea echipei noastre, pentru că n-am jucat cum trebuie în niciuna dintre cele două partide. Adică n-am făcut deloc presing și le-am permis adversarilor să-și dezvolte jocul“, a spus Reghecampf.
La antrenamentul oficial al campionilor, dinaintea partidei cu helveții, care a avut loc luni dimineață în Ghencea, Reghecampf a mizat pe această latură a presingului.
“Reghe“, care a avut la dispoziție 20 de jucători, a împărțit lotul în două echipe, inegale însă. Una a fost formată din 11 jucători, iar cealaltă, evident, din 9. Scopul a fost tocmai acela de a miza pe presing.
Steaua, în 11: Niță - Latovlevici, Gardoș, Varela, Prepeliță - Pintilii - Tatu, N.Stanciu, Tănase - Piovaccari, Kapetanos.
Steaua, în 9: Tătărușanu - Georgievski, Szukala, Filip, Pârvulescu - Bourceanu - Chipciu, Ad. Popa - Ad. Cristea.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Steaua - Basel se va disputa marți, de la ora 21:45 și va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro și pe m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Partida va fi transmisă și în format LIVE VIDEO & TEXT pewww.digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , laurentiu reghecampf , champions league , reghecampf , basel , steaua champions league , steaua basel , grupa e champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...