Lando Norris a câștigat Marele Premiu de la Singapore! S-a apropiat de Max Verstappen
articol scris de Digi Sport22.09.2024, 17:29
Duminică, 22 septembrie, a avut loc Marele Premiu de la Singapore.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Dacă în 2023 a triumfat Carlos Sainz, ediția de anul acesta a fost câștigată de Lando Norris.
Lando Norris a câștigat Marele Premiu de la Singapore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), câştigătorul ultimelor trei ediţii ale campionatului, şi de celălalt pilot de la McLaren, australianul Oscar Piastri, informează presa internaţională.
Lando Norris a obţinut o victorie fără emoţii, prima după ce a pornit din pole position, şi a redus avansul faţă de Max Verstappen, liderul clasamentului piloţilor, de care îl despart acum doar 52 de puncte, când au rămas şase curse de disputat. Britanicul are trei victorii în cariera sa, toate reuşite în acest sezon.
Verstappen, care a dominat autoritar precedentele două sezoane, nu are niciun succes în ultimele opt curse. El nu a obţinut niciodată victoria la Singapore.
Pe locul 4 s-a clasat britanicul George Russell (Mercedes), pe locul 5 a fost monegascul Charles Leclerc (Ferrari), iar pe 6 a încheiat celălalt britanic de la Mercedes, Lewis Hamilton.
McLaren, care nu a mai jucat un rol semnificativ după plecarea lui Lewis Hamilton în 2008, şi-a mărit avansul faţă de Red Bull în clasamentul constructorilor.
Următorul Mare Premiu este cel al Statelor Unite, la Austin, pe 20 octombrie.
Clasamentul piloților:
Etichete: formula 1 , marele premiu de la singapore , lando norris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ANAF a descoperit că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok, a fost...