Pochettino se teme de o posibilă ”remontada” a Barcelonei în returul cu PSG: ”Se poate întâmpla orice”
articol scris de Digi Sport02.03.2021, 13:16
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, argentinianul Mauricio Pochettino, se teme de o posibilă ''remontada'' a Barcelonei în Liga Campionilor la fotbal, dar a afirmat că preferă să se gândească la o nouă victorie, a declarat acesta pentru AFP.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"În fotbal, orice este posibil. Iar cel mai incredibil lucru se poate întâmpla, fie pozitiv sau negativ", a spus Pochettino, chiar şi după ce parizienii au câştigat cu 4-1 în faţa Barcei în prima manşă a optimilor de finală ale Champions League, pe Camp Nou.
Pochettino se teme de o posibilă ”remontada” a Barcelonei: ”Se poate întâmpla orice”
"Se poate întâmpla orice", a adăugat tehnicianul argentinian în vederea meciului retur, de pe 10 martie pe Parc des Princes. PSG nu a uitat faimoasa "remontada" din 2017 a catalanilor, cu umilinţa de pe Camp Nou cu 1-6, după ce în tur PSG câştigase cu 4-0 în prima manşă.
"Dar noi suntem optimişti şi pregătim fiecare meci în aceeaşi manieră, mereu cu mentalitatea de a genera sentimente pozitive şi să ne gândim că trebuie să câştigăm încă o dată pentru a merge în turul următor", a insistat antrenorul parizienilor.
Agerpres.
Meciul retur dintre PSG și Barcelona este programat miercuri, 10 martie, și poate fi urmărit, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
Etichete: psg , mauricio pochettino , psg barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...