Rafa Nadal şi regăsirea pe zgura "verde" de acasă

Nici nu se putea un moment mai bun pentru acest portret al spaniolului Rafael Nadal, desprins din cartea „100 de sportivi legendari”, care va apărea în toamna acestui an. Pe 3 iunie, a împlinit 31 de ani, prilej cu care echipa sa de suflet, Real Madrid, a cucerit trofeul Champions League pentru a 12-a oară în istorie, iar în acest moment, Rafa joaca în semifinale la Roland Garros, unde vizează al zecelea titlu al carierei.

CNN l-a supranumit un „Dragon Ball al tenisului”, după personajul din benzile desenate japoneze, după care alerga, în copilărie, de la școală să-l vadă la televizor, dar și datorită stilului său de tenis, venit de pe altă planetă, după cum îl descria canalul american.

Supranumit „Regele zgurii”, Rafael Nadal este tenismanul cu cea mai solidă dominaţie pe suprafaţa de cărămidă pisată din întreaga istorie a sportului alb. În total, spaniolul a adunat 14 titluri de Mare Şlem, dintre care nouă la Roland Garros, două medalii de aur la Jocurile Olimpice, a câştigat de patru ori Cupa Davis, 28 de turnee din circuitul Masters Series şi 17 trofee în turneele ATP 500, un record pe care îl împarte cu Roger Federer. Totodată, este cel mai tânăr jucător din Era Open care a reuşit să cucerească toate trofeele de Grand Slam, la doar 24 de ani.

Rafa s-a născut pe 3 iunie 1986 la Manacor, în Insulele Baleare, într-o familie de sportivi. Unul dintre unchii săi, Miguel Angel Nadal, a fost un fundaş de top la FC Barcelona, alături de care a cucerit Champions League, şi în naţionala de fotbal a Spaniei, iar un alt unchi, Toni Nadal, a jucat tenis şi va juca un rol esenţial în transformarea lui Rafael într-un mare campion. El a remarcat talentul nepotului său încă de la vârsta de trei ani şi l-a orientat spre tenis, cu toate că Rafa a fost atras foarte mult şi de fotbal. La opt ani, micuţul Nadal a câştigat un turneu regional rezervat copiilor sub 12 ani şi tenisul lua prim-planul fotbalului. Peste patru ani, după ce a devenit campion al Spaniei şi al Europei la categoria lui de vârstă, 12 ani, Rafa a fost pus de tatăl său să aleagă între cele două sporturi, iar tenisul a avut câştig de cauză. De aici încolo, Rafael Nadal a pornit pe drumul său spre culmile cele mai înalte ale sportului alb.

În aprilie 2002, când avea doar 15 ani şi 10 luni, obţinea primul său succes în circuitul ATP, în faţa lui Ramon Delgado. Situat pe locul 762 în ierarhia mondială, Nadal devenea atunci doar al nouălea jucător din Era Open care bifează o victorie înainte de a împlini 16 ani. În acelaşi an, a câştigat Cupa Davis la juniori cu echipa Spaniei, după un triumf în finală cu Statele Unite şi a atins semifinalele turneului de juniori de la Wimbledon. În 2003, Nadal a fost Debutantul Anului în circuitul ATP, trofeu primit după performanţele extraordinare realizate în primul sezon la seniori: două titluri Challenger, care l-au ajutat să termine anul competiţional în Top 50. Totodată, el a devenit şi cel mai tânăr jucător care se califică în turul al treilea la Wimbledon, după Boris Becker în 1984. Apoi, în 2004, a fost unul dintre cei numai şase jucători care l-au învins de-a lungul sezonului pe Roger Federer şi, la 18 ani şi şase luni, a devenit cel mai tânăr tenisman care câştigă un meci într-o finală de Cupa Davis, contribuind la triumful Spaniei în faţa Statelor Unite.

2005 a fost anul ascensiunii pe podiumul ierarhiei ATP şi a primului său titlu de Grand Slam, Roland Garros, un succes anunţat de parcursul extraordinar de pe zgură, unde a obţinut 24 de victorii consecutive, doborând recordul pentru lui Andre Agassi de meciuri la rând câştigate în Era Open pentru un adolescent. În finala de la Internaţionalele Franţei, Nadal a trecut de Mariano Puerta, devenind al doilea jucător după Mats Wilander care se impune la prima participare la Paris, după Mats Wilander. Totodată, Rafa a izbutit şi performanţa de a fi primul tenisman sub 20 de ani învingător într-un turneu de Mare Şlem, după Pete Sampras, câştigător la US Open în 1990, la vârsta de 19 ani. În 2006, a mai doborât un record vechi de 29 de ani, stabilit de argentinianul Guillermo Vilas, de 53 de victorii consecutive pe zgură. La Roland Garros, Rafa Nadal şi-a apărat titlul în faţa lui Roger Federer, devenind primul tenisman care-l învinge pe elveţian într-o finală de Grand Slam. Federer s-a revanşat în finala de la Wimbledon, câştigată în patru seturi în faţa lui Nadal, devenit primul spaniol ajuns în ultimul act pe iarba londoneză de la Manolo Santana, în 1966.

„Dacă nu pierzi, nu te poţi bucura de victorii. Trebuie să accepţi ambele lucruri.” – Rafael Nadal

În 2007, spaniolul şi-a văzut întreruptă seria victoriilor pe zgură de Roger Federer, în finala turneului de Masters Series de la Hamburg. Oricum, cele 81 de succese la rând reprezintă un record în Era Open pe o singură suprafaţă. Cum deja exista această controversă legată de cine este mai bun pe un teren de tenis, indiferent de suprafaţă, Rafa sau Roger, a fost organizat un meci demonstrativ special, intitulat „Bătălia Suprafeţelor”, chiar acasă la Nadal, în Mallorca. S-a jucat pe un teren jumătate zgură-jumătate iarbă, iar spaniolul a avut câştig de cauză.

