Regele lui United la 50 ani

Astăzi, Eric Cantona aniversează împlinirea a jumătate de secol. Vă propun să ne reamintim de fostul star al lui Manchester United începând cu mesajul unei reclame a celor de la Nike din perioada în care Eric The King domnea peste Premier League: „1966 a fost un an bun pentru fotbalul englez. Eric s-a născut!”

Doar patru ani şi jumătate i-au fost suficienţi pentru a intra definitiv în inimile fanilor drept cel mai mare jucător din istoria lui Manchester United. Talentat şi capricios, genial şi arogant, decisiv şi nonconformist, Eric Cantona a fost primul star de anvergură al erei Premier League şi, totodată, jucătorul cu cel mai mare impact asupra celui mai puternic campionat de fotbal din lume. Este de-a dreptul uluitor cum un francez renegat de propria țară a ajuns să supună Anglia în maniera în care a făcut-o Eric The King, cum a fost supranumit de presă şi de suporteri. Un artist desăvârşit şi pe teren şi în afara acestuia, Cantona a continuat să strălucească precum un star de cinema şi la mult timp după ce s-a retras din fotbal, la doar 30 de ani, întrucât a îmbrățişat cu succes şi meseria de actor.

Născut pe 24 mai 1966 la Marseille într-o familie de imigranţi cu origini din Sardinia şi Catalunya, Eric Daniel Pierre Cantona a călcat la început pe urmele tatălui său, care a fost portar, dar instinctele sale creative l-au împins spre atac la SO Caillolais. Primul său club profesionist a fost AJ Auxerre, unde a debutat pe 5 noiembrie 1983 într-un meci câştigat cu 4-0 în faţa lui Nancy. După un sezon în care a fost împrumutat în liga secundă la Martigues, Cantona a semnat primul său contract de profesionist în 1986 cu Auxerre. Un an mai târziu, în august, debutează pentru naţionala Franţei într-o partidă cu Germania de Vest, dar tot în 1987 ies la iveală primele semne ale temperamentului său vulcanic: este amendat de club pentru că l-a pocnit în faţă pe colegul său, Bruno Martini. Și 1988 a fost un an sinusoidal pentru Cantona, cu performanţe impresionante, dar şi cu episoade picante în afara gazonului. În septembrie, enervat că a fost scos din echipa naţională de selecţionerul Henri Michel, l-a jignit pe acesta în cadrul unui interviu acordat televiziunii franceze, la scurt timp după ce a fost transferat de Olympique Marseille, echipa sa de suflet în copilărie, pentru o sumă record în Franţa acelor vremuri, 22 de milioane de franci. Tot în 1988, se încoronează campion european cu reprezentativa Franţei sub 21 de ani, după ce a semnat un hattrick de senzaţie în sfertul de finală cu Anglia.

La Marseille, a avut probleme de adaptare şi, în ciuda titlului cucerit în 1989, a fost împrumutat mai întâi la Bordeaux, apoi pentru un sezon la Montpellier, alături de care a câştigat Cupa Franţei, în 1990. Și aici, a fost implicat într-un incident urât cu un coechipier, Jean-Claude Lemoult, căruia i-a aruncat cu ghetele în faţă, gest care i-a făcut pe şase jucători de la Montpellier să solicite punerea sa pe liber. Cantona a fost susţinut, însă, de liderii echipei, Laurent Blanc şi Carlos Valderrama, şi astfel a avut un rol covârşitor în cucerirea cupei.

Revenit la Marseille, Cantona a mai câştigat un titlu de campion, în 1991, an în care a ajuns şi în finala Cupei Campionilor Europeni, pierdută la penalty-uri în faţa celor de la Steaua Roşie Belgrad. Cu toate acestea, următorul sezon îl găseşte la Nîmes, unde problemele sale de comportament au continuat. În decembrie 1991, enervat de o decizie a arbitrului, a aruncat cu mingea spre el, gest pentru care a fost suspendat o lună de Federaţia Franceză de Fotbal. Cantona a răspuns în stilul său: i-a făcut idioţi pe toţi membrii comisiei de audieri, ceea ce i-a mărit suspendarea la două luni. A fost momentul în care Cantona şi-a anunţat retragerea din fotbal! Numai că Michel Platini, selecţionerul Franţei în acel moment şi un susţinător al lui Eric, l-a convins să nu renunţe la fotbal şi, la sfaturile lui Gerard Houllier şi ale unui psihanalist, a decis să plece în Anglia pentru a-şi relansa cariera.

Refuzat de managerul lui Liverpool, Graeme Souness, Cantona a ajuns la Leeds United, care l-a transferat de la Nîmes pentru 900 de mii de lire sterline. Eric a marcat doar trei goluri în 15 meciuri pentru Leeds, dar a contribuit consistent la câştigarea ultimului titlu din istoria clubului, în 1992, prin numeroasele pase decisive furnizate golgeterului Lee Chapman. Cantona a ieşit în evidenţă în Supercupa Angliei, când a reuşit un hattrick, iar Leeds a cucerit trofeul, după 4-3 în faţa lui Liverpool. Această triplă l-a aşezat pe Eric Cantona într-un grup select şi foarte restrâns al unor jucători de top care au marcat cel puţin trei goluri într-un meci pe legendarul Wembley.

