Wenger, 20 de ani de fidelitate

Vineri, 30 septembrie, s-au împlinit 20 de ani de când Arsene Wenger a preluat-o pe Arsenal, francezul fiind în acest moment cel mai longeviv antrenor din fotbalul european. În cele două decenii petrecute în funcția de manager al tunarilor, Wenger a cunoscut toate experiențele posibile. Numit oficial pe 30 septembrie 1996 la opt zile după întâlnirea cu acționarii clubului, el a fost întâmpinat cu foarte mult scepticism de presa din Anglia, dar și de fotbalul britanic. Arsene Who? a fost numele sub care a fost primit de publicul de pe Highbury în momentul când președintele lui Arsenal, Peter Hill-Wood, l-a prezentat drept omul care va ajuta fotbalul englez să intre în secolul XX. Impactul lui Wenger a fost imens: el a avut rolul unui apostol ajuns într-un teritoriu păgân pe care l-a creştinat, iar în scurt timp şi-a câştigat respectul tuturor. Ajuns într-un campionat în care singurul manager din afara Marii Britanii era olandezul Ruud Gullit şi cu un CV în care figura recent doar o experienţă exotică în Japonia la Nagoya Grampus Eight, unde cucerise o Cupă a Împăratului şi o Supercupă, Wenger a avut de înfruntat o mulţime de prejudecăţi. O recunoaşte chiar căpitanul de atunci al "tunarilor", Tony Adams: "La început, ne întrebam ce ştie francezul ăsta despre fotbal?! Îmi spuneam doar că poartă ochelari şi arată mai degrabă ca un profesor. Mă gândeam că nu va fi niciodată mai bun decât George Graham. Măcar vorbeşte corect engleza?!"

E drept că înainte de Nagoya petrecuse şapte ani la AS Monaco, alături de care a cucerit un titlu în 1988 şi o Cupă a Franţei în 1991 şi a disputat o finală de Cupa Cupelor, pierdută în 1992 în faţa lui Werder Bremen. În Principat, îşi crease imaginea unui şlefuitor de talente, după ce îl lansase în fotbalul profesionist pe Thierry Henry, omul care va atinge strălucirea maximă alături de Wenger la Arsenal. De altfel, alsacianul şi-a desăvârşit aura de descoperitor de pepite valoroase chiar la Londra, unde i-a plăsmuit practic pe Nicolas Anelka, Patrick Vieira, Cesc Fabregas, Freddie Ljungberg, Robin Van Persie, Ashley Cole, Gael Clichy, Kolo Toure, Bacary Sagna, Aaron Ramsey, Jack Wilshere sau Theo Walcott.

În scurt timp, Arsene Who avea să devină Mister Wenger. A câştigat imediat respectul jucătorilor săi, dar şi al adversarilor. Unul dintre veteranii "tunarilor", Nigel Winterburn, a aflat repede că mai are multe de învăţat şi la 32 de ani, iar Ray Parlour admite că francezul l-a ajutat enorm să aibă o carieră mult mai prodigioasă. "Te făcea să simţi că eşti cel mai bun jucător din lume pe postul tău", declară Winterburn care subliniază faptul că Wenger a fost şi un vizionar, după ce a schimbat complet alimentaţia fotbaliştilor, înlocuind berea şi ciocolata după meciuri cu diete bazate pe studii ştiinţifice.

A.W. a produs o adevărată revoluţie în fotbalul englez şi din punct de vedere al stilului de joc, dar şi al performanţelor. În sezonul 1997-1998, realizează al doilea event campionat-cupă din istoria clubului, şi primul după cel din 1973. El a fost cel care a dezlipit celebra poreclă "Boring, boring Arsenal" de pe blazonul "tunarilor" şi a eclipsat ulterior epoca de glorie a legendarului Herbert Chapman. "Am învăţat că poţi realiza lucruri care par imposibile", a spus Wenger, care în 2002 mai reuşeşte o dublă, titlul în Premier League şi Cupa Angliei, pentru ca în 2004 să-i facă Invincibles pe cei de la Arsenal, ceea ce nimeni nu mai realizase vreodată în fotbalul englez, de la Preston North End în 1889! În total, a adunat trei trofee de campion al Angliei şi şase Cupe ale Angliei, iar în 2006 a fost la doar 14 minute de a cuceri Champions League în finala de la Paris cu Barcelona. E drept că timp de un deceniu de la sezonul invincibil, nu a mai câştigat vreun trofeu, dar Arsenal a fost singura echipă care s-a clasat mereu în primele patru în Premier League şi a jucat an de an în competiţia de lux a Europei.

Acum, la aproape 67 de ani, Profesorul Arsene Wenger arată aceeaşi pasiune pentru fotbal şi de a descoperi talente la fel ca şi în urmă cu două decenii, când Anglia primea cu multă răceală un tip cu ochelari care părea să aibă mai multă legătură cu catedra şcolii decât cu Sportul Rege ...