Bayern Munchen poate renunța liniștită la Alaba și Boateng. Varianta perfectă de înlocuire se află chiar în curtea clubului
articol scris de Digi Sport16.11.2020, 15:27
Defensiva campioanei Europei va suferi modificări substanțiale la finalul acestui sezon. David Alaba și Jerome Boateng o vor părăsi pe Bayern Munchen, însă bavarezii au soluția perfectă de înlocuire chiar în curtea clubului.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
David Alaba (28 de ani) și Jerome Boateng (32 de ani) au fost anunțați de oficialii lui Bayern Munchen că vor fi nevoiți să-și găsească alte echipe la sfârșitul stagiunii. Bavarezii nu le vor prelungi contractele celor doi stâlpi ai defensivei din ultimii 10 ani. Alaba și Boateng nu duc lipsă de oferte. Austriacul este în vizorul lui Manchester City, Real Madrid, PSG și Juventus, în timp ce internaționalul german este pe lista mai multor echipe din Premier League, precum Arsenal, Tottenham sau Chelsea.
Bayern nu trebuie să-și facă griji în privința viitorului. Ralf Ragnick, fostul director sportiv de la Leipzig și Salzburg și unul dintre cei mai buni scouteri din Europa, l-a numit pe Tanguy Kouassi Nianzou (18 ani) drept soluția perfectă pentru apărarea bavarezilor: "Este excepțional și va fi unul dintre cei mai buni pentru următorii zece ani. Dacă nu se va accidenta, va fi titular incontestabil la Bayern anul viitor", a declarat Ragnick, potrivit AS.
Cine este Tanguy Kouassi Nianzou, viitorul "pilon al defensivei" la Bayern Munchen
Tânărul fundaş Tanguy Kouassi Nianzou, format la Paris Saint-Germain, a semnat în această vară un acord pe patru ani cu Bayern Munchen. În vârstă de 18 ani, francezul a parafat cu această ocazie primul său contract ca jucător profesionist, după trei sezoane petrecute la academia lui PSG, el făcându-şi debutul în prima echipă a parizienilor în decembrie 2019. Tanguy este internațional francez U19.
Pentru campioana Franței, Nianzou a jucat 13 partide, în campionat, Cupa Franței și Liga Campionilor, și a reușit să marcheze de trei ori. Fundașul nu a prins încă niciun minut în tricoul lui Bayern, însă odată cu plecările lui Alaba și Boateng, va avea ocazia să-și demonstreze valoarea.
Bayern țintește un reset total în ceea ce privește defensiva. După anunțul despărțirilor de cele două staruri, conducerea bavarezilor ia în calcul transferul lui Dayot Upamecano, de la Leipzig, despre care s-a scris că ar fi dorit și de Liverpool.
- 11 milioane de euro este cota de piață a lui Tanguy Kouassi Nianzou, potrivit Transfermarkt
- 60 de milioane de euro este suma la care e evaluat Dayot Upamecano
Etichete: jerome boateng , david alaba , tanguy kouassi nianzou , defensiva bayern munchen , ralf ragnick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...