Mercedes AMG, sancţionată după testul secret al pneurilor
21.06.2013, 19:25Echipa Mercedes AMG a fost sancţionată, vineri, de Tribunalul Internaţional al FIA, cu un avertisment şi cu interzicerea participării la o sesiune de încercări rezervată tinerilor piloţi, pentru implicarea în scandalul testului secret efectuat în luna mai cu Pirelli.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Totodată, furnizorul exclusiv de pneuri din Formula 1, compania italiană Pirelli a fost sancţionată cu un avertisment. Decizia tribunalului a venit după audieri care au durat şapte ore, joi, la sediul FIA de la Paris. Mercedes şi Pirelli au fost găsite vinovate de încălcarea regulamentelor.
Sesiunea de teste pentru tinerii piloţi este programată între 17 şi 19 iulie, la Silverstone. Din partea Mercedes ar fi urmat să participe piloţii Sam Bird şi Daniel Juncadella.
La Marele Premiu al Principatului Monaco, desfăşurat la 26 mai, Red Bull şi Ferrari au înaintat comisarilor FIA un protest oficial după ce s-a descoperit că Pirelli şi Mercedes au efectuat o sesiune secretă de teste de trei zile (15-17 mai), în condiţiile în care testele sunt interzise pe parcursul sezonului.
Red Bull şi Ferrari au acuzat Mercedes că a încălcat articolul 22.4 din regulamentul sportiv, potrivit căruia testele pe parcursul sezonului sunt interzise, cu câteva excepţii. Echipele rivale nu au fost informate de testul efectuat de Mercedes, care a presupus nu numai folosirea monopostului F1W04 din acest sezon, ci şi participarea piloţilor titulari, Nico Rosberg şi Lewis Hamilton. Adversarii cred că Mercedes poate beneficia astfel de un important avantaj tehnic în lupta pentru titlurile mondiale, în condiţiile în care Pirelli ar urma să schimbe compoziţia pneurilor pentru restul sezonului.
Într-un comunicat din 27 mai, FIA preciza că Pirelli trebuia să fi oferit tuturor echipelor posibilitatea de a testa. La începutul lunii mai, Pirelli a cerut FIA permisiunea de a efectuat o serie de teste, iar forul automobilistic mondial a sfătuit constructorul de pneuri să ofere tuturor echipelor această posibilitate, pentru a asigura echitatea sportivă.
"După această comunicare, FIA nu a mai primit niciun fel de informaţii despre un posibil test de la Pirelli sau de la Mercedes-AMG. Mai mult, FIA nu a primit o confirmare că tuturor echipelor li s-a oferit oportunitatea de a lua parte în acest test", a menţionat Federaţia Internaţională de Automobilism, în acel comunicat.
Etichete: lewis hamilton , hamilton , mercedes amg , lewis hamilton mercedes , mercedes teste
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...