Negocieri la lojă! Florentino Perez şi Nasser Al-Khelaifi au discutat despre Kylian Mbappe la meciul dintre PSG şi Real Madrid
18.09.2019, 22:15Meciul de gală dintre PSG şi Real Madrid reprezintă şi prilejul unei revederi între doi buni prieteni din lumea fotbalului, preşedinţii celor două cluburi. Nasser Al-Khelaifi şi Florentino Perez au parte de o zi lungă în care au discutat atât despre evenimentele din ultima perioadă, dar şi despre viitor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ultima afacere încheiată între cei doi a fost transferul lui Keylor Navas pe Parc des Princes coroborat cu împrumutul lui Alphonse Areola la Madrid, dar cei doi pun la cale mişcări şi mai spectaculoase.
Kylian Mbappe poate deveni cel mai scump transfer din istorie
Numele lui Kylian Mbappe, jucătorul care ezită să semneze un nou contract cu campioana Franţei, este unul din subiectele fierbinţi ale discuţiei.Florentino Perez vrea să dea o nouă lovitură anul viitor, iar galacticul pe care şi-l doreşte cu orice preţ este francezul de 20 de ani.
Madrilenii vor plăti 275 de milioane de euro pentru campionul mondial al lui PSG, susțin ziariştii spanioli.
Mai mult, Mbappe va avea un salariu astronomic de 35 de milioane de euro, plus alte cinci milioane de euro bonusuri. Dacă mutarea se va face în 2020, Mbappe va deveni cel mai scump transfer din istoria fotbalului, depășind recordul lui Neymar, de 222 milioane de euro.
Aducerea lui Neymar rămâne de actualitate
Şi soarta lui Neymar este temă de discuţie - Florentino Perez a încercat să profite de relaţiile bune cu parizienii pentru a găsi o soluţie în această vară şi a rămas cu satisfacţia că brazilianul nu s-a întors la Barcelona.
Mai mult, preşedintele Realului are o întâlnire cu emirul din Qatar, Tamim bin Hamad Al Thani, cel care nu a mai venit pe stadion de la partida din optimi cu Manchester United când un penalty transformat de Marcus Rashford în prelungiri a adus eliminarea trupei lui Thomas Tuchel. Emirul a fost cel care a avut ultimul cuvânt în privinţa lui Neymar, hotărând ca brazilianul să nu plece indiferent de oferta Barcelonei.
Etichete: real madrid , psg , neymar , al khelaifi florentino perez , kylian mabppe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...