Ronaldo, fenomenul absolut al fotbalului

Ronaldo Luis Nazario de Lima a fost, așa cum îi spune și porecla, un fenomen al fotbalului, unul dintre copiii de foc ai Braziliei, alături de Leonidas, Pele, Garrincha, Zico și Romario. Considerat drept unul dintre cei mai mari atacanți ai tuturor timpurilor, „Il Fenomeno” a fost dublu campion mondial, dublu câștigător al Balonului de Aur și în 2007, revista France Football l-a inclus în cea mai bună echipă a tuturor timpurilor. Până în 2014, a fost cel mai prolific jucător din istoria Cupei Mondiale, cu 15 goluri, și este al doilea marcator all-time al naționalei Braziliei, cu 62 de reușite în 98 de meciuri, fiind depășit doar de Pele. Dar dincolo de toate aceste statistici și cifre reci, Ronaldo a rămas în memoria colectivă prin ceea ce făcea pe teren, prin bucuria jocului, prin talentul pur emanat prin toți porii săi, prin golurile sale de neuitat și prin felul în care trecea ca o nălucă printre fundașii adverși în drumul spre unicul său țel, golul înscris cu mare stil.

Născut pe 18 septembrie 1976 la Rio de Janeiro, Ronaldo nu a jucat, în mod paradoxal, la niciuna dintre echipele importante din Rio întrucât acestea au refuzat să-i plătească biletul de autobuz pentru a putea participa la trialuri. Astfel că Ronaldo a început fotbalul la micuța echipă locală Sao Cristovao, după ce până la 12 ani a practicat fotbalul în sală la gruparea Social Ramos. Încă de la Sao Cristovao, Ronaldo s-a distins ca un atacant cu un apetit deosebit pentru goluri și după doi ani, a fost transferat de Cruzeiro Belo Horizonte. La 16 ani, pe 25 mai 1993, a debutat la profesioniști într-un meci din campionatul statului Minas Gerais împotriva lui Caldense, iar pe 7 noiembrie intra în atenția tuturor după ce a marcat cinci goluri în partida cu Bahia. O legendă era pe cale de a se naște! Ronaldo a marcat 57 de goluri în 59 de meciuri pentru Cruzeiro în toate competițiile, contribuind din plin la cucerirea primei Cupe a Braziliei din istoria clubului, în 1993, dar și a titlului de campioană a statului Minas Gerais, în 1994. Toate aceste realizări i-au adus și convocarea în lotul Braziliei pentru Cupa Mondială din 1994, după ce a debutat la 17 ani într-un amical cu Argentina. Deși nu a prins niciun minut pe teren la turneul final din Statele Unite, Ronaldo și-a pus la gât medalia de campion mondial și, imediat, au apărut comparațiile cu Pele. După Mondialul american, Ronaldo ajunge în Europa la PSV Eindhoven pentru aproximativ 7 milioane de dolari, la sfaturile lui Romario, care a jucat la clubul olandez între 1988 și 1993. Ronaldo nu a avut deloc probleme de adaptare și, în primul său sezon pe Philips Stadion, a marcat 30 de goluri și a fost cel mai prolific marcator din Eredivisie.

Nu i-a luat mult timp să impresioneze și în cupele europene, reușind un hattrick într-un meci din Cupa UEFA cu Bayer Leverkusen, la care încă juca fostul campion mondial Rudi Voller. „Niciodată nu am văzut în viața mea un puști de 18 ani să joace într-un asemenea mod!”, a declarat uimit Voller despre jocul lui Ronaldo. Peste încă un sezon, Ronaldo a cucerit Cupa Olandei cu PSV, apoi a venit momentul să facă încă un pas înainte în carieră. După ce a marcat 66 de goluri în 70 de meciuri la Eindhoven, Ronaldo a fost cumpărat de FC Barcelona pentru 20 de milioane de dolari. Continuând traseul lui Romario, Ronaldo a explodat, pur şi simplu, în Catalunya sub comanda lui Bobby Robson. Supranumit „Extraterestrul” pentru fotbalul său nepământean, Ronaldo a strălucit la intensitate maximă în tricoul blaugrana, fiind golgeterul Primerei Division, cu 34 de goluri în 37 de meciuri, şi totodată Gheata de Aur a Europei. Devenise ultrapopular şi modul în care îşi celebra fiecare reuşită, cu braţele întinse, ca o copie a statuii lui Isus, Cristo Redentor, din Rio de Janeiro. Poate cel mai spectaculos gol înscris la Barcelona a fost cel din meciul cu Compostela, în care a plecat din propriul teren, a rezistat unui adversar care a vrut cu orice preţ să-l doboare, trăgându-l de tricou, şi-a continuat cursa, i-a ameţit şi pe ceilalţi apărători şi l-a învins pe portar. După această fază, cotidianul AS, apropiat de marea rivală, Real Madrid, titra: „Pele s-a întors!” În plus, Nike, sponsorul lui Ronaldo, a realizat un spot publicitar pornind de la acest gol, iar mesajul era: „Imaginează-ţi că i-ai cerut lui Dumnezeu să fii cel mai bun fotbalist din lume şi El te-a ascultat!”

Cu Barcelona, Ronaldo a câştigat Supercupa Spaniei, Cupa Spaniei şi Cupa Cupelor, după ce a marcat golul victoriei în finala din 1997 cu Paris Saint-Germain. În 1996, participă cu naţionala Braziliei la Jocurile Olimpice de la Atlanta, unde cucereşte medalia de bronz, iar la sfârşitul anului, Ronaldo devenea, la doar 20 de ani, cel mai tânăr câştigător al premiului FIFA World Player of the Year. Povestea de vis de la Barcelona părea să dureze o eternitate, dar după doar un sezon, Ronaldo avea să plece de pe Camp Nou. După ce discuţiile privind renegocierea contractului său au intrat în impas, în 1997, Ronaldo s-a supărat pe conducătorii Barcei şi a ales oferta Interului, care a plătit clauza de reziliere, cifrată la 27 de milioane de dolari, record mondial la acea dată. Ronaldo s-a adaptat imediat şi la fotbalul italian, devenind un atacant complet, care şi pasa decisiv, bătea excelent lovituri libere, ajunsese executantul principal al penalty-urilor şi spre finalul sezonului şi căpitanul echipei. În ediţia 1997-1998, a marcat 39 de goluri în 56 de meciuri în toate competiţiile, terminând pe locul secund în topul golgeterilor din Serie A. După ce a cucerit şi Copa America şi Cupa Confederaţiilor în 1997 cu Brazilia, Ronaldo a fost recompensat în acel an cu Balonul de Aur şi FIFA World Player of the Year. Sezonul îl încheie pe val, cu un nou gol memorabil în finala Cupei UEFA, câştigată cu 3-0 în faţa lui Lazio şi cu titlul de Jucătorul Anului în Serie A. Dar marele său vis era să-şi conducă naţionala spre triumf la Cupa Mondială din Franţa. În drumul spre finală, Ronaldo părea de neoprit, marcând patru goluri şi oferind trei pase decisive.

Numai că în noaptea dinaintea finalei cu Franţa lui Zinedine Zidane, Ronaldo a suferit mai multe convulsii şi chiar nu a fost inclus iniţial în echipa de start a Braziliei. Până la urmă a fost titularizat de selecţionerul Mario Zagallo, însă în meciul de pe Stade de France a fost departe de forma arătată de-a lungul competiţiei şi Brazilia a fost nimicită în finală cu scorul de 0-3. După Cupa Mondială din 1998, Ronaldo s-a confruntat cu tot mai multe accidentări la Inter, care l-au ţinut foarte mult timp departe de gazon. Însă, „Il Fenomeno” a renăscut din propria-i cenuşă precum Pasărea Phoenix la Mondialul din 2002. Ronaldo a înscris împotriva fiecărui adversar al Braziliei de la turneul final din Japonia şi Coreea de Sud, cu excepţia Angliei, în sferturile de finală, îndeplinindu-şi menirea de a-şi face echipa pentacampeao. Ronaldo a făcut diferenţa în finala cu Germania de la Yokohama, unde a reuşit o dublă prin care a egalat recordul lui Pele de 12 goluri la Cupa Mondială, răzbunând nereuşita din urmă cu patru ani. Prin cele opt goluri marcate, Ronaldo a devenit şi golgeterul competiţiei, iar pentru toate aceste realizări, a fost recompensat cu Balonul de Aur şi FIFA World Player of the Year la sfârşitul lui 2002, an în care este cumpărat de Real Madrid pentru 46 de milioane de euro.

Ronaldo o părăsea pe Inter pentru care marcase 59 de goluri în 99 de meciuri şi se alătura galacticilor Luis Figo, Zinedine Zidane, Raul Gonzalez şi Roberto Carlos. În ziua realizării transferului, vânzările de tricouri cu numele său au doborât toate recordurile posibile. Debutul său a avut loc în octombrie într-un meci cu Deportivo Alaves, în care a marcat două goluri, iar primul său sezon la Madrid l-a încheiat cu 23 de goluri şi cu câştigarea trofeului de campion în Primera Division. Un an mai târziu, cucerea un nou trofeu Pichichi pentru cel mai prolific jucător din La Liga, cu 25 de reuşite, deşi Realul a pierdut titlul în faţa Valenciei. În 2006, Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale, cu 15 goluri, depășind recordul lui Gerd Muller. Ulterior, în 2014, un alt german, Miroslav Klose, a doborât performanța lui Ronaldo, la turneul final organizat de Brazilia. Prin cele trei reușite semnate în meciurile cu Japonia și Ghana, Ronaldo a devenit și al doilea jucător care înscrie cel puțin trei goluri la trei ediții ale Cupei Mondiale, după Jurgen Klinsmann. Totuși, Brazilia, a fost eliminată în sferturile de finală de Franța, iar partida de la Frankfurt a fost ultima a lui Ronaldo la Cupa Mondială. Bilanțul său este unul incredibil: 19 meciuri jucate și 15 goluri. La începutul lui 2007, Ronaldo a plecat de la Real Madrid, după 118 goluri marcate în 194 de meciuri. Criticat uneori pentru surplusul de kilograme, el s-a întors în Italia, dar nu la Inter, ci la marea rivală, AC Milan, care l-a cumpărat pentru opt milioane de euro. Deși gruparea de pe San Siro a cucerit în acel an Champions League, Ronaldo nu și-a putut trece în palmares medalia de campion întrucât nu a avut drept de joc pentru Milan, după ce în prima parte a sezonului a evoluat la Real. Astfel, el a rămas fără singurul trofeu major ce-i lipsește din palmares. La Milan, a continuat să fie chinuit de accidentări, din cauza cărora a jucat în doar 20 de partide, marcând nouă goluri. În 2009, Ronaldo s-a întors în Brazilia la Corinthians, alături de care a cucerit un titlu de campion și Cupa Braziliei și unde a jucat până în 2011, când s-a retras din activitate. Tot în 2011, pe 7 iunie, a disputat și ultimul meci în naționala Braziliei, într-un amical cu România, câștigat cu 1-0 la Sao Paulo. Impactul său asupra fotbalului a fost, însă, infinit mai puternic decât cifrele sale uluitoare. „Brazilia nu va mai produce vreun jucător la fel de bun ca mine sau ca Ronaldo! După mine, Ronaldo a fost cel mai bun jucător pe care l-am văzut vreodată!” – Romario.