OUT: prima plecare de la Bayer Leverkusen! Pierdere grea pentru Xabi Alonso
articol scris de Digi Sport21.05.2024, 10:09
Bayer Leverkusen este revelația acestui sezon din Europa, după ce au câștigat Bundesliga, au ajuns în finala Cupei Germaniei și finala UEFA Europa League.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mai mult, ”Farmaciștii” au realizat aceste performanțe fără să piardă vreun meci! Totuși, conducerea lui Bayer Leverkusen a făcut un anunț pe care Xabi Alonso nu voia să-l audă, iar echipa va pierde un jucător important.
Josip Stanisic, OUT de la Bayer Leverkusen! Croatul se va întoarce la Bayern Munchen
Bayer Leverkusen a reușit să-l împrumute pe Stanisic de la Bayern Munchen până la finalul acestui sezon, iar fundașul croat a reprezentat o piesă importantă în angrenajul echipei lui Xabi Alonso.
Antrenorul spaniol l-a folosit pe Stanisic în nu mai puțin de 2260 de minute, timp în care acesta a reușit patru goluri și șase pase decisive.
Totuși, contractul croatului cu Leverkusen se apropie de final, iar acesta urmează să se întoarcă la Bayern Munchen în vară.
”Stanisic are contract cu Bayern Munchen, iar atâta timp cât nimic nu se va schimba, mă aștept ca el să se întoarcă la Munchen. Dacă are altă dorință, vom sta de vorbă, dar nu este cazul în acest moment”, a declarat CEO-ul lui Leverkusen, Fernando Carro, conform BILD.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Stanisic, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Bayer Leverkusen, unică în istoria fotbalului
Bayer Leverkusen a încheiat campania din Bundesliga cu 28 de victorii și șase egaluri. Zero în dreptul înfrângerilor!
Echipa antrenată de Xabi Alonso a stabilit, astfel, un record all-time pentru fotbalul german. Concret, Bayer Leverkusen este prima echipă din istoria Bundesligii care termină un sezon neînvinsă!
Bayer poate încheia și sezonul în toate competițiile neînvinsă. Mai are de jucat două meciuri, două finale, cu Atalanta în Europa League și contra lui Kaiserslautern în Cupa Germaniei.
Bayer Leverkusen, 51 de meciuri la rând fără eșec
Tot pe durata acestui sezon, Bayer Leverkusen a stabilit un record pentru cea mai lungă serie de meciuri fără eșec din istoria fotbalului.
Echipa lui Bayer Leverkusen are nu mai puțin de 51 de meciuri consecutive fără înfrângere.
Etichete: xabi alonso , bayern munchen , bayer leverkusen , josip stanisic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...