OUT! Gigi Becali a decis prima plecare de la FCSB
articol scris de Digi Sport04.11.2024, 13:21
Gigi Becali (66 de ani) a anunțat că lui Vlad Chiricheș (34 de ani) nu-i va prelungi contractul.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Stoperul mai are angajament cu FCSB până în vară și Gigi Becali a decis deja că stoperul nu va continua.
Gigi Becali nu-i prelungește contractul lui Vlad Chiricheș
Totuși, Gigi Becali îi va propune lui Vlad Chiricheș să rămână în club, dacă nu vrea să mai joace la un alt club, după modelul lui Mihai Pintilii, care s-a alăturat staff-ului tehnic al actualei campioane după ce a încheiat cariera de fotbalist.
”Nu, păi, ce rost are? N-are rost. Dacă vrea să rămână în club, să rămână. Nu știu, găsim acolo. Doar prezența lui și experiența lui contează. Nu mai prelungim”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Vlad Chiricheș a revenit în vara anului 2023 la FCSB, iar sezonul trecut a avut o contribuție, cu evoluții solide pe faza defensivă, la câștigarea campionatului. În actuala stagiune, însă, a comis o serie de erori majore și a pierdut echipa.
Stoperul a bifat 10 prezențe la FCSB în actuala stagiune, în toate competițiile, dintre care 5 în SuperLigă.
Vlad Chiricheș, cel mai bine plătit de la FCSB
Foarte probabil, Gigi Becali a decis să nu-i prelungească înțelegerea lui Vlad Chiricheș și din rațiuni financiare, nu doar fotbalistice.
Experimentatul stoper este cel mai bine plătit fotbalist de la FCSB, cu un salariu lunar de 30.000 de euro pe lună.
Etichete: vlad chiriches , gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...