Exclusiv Câți membri ai ”Generației de Aur” s-au prezentat la primul antrenament pentru meciul de retragere
articol scris de Digi Sport10.05.2024, 23:19
Meciul ”Retragerii Generației de Aur” va avea loc pe data de 25 mai 2024, de la ora 20:30, pe Arena Națională.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul o să fie arbitrat de Ion Crăciunescu (73 ani), fostul mare arbitru internațional român.
Florin Prunea, alături de alți patru membri ai ”Generației de Aur” la primul antrenament înaintea meciului de retragere
Marele eveniment va avea loc peste două săptămâni, iar foștii mari jucători au început antrenamentele. Azi, 10 mai, la sesiunea de pregătire au fost prezenți cinci membri.
Florin Prunea a transmis că este vorba despre el, Gică Popescu, Basarab Panduru, Florin Răducioiu și Jean Vlădoiu.
”Trebuie să facem ceva. Am fost eu, Gică Popescu, Pandi (n.r. Basarab Panduru), Radu (n.r. Florin Răducioiu), Jean (n.r. Vlădoiu) a venit de la Pitești. Ionuț (n.r. Lupescu) vine în seara asta de la Leverkusen, mâine se prezintă la treabă. Trebuie să-l sun și pe ”Nea Puiu” (n.r. Anghel Iordănescu).
Am făcut alergare ușoară. Eu am condus încălzirea, apoi, Radu și Pandi au condus la alergare. Apoi au tras la poartă. E greu să mă pun jos, să vedem. Stelică trebuie să vină și el că nu pot singur. Parcă e din ce în ce mai mare poarta.”, a declarat Florin Prunea, la ”Liga Digi Sport”.
Lotul României pentru meciul de retragere
- Portari: Florin Prunea, Bogdan Stelea
- Fundași: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymeș, Gheorghe Mihali, Răzvan Prodan (fiul lui Didi Prodan)
- Mijlocași: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu
- Atacanți: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie
- Antrenori: Anghel Iordănescu, Gabi Balint
Jose Mourinho a confirmat prezența la meciul ”Retragerii Generației de Aur”: ”Sunt fericit să mă întorc la București”
Jose Mourinho (61 ani) este doar unul dintre marile nume ale fotbalului care vor fi prezente pe Arena Națională.
”The Special One” a confirmat prezența la evenimentul de pe 25 mai prin intermediul unui mesaj transmis pe rețelele sociale.
”Salut. Se pare că voi veni la București foarte curând. Am fost invitat să fiu antrenorul uneia dintre echipe într-o seară minunată, unde toată lumea va mulțumi acestei incredibile echipe naționale care a făcut istorie.
Am fost invitat, așa cum v-am spus, și sunt fericit să mă întorc la București. Sunt fericit să fiu printre cei mai buni jucători din lume ai acelei generații. Ne vedem curând, București.”, a fost mesajul transmis de Jose Mourinho.
Etichete: florin prunea , meciul retragerii generatiei de aur , antrenament generatia de aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...