Antrenorul care le-a interzis jucătorilor să celebreze după marcarea unui gol
articol scris de Digi Sport18.11.2023, 10:25
De la Cristiano Ronaldo (38 ani) la Erling Haaland (23 ani), fotbaliștii celebrează într-un mod special la finalul fiecărei reușite.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Totuși, acest lucru nu se întâmplă și în Anglia, la Mansfield Town, echipă din Liga a 4-a.
Antrenorul lui Mansfield Town a interzis celebrarea golurilor
Nigel Clough (57 ani), antrenorul echipei, le-a interzis jucătorilor să se bucure după ce marchează, potrivit The Sun. Echipa sa este pe locul 8 după primele 16 meciuri și se află pe poziția a treia în clasament.
Mansfield Town a marcat până acum 29 de goluri, iar tehnicianul le-a transmis fotbaliștilor săi că celebrarea golurilor este o ”risipă de energie”. Acesta vrea ca jucătorii să își strângă mâna în loc să celebreze în diferite feluri.
”Nu văd sensul unei bucurii când meciul încă se dispută. Celebrarea ar trebui să vină la finalul meciului, când câștigi.”, a transmis Nigel Clough, potrivit sursei citate.
Celebrare nemaivăzută în UEFA Champions League
În noiembrie 2022, Leipzig s-a impus în deplasare, 4-0 în fața lui Șahtior Donețk, în ultima rundă a fazei grupelor UEFA Champions League, și s-a calificat în optimile de finală ale competiției.
Meciul de la Varșovia a început cum nu s-a putut mai bine pentru Leipzig. Christopher Nkunku (24 de ani) a deschis scorul după doar 10 minute de joc și s-a bucurat într-un mod inedit.
Francezul a scos un balon roșu din jambiere și l-a umflat, spre uimirea tuturor. Internauții au reacționat imediat pe rețelele sociale: ”De ce a făcut asta?”, ”Ce? Tocmai a umflat un balon?” sau ”Merită un loc în Hall of Fame” au fost doar câteva dintre reacțiile de pe internet.
Galerie Foto
Etichete: anglia , nigel clough , mansfield town
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...