La fel s-a întâmplat şi la Roland Garros, unde Rafa Nadal a cucerit pentru al treilea an la rând trofeul, după un triumf în faţa aceluiaşi Federer. Istoria s-a inversat la Wimbledon, unde elveţianul s-a impus din nou, de această dată în cinci seturi, în finala cu Rafa. Spaniolul a revenit, însă, mai puternic în 2008, anul în care a preluat poziţia de lider în clasamentul ATP, după ce a cucerit al patrulea titlu la rând la Roland Garros, egalând recordul all-time al lui Bjorn Borg, dar şi primul său trofeu la Wimbledon, după o finală epică cu Roger Federer. Nadal a triumfat în cinci seturi la capătul celei mai lungi finale din istorie de la All England Lawn Tennis and Croquet Club ca durată de timp. După mai multe întreruperi cauzate de ploaie, Rafa s-a impus cu 9-7 în decisiv la căderea întunericului în ceea ce a fost considerată cea mai mare partidă din istoria tenisului. Astfel, el a devenit doar al treilea om din Era Open care se impune în acelaşi an şi la Roland Garros şi la Wimbledon, după Rod Laver şi Bjorn Borg, punând capăt şi invincibilităţii lui Federer pe iarbă, după 65 de succese la rând şi cinci titluri consecutive la Londra. Pentru ca anul să se încheie perfect, Nadal a obţinut şi medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce l-a învins în finală pe chilianul Fernando Gonzalez.

Rafa a început excelent şi anul 2009, câştigând titlul la Australian Open, după o nouă victorie în cinci seturi în faţa lui Roger Federer. Acest triumf a urmat după o semifinală extrem de solicitantă, a doua cea mai lungă din istorie de la Melbourne, după cinci ore şi 14 minute, în faţa compatriotului său, Fernando Verdasco. Astfel, el a devenit doar al patrulea tenisman care se impune pe trei suprafeţe diferite în turneele de Mare Şlem, zgură, iarbă şi hard, alături de Jimmy Connors, Mats Wilander şi Andre Agassi. Totodată, Nadal era primul jucător care deţine în acelaşi timp trei titluri de Grand Slam pe trei suprafeţe diferite. Spaniolul a reuşit apoi să cucerească pentru al cincilea an succesiv turneul Masters de la Monte Carlo, învingându-l în ultimul act pe Novak Djokovic.

Au urmat apoi alte victorii pe zgură, la Barcelona, tot pentru a cincea oară consecutiv, şi la Roma, unde a devenit primul tenisman cu patru titluri. În ciuda eşecului în finala de la Madrid în faţa lui Roger Federer, Nadal rămânea principalul favorit la câştigarea Roland Garros. Numai că, în turul al patrulea, a pierdut surprinzător în faţa lui Robin Soderling în ceea ce a fost prima şi unica sa înfrângere la Openul Franţei până în 2015!

Apoi, la US Open, la fel ca şi în urmă cu un an, Rafa a pierdut în semifinale în faţa lui Juan Martin del Potro, dar traseul de la Flushing Meadows i-a permis să revină pe locul 2 ATP, pe care l-a păstrat până la finalul anului 2009, când a câştigat o nouă Cupă Davis cu naţionala Spaniei.

În 2010, Nadal a devenit primul jucător din istoria Erei Open care se impune de șase ori la rând într-un turneu, după triumful din finala de la Monte Carlo în fața lui Fernando Verdasco. Apoi, în contrast cu anii precedenți, a decis să nu mai participe la turneul de la Barcelona, jucând direct la Internaționalele Italiei de la Foro Italico.

La Roma, Rafa a ajuns din nou în finală, unde l-a învins pe compatriotul său, David Ferrer, obținând al cincilea titlu în capitala Italiei, prin care a egalat recordul lui Andre Agassi, de 17 trofee ATP Masters. Peste două săptămâni, el avea să doboare acest record, în urma victoriei de la Madrid în fața lui Roger Federer, luându-și revanșa pentru eșecul suferit în urmă cu un an în capitala Spaniei. Astfel, Nadal devenea primul tenisman care câștigă, într-un singur an, toate turneele de Masters pe zgură și, totodată, primul jucător triumfător în trei turnee Masters la rând. Grație acestor performanțe extraordinare, el revenea pe locul secund în ierarhia ATP, chiar înaintea startului Open-ului Franței, de la Roland Garros.

Mai mult, Rafa avea să devină liderul clasamentului ATP, după ce s-a impus pe zgura de pe arena Philippe Chatrier în finala cu Robin Soderling. Prin cele șapte titluri de Mare Șlem obținute, Nadal i-a egalat pe John McEnroe, John Newcombe și Mats Wilander și, totodată, mai bifa o realizare uriașă în istoria Erei Open: era primul om care cucerea cele trei Masters-uri pe zgură și Roland Garros-ul în același an. Spaniolul nu s-a oprit aici și a triumfat și la Wimbledon, după o finală în trei seturi câștigată în fața lui Tomas Berdych. Victoria pe iarba londoneză a fost „mai mult decât un vis”, după cum chiar Nadal a declarat după meciul care i-a adus al doilea titlu la Wimbledon. Iar totul a culminat la US Open, unde