Atacantul adus în locul lui Cristiano Ronaldo a primit o întrebare "brutală" de la un reporter
articol scris de Digi Sport28.03.2023, 18:04
Olanda a câștigat cu 3-0 meciul cu modesta Gibraltar, din preliminariile Euro 2024, prin golul lui Depay și "dubla" lui Ake.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Wout Weghorst a primit o întrebare "brutală" de la un reporter
A jucat însă și Wout Weghorst (30 de ani), iar la final, atacantul a primit o întrebare considerată umilitoare din partea unui jurnalist.
"Wout, dacă ai fi jucat 48 de ore în acest meci, ai fi marcat?", a fost întrebarea reporterului olandez.
"Bună întrebare. Am făcut ce am putut eu mai bine, dar s-a terminat timpul", a fost răspunsul lui Weghorst.
Momentul a devenit imediat viral pe rețelele sociale, dacă avem în vedere că Gibraltar era o "victimă" care ar fi trebuit să încaseze foarte multe goluri de la o echipă ca Olanda.
Conform clasamentului FIFA, naționala Gibraltarului se află pe locul 200 în lume, din 211 echipe.
Wout Weghorst, criticat chiar înainte să semneze cu Manchester United
Wout Weghorst este nimeni altul decât atacantul adus de Erik ten Hag la Manchester United, pe 14 ianuarie, pentru a-l înlocui pe Cristiano Ronaldo.
La acel moment, unii foști jucători de legendă, precum Marco van Basten sau Wesley Sneijder s-au întrebat ce caută un astfel de jucător la o echipă de calibrul lui Manchester United. Și se pare că mulți au avut dreptate, dacă avem în vedere că el a reușit doar două goluri în 18 meciuri oficiale pentru la United, deși este atacant.
Uriașul de un metru și 97 de centimetri are 21 de selecții și 5 goluri la naționala Olandei.
- 14 milioane de euro este cota de piață a lui Weghorst, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Weghorst, "clientul" lui Messi la Cupa Mondială 2022: "La ce te uiți, prostule?"
Olandezul în vârstă de 30 de ani este nimeni altul decât "clientul" lui Lionel Messi de la Cupa Mondială 2022. Wout Weghorst şi Lionel Messi au fost protagoniştii unui scandal la partida Argentina - Olanda, din sferturi.
Weghorst, care a dat două goluri pentru Olanda şi a trimis meciul în prelungiri, a fost jignit de Messi la final, înainte ca starul argentinian să înceapă interviul.
Totul a pornit după ce atacantul lui PSG l-a văzut pe fotbalistul olandez trecând pe la zona mixtă. Weghorst i-a spus ceva lui Messi, care a izbucnit: "La ce te uiți, prostule? Du-te acolo, prostule! Hai, du-te acolo!", i-a spus argentinianul.
Ulterior, Weghorst a comentat momentul.
"Am avut câteva contre cu Messi de-a lungul meciului, cred că a fost surprins de efortul meu. Am mult respect pentru el, este unul dintre cei mai buni din istorie.
Am vrut să-i arăt respect după meci, dar bănuiesc că nu era pregătit pentru așa ceva. Acum știe cum mă cheamă, ceea ce este un lucru bun pentru mine", a spus Weghorst, conform presei din Turcia.
Etichete: olanda , wout weghorst
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...