Alonso e fericit cu locul 2 la Abu Dhabi: "Am stat mult pe 7-8 în cursă"
04.11.2012, 19:22Spaniolul Fernando Alonso a venit pe locul 2 în cursa de la Abu Dhabi, în timp ce germanul Sebastian Vettel, liderul la zi al clasamentului general, a terminat chiar în spatele său.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În aceste condiţii, ibericul a mari recuperat trei puncte faţă de Vettel, într-un moment în care mai sunt două curse. Pe 16-18 noiembrie va avea loc Marele Premiu al Statelor Unite, de la Austin, în timp ce ultima etapă este programată în intervalul 23-25 noiembrie, la Sao Paulo.
"Faptul că am venit pe locul 2 este maximum la care puteam spera în această cursă. Nu a fost cel mai bun weekend pentru mine, mai ales că am stat mult între locurile 7 şi 8, aşa că sunt mulţumit. Strategia pe care mi-au făcut-o cei de la cabine boxe a fost genială. Pe final, Raikkonen a mai pierdut din viteză, dar nu mai aveam timp să-l ajung. Oricum, voi lupta până la final", a spus pilotul spaniol, care este poziţionat în clasamentul general pe locul secund, cu 245 de puncte, zece mai puţin decât Vettel.
Etichete: formula 1 , formula 1 digi sport , fernando alonso sebastian vettel , lupta dintre vettel si alonso , raikkonen alonso , alonso abu dhabi vettel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...