Pe 26 noiembrie 1992, Cantona a fost transferat de Manchester United pentru 1,2 milioane de lire sterline după un episod ce a părut desprins din filmele americane. Preşedintele lui Leeds îl sunase pe şeful lui Man. United, Martin Edwards, pentru a-l întreba dacă Denis Irwin este disponibil pentru un transfer. Preşedintele lui Manchester era într-o şedinţă cu managerul Alex Ferguson şi ambii au fost de acord că fundaşul lor nu este de vânzare. Numai că Ferguson avea nevoie de un atacant, după ce ratase câteva ținte în acel sezon, şi l-a rugat pe Edwards să întrebe dacă nu cumva Cantona ar fi de vânzare. În câteva zile, transferul era perfectat, iar restul e deja istorie!

Cantona a schimbat destinul lui United, care avusese un început de sezon dezamăgitor, şi cu el pe teren, echipa lui Sir Alex Ferguson a pierdut doar două meciuri în stagiunea 1992-1993, cucerind titlul în Premier League, la zece puncte distanţă de următoarea clasată, Aston Villa. Era al treilea titlu consecutiv câştigat de Cantona cu trei echipe diferite, Marseille, Leeds şi Man. United, dar şi primul trofeu de campioană pe care şi-l adjudeca gruparea de pe Old Trafford în ultimii 26 de ani!

În sezonul următor, Manchester United a realizat eventul campionat-cupă, după ce Cantona a marcat două goluri în finala câştigată cu 4-0 în faţa lui Chelsea. Eric a fost golgeterul echipei, cu 25 de reuşite în toate competiţiile, şi a fost desemnat Jucătorul Anului de Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti din Anglia.

Și următoarea stagiune părea să îi aparţină tot lui United, după victoria din Supercupa Angliei, 2-0 cu Blackburn Rovers, în care Cantona a înscris un gol. Numai că a venit ziua de 25 ianuarie 1995, când „diavolii roşii” au jucat în deplasare cu Crystal Palace. Eric şi-a ieşit complet din minţi, sărind cu picioarele pe un suporter al gazdelor, după ce a fost eliminat de arbitru pentru lovirea unui adversar. Jignit de acel fan când se îndrepta spre vestiare, Cantona i-a aplicat o lovitură de kung-fu, care avea să-i marcheze în mod negativ cariera. A fost, iniţial, condamnat la două săptămâni de închisoare, pedeapsă ştearsă ulterior la apel, a trebuit să facă 120 de ore în folosul comunității şi, în acelaşi timp, a fost suspendat opt luni şi amendat cu 20 de mii de lire sterline de Federaţia Engleză. Fără Cantona pe teren, Manchester United a pierdut titlul în favoarea lui Blackburn, iar Eric avea să piardă definitiv naţionala Franţei ca urmare a acestei suspendări, deşi era căpitanul echipei lui Aime Jacquet în acel moment.

Cantona a revenit pe teren pe 1 octombrie 1995 într-un meci cu Liverpool, încheiat la egalitate, 2-2, şi în care a înscris un gol din penalty. Francezul a fost din nou eroul instrumental al lui United în câştigarea celui de-al treilea titlu din ultimii patru ani, iar gruparea de pe Old Trafford a realizat dubla graţie tot lui Cantona. În finala Cupei Angliei, cu Liverpool, King Eric a marcat golul victoriei în minutul 86, devenind atunci primul jucător din afara Insulelor Britanice care ridică FA Cup din postura de căpitan.

Imaginea sa, cu gulerul tricoului mereu ridicat, era deja o emblemă a fotbalului din Premier League. Totuşi, Cantona a mai jucat un singur sezon înainte de a se retrage la nici 31 de ani. A făcut-o după ce a mai luat un titlu cu United şi a ajuns în semifinalele Champions League. „Când renunţi la fotbal, nu este niciodată uşor. Viaţa devine mult mai dificilă. Ar fi trebuit să ştiu pentru că uneori simt că m-am retras prea devreme. Iubeam fotbalul, dar nu mai aveam acea pasiune de a mă culca devreme, de a nu ieşi cu prietenii mei, de a nu bea ceva şi de a nu face tot felul de lucruri, acele lucruri care îmi plac în viață”, avea să spună în 2003, când a fost desemnat Jucătorul Deceniului în Premier League. Un an mai târziu, declara: „Sunt aşa mândru că fanii încă îmi cântă numele, dar mi-e şi teamă că mâine se vor opri. Mi-e teamă pentru că iubesc asta. Și tot ceea ce iubeşti, ți-e teamă că ai putea pierde!”

După ce s-a retras din fotbal, Eric Cantona a jucat în mai multe filme, iar în 2005, a cucerit Cupa Mondială cu Franţa la fotbal pe plajă.