A primit nota 10 după Tottenham - Aston Villa, iar Postecoglou a rămas ”mut”
articol scris de Digi Sport03.11.2024, 19:15
După ce a fost condusă cu 0-1 la pauză, Tottenham a dat recital în partea secundă și s-a impus cu 4-1 în fața celor de la Aston Villa, în etapa cu numărul 10 din Premier League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rogers a marcat golul oaspeților în minutul 32, iar Johnson (49), Solanke (75, 79) și Maddison (90+6) au punctat pentru Spurs, care a urcat pe locul 7 în urma acestui succes.
Ange Postecoglou, despre Dominic Solanke: ”Nu am cuvinte să-i descriu evoluția”
Omul meciului a fost atacantul Dominic Solanke (27 de ani), care a reușit o dublă și a fost notat cu 10 de către englezii de la Spurs Web.
Întrebat după joc despre prestația lui Solanke, Ange Postecoglou, antrenorul londonezilor, și-a găsit cu greu cuvintele.
”Golurile sunt grozave și, ca atacant, sunt sigur că e foarte bucuros că a reușit o dublă, dar nu am cuvinte să-i descriu evoluția și ceea ce aduce el pentru această echipă”, a spus Postecoglou, potrivit Football London.
Integralist, Radu Drăgușin a primit nota 7 și a fost numit ”stâncă în apărare”: ”Drăgușin l-a înlocuit pe van de Ven astăzi și a fost o stâncă în apărare. A reușit să oprească mai multe atacuri ale celor de la Villa și chiar a arătat liniștit și concentrat cu mingea la picior”, au scris britanicii.
- Notele primite de jucătorii de la Tottenham, după duelul cu Aston Villa: Vicario (6) - Porro (5), Romero (6), Drăgușin (7), Udogie (8) - Kulusevski (8), Bentancur (7), Sarr (9) - Johnson (7), Solanke (10), Son (8)
VIDEO Rezumat Tottenham - Aston Villa 4-1
Etichete: antrenor tottenham , tottenham-aston villa , ange postecoglou , dominic solanke
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...