OUT de la Bayer Leverkusen! Bayern Munchen a anunțat prima mutare a verii
articol scris de Digi Sport04.06.2024, 17:03
Bayern Munchen se pregătește de noul sezon, după ce ediția 2023/2024 a fost una dezamăgitoare pentru clubul din Bavaria, întrucât formația de pe Allianz Arena nu a reușit să câștige niciun trofeu.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Vincent Kompany este noul antrenor al bavarezilor, iar fostul ”principal” al celor de la Burnley trebuie să o readucă pe Bayern Munchen la nivelul la care clubul a fost în ultimul deceniu.
De aceea, conducerea clubului din Munchen a anunțat o primă mutare în apărare, compartiment unde echipa a avut parte de foarte multe accidentări în ultimul sezon.
Conducerea lui Bayern Munchen: ”Stanisic va fi important pentru noi în sezonul următor”
Josip Stanisic (24 de ani) a fost împrumutat de Bayer Leverkusen de la Bayern Munchen pe parcursul sezonului 2023/2024, iar croatul a fost un jucător important pentru antrenorul Xabi Alonso, sub comanda căruia a bifat nu mai puțin de 2350 de minute.
Chiar dacă Bayer Leverkusen ar fi dorit să-l păstreze pe Stanisic, fundașul se va întoarce la Bayern Munchen, după cum a anunțat Max Eberl, CEO-ul bavarezilor.
”Josip Stanisic o să joace un rol important pentru noi în sezonul următor”, a declarat oficialul lui Bayern Munchen, conform presei germane.
- 28 de milioane de euro este cota de piață a lui Stanisic, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- Stanisic a fost promovat la echipa mare a lui Bayern Munchen în august 2021, iar acesta a reușit să bifeze 41 de apariții în tricoul bavarezilor.
- Până în iunie 2026 are contract fundașul din Croația cu echipa din Bavaria.
Marcel Răducanu, despre numirea lui Kompany la Bayern: ”Deja râde lumea de ei în Germania”
Marcel Răducanu (69 de ani), fostul atacant al Borussiei Dortmund (marea rivală a lui Bayern) și al echipei naționale, este de părere că ”Bavarezii” au decis să-l instaleze pe Vincent Kompany pentru a avea cât mai rapid un antrenor pe bancă pentru sezonul următor.
De asemenea, fostul vârf ”Tricolor” a susținut că numirea belgianului la Bayern a produs mai multe reacții amuzante și ironice în presa din Germania.
”A fost o panică a lui Bayern. Deja râde lumea de ei în Germania. Din ce am înțeles, Guardiola (n.r. Pep) l-a recomandat. Este un antrenor bun, un antrenor care are atu că a fost jucător bun.
Poate să facă ceva la Bayern dacă nu se bagă Hoeness (n.r. Uli Hoeness, fostul președinte al lui Bayern)”, a spus Răducanu, la emisiunea Digi Sport Special moderată de Vali Moraru.
Până să semneze cu Bayern Munchen, Kompany le-a mai antrenat pe Anderlecht (august 2020 - iunie 2022) și Burnley (iulie 2022 - iunie 2024). La finalul sezonului trecut, tehnicianul belgian a retrogradat-o pe Burnley în Championship (liga a 2-a din Anglia).
Etichete: bayern munchen , bayer leverkusen , josip stanisic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...