Barcelona ar fi vrut încă de acum noua regulă UEFA! Din sezonul viitor, nu ar mai avea o asemenea problemă
27.03.2018, 15:22Jucătorii care vor schimba cluburile în timpul sezonului vor putea evolua pentru ambele echipe în aceeaşi ediţie din Liga Campionilor, conform noilor reguli anunţate marţi de UEFA.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Graţie noilor reguli, care vor intra în vigoare din sezonul viitor, un fotbalist care va evolua pentru o echipă în faza grupelor Champions League, apoi se va transfera în luna ianuarie, va putea evolua pentru noul său club în faza eliminatorie a acestei competiţii. Aceeaşi regulă se va aplica şi în Europa League, precizează UEFA.
Conform regulamentului actual, o echipă calificată în faza eliminatorie din Liga Campionilor şi Europa League este autorizată să înscrie trei jucători noi, între care unul singur care a reprezentat un alt club în grupele Europa League, dar niciunul care a evoluat pentru o altă formaţie în grupele Champions League.
Din cauza regulilor aflate acum în vigoare, Barcelona nu îl poate utiliza în Liga Campionilor pe brazilianul Philippe Coutinho, care a jucat deja pentru Liverpool în actuala ediţie a celei mai importante competiţii continentale intercluburi. Catalanii au achitat 120 de milioane de euro și au promis alte 40 sub formă de bonusuri, în schimbul transferului său.
În schimb, chilianul Alexis Sanchez a fost eligibil pentru Manchester United în Liga Campionilor, după transferul său de la Arsenal Londra, alături de care a evoluat în toamnă în Europa League.
Noile regulamente aprobate de UEFA permit ca "un club să poată înregistra trei noi jucători eligibili, fără nicio restricţie", conform forului continental.
Agerpres
Etichete: barcelona , liga campionilor , champions league , uefa regulament , regulament uefa , coutinho barcelona , reguli champions league , reguli liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...