Nemții scriu că Alaba rămâne la Bayern. Ce salariu va primi austriacul
14.03.2016, 09:46Presa din Germania anunță că David Alaba rămâne la Bayern Munchen deși în ultima perioadă au existat zvonuri care îl dădeau cu un pas în curtea lui Manchester City, formație care începând din sezonul viitor va fi pregătită de Pep Guardiola.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
David Alaba a fost fără îndoială unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Bayern în "era Guardiola", iar evoluțiile sale au atras atenția mai multor cluburi printre care Manchester City, Real Madrid sau Barcelona. Jucător foarte tehnic și versatil, Alaba poate acoperi mai multe posturi în defensivă, dar este capabil să evolueze și în linia de mijloc.
Cotat de site-urile de specialitate la 45 de milioane de euro, Alaba a semnat, conform celor de la Bild, un nou contract cu Bayern. Înțelegerea ar fi valabilă până în 2021, iar austriacul va încasa un salariu stagional de 12 milioane de euro. Vechiul contract al lui Alaba cu Bayern îi aducea apărătorului de 23 de ani un salariu de 7 milioane de euro pe an și se încheia în 2018.
Dacă informația publicată de nemți este corectă, un anunț oficial va fi făcut probabil după returul dintre Bayern și Juventus, din optimile Ligii Campionilor. În tur, la Torino, cele două formații au încheiat la egalitate, 2-2
45 de milioane de euro e cota lui Alaba
31 de meciuri a jucat Alaba în acest sezon
1 gol și 4 pase decisive are austriacul
Etichete: pep guardiola , david alaba , alaba bayern , contract alaba bayern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...