Ultimii războinici ai aerului

E o duminică rece de ianuarie, în jurul prânzului. Bucureştiul încă nu s-a dezmorţit după o nouă săptămână intensă, ba chiar aş spune că încă este într-o stare de hibernare. Străbat distanţa de acasă spre serviciu în mai puţin de zece minute şi apoi intru într-o altă dimensiune! Urmează să comentez peste două ore Il Derby della Capitale, AS Roma - Lazio. Toată liniştea care mă înconjurase până să ajung la sediul Digi Sport dispare dintr-odată şi este înlocuită cu fervoarea şi tensiunea care înconjoară bătălia Cetăţii Eterne. Nu ai cum să nu simţi, fie şi de la 2000 de kilometri distanţă, vibraţiile de pe Stadio Olimpico. De aproape un secol, AS Roma şi Lazio se confruntă în fiecare Derby della Capitale pentru onoare, pentru glorie, pentru mândrie şi pentru Roma!

Este scenariul perfect pentru un spectacol de vis în teren, dar mai ales în tribune. Imnul Romei te face să simţi fiori pe şira spinării, când auzi toată peluza cum cântă din toţi rărunchii: Roma, Roma, Roma, core de 'sta citta, unico grande amore ... În plus, Radja Nainggolan, cu creasta sa, pare un legionar roman coborât direct de pe Columna lui Traian în Colosseum-ul fotbalului italian pentru a încânta publicul alături de ceilalţi gladiatori moderni. În vremea Imperiului Roman, cetăţenii Romei voiau pâine şi circ, acum tot ceea ce contează  este ce se întâmplă pe Planeta Calcio.

În prima repriză, iese la rampă brazilianul lui Lazio, Felipe Anderson, cu un assist incredibil pentru veteranul Mauri, apoi face 2-0 cu un şut din afara careului, fără replică pentru De Sanctis. La 21 de ani, fostul jucător al lui Santos este omul la modă pe Olimpico: Lazio este la 45 de minute distanţă de a frânge speranţele la scudetto ale giallorossilor. Este, însă, momentul în care se trezeşte ca din morţi Il Capitano. De fapt, el nu este doar bravul căpitan al unei oştiri, ci chiar noul Împărat al Romei.

Francesco Totti avea să-şi salveze din nou echipa într-o zi istorică pentru el. Atacantul de 38 de ani a semnat o dopietta de senzaţie şi a devenit cel mai prolific marcator din istoria confruntărilor dintre Roma si Lazio, cu 11 reuşite. Era un moment pentru eternitate care trebuia neapărat imortalizat, iar Totti a ales cel mai potrivit peisaj: peluza fanilor Romei din care chiar el a descins în urmă cu mai bine de două decenii pentru a contura ideal legenda giallorossilor. Performanţa lui Totti este cu atât mai specială cu cât realizăm că marii fotbalişti alături de care am crescut încep să se retragă. Îi credeam nemuritori, intangibili, dar şi ei pierd, ca şi noi, singurul meci pe care nu-l putem câştiga niciodată, cel cu timpul care trece peste noi! Totti este unul dintre seniorii eterni ai golului din Il Calcio, alături de Luca Toni şi Antonio Di Natale, atacanţii care încă par de-a pururi verzi. Însă, nisipul din clepsidra timpului se va scurge nemilos şi peste ei. Mai devreme sau mai târziu.

Aşa au stat lucrurile cu Thierry Henry. El a fost primul care a dat semnul retragerilor triste. La 37 de ani, fostul lider al Invincibililor lui Arsenal şi-a început deja meseria de specialist pentru Sky Sports. Despre el am mai scris pe blogul digisport.ro, nu suficient, însă, după cum m-au tras de urechi mai mulţi oameni, pentru ceea ce a însemnat el în fotbalul mondial şi pentru amintirea golurilor unicat pe care ni le-a făcut cadou.

A urmat Steven Gerrard! Şi el, ca şi Totti, un one-man-club. Chiar dacă el nu se retrage din fotbal, ci pleacă de la Liverpool spre Major League Soccer, ceea ce, totuşi, e cam acelaşi lucru. La 34 de ani, Stevie G. spune că a trebuit să ia cea mai grea decizie din viaţa sa. Unii dintre fanii cormoranilor zic că ar fi fost chiar forţat cumva să plece, însă, cert este că orice despărţire este tristă. A pleca înseamnă a muri puţin, iar odată cu Gerrard, moare şi ceva din ceea ce înseamnă spiritul lui Liverpool. Şi asta pentru că are o legătură personală cu tragedia de pe Hillsborough, unde vărul său a fost una dintre cele 96 de victime.

Dincolo de acest aspect, Gerrard a fost un lider înnăscut. O spune Gerard Houllier, managerul care i-a dat prima dată banderola de căpitan la Liverpool, când avea 23 de ani. Era tipul de jucător pe care îţi doreai să-l urmezi oriunde. Puteai merge la război cu el. A fost genul de fotbalist care putea ţine piept furtunilor. Când era doar un puşti, a trecut printr-un moment de cumpănă: la o miuţă cu nişte prieteni, a alergat după mingea care ricoşase într-o tufă de pe marginea terenului de joacă şi a intrat cu piciorul într-o furcă! Dus la spital de tatăl său, a fost pe punctul de a-i fi amputat piciorul, dar a fost salvat la intervenţiile lui Steve Heighway şi a staff-ului medical al lui Liverpool.

La sfârşitul acestui sezon, când Stevie G. îşi va încheia cariera la Liverpool, va putea privi în urmă cu mândrie pentru că a dat totul pentru clubul pe care l-a iubit atât de mult. Nu neapărat cel mai disciplinat jucător, Gerrard a fost o forţă a naturii, un om cu o misiune certă, de a câştiga jocurile foamei. Un fotbalist instinctiv alimentat de emoţii, adrenalină şi dorinţa nebună de victorie. A fost genul de jucător pe care şi l-ar fi dorit orice club. Şi chiar a fost dorit insistent de Manchester United şi Chelsea, dar loialitatea sa şi dragostea pentru Liverpool Football Club au fost mai presus decât orice salariu atrăgător şi posibilitatea de a cuceri mai multe trofee decât cele adunate cu gruparea de pe Merseyside. Gerrard a rămas pe Anfield, spunând că dacă va lua un titlu în Premier League va fi mai valoros decât cele pe care le-ar fi putut câştiga cu orice altă echipă. Nu a reuşit acest lucru, deşi a fost foarte aproape în două rânduri, în 2009 şi 2014, dar imaginea sa cu trofeul Champions League în braţe şi, totodată, cu o foame nebună de glorie în priviri va fi nepieritoare.

Ultimul cavaler Jedi care şi-a anunţat ieşirea din scenă este David Trezeguet. La 37 de ani, fostul campion mondial şi european cu naţionala Franţei se retrage după ce în ultimele sezoane a stat departe de tumultul fotbalului european. După ce a strălucit la AS Monaco şi Juventus, Trezegol s-a întors în Argentina pentru a o ajuta pe River Plate să revină în prima ligă, apoi a încercat şi experienţa nou-înfiinţatului campionat al Indiei. Însă, dincolo de aceste borne exotice ale carierei sale, David Trezeguet va fi amintit mereu pentru golul de aur din finala EURO 2000 împotriva Italiei, precum şi pentru performanţele extraordinare în tricoul lui Juve şi al „cocoşilor galici”. Este cel mai prolific marcator străin din istoria bianconerilor, cu 171 de goluri, şi al treilea golgeter al Franţei, cu 34 de goluri în 71 de selecţii. Franco-argentinianul s-a distins mereu prin simţul de prădător în faţa porţii, instinctul de killer şi viclenia aparte specifică marilor atacanţi.

Francesco Totti, Thierry Henry, Steven Gerrard şi David Trezeguet. Nu sunt cei patru cavaleri ai Apocalipsei, ci patru dintre jucătorii alături de care am crescut, pe care i-am urmărit cu sufletul la gură încă de la începuturile carierelor, pe care i-am admirat şi respectat. Doi dintre ei deja au ieşit din scenă. Este o invitaţie de a ne bucura de ceea ce ne vor mai oferi pe teren Totti şi Gerrard în fiecare clipă petrecută pe gazon. Când vor trage şi ei cortina definitiv, le vom duce şi mai mult dorul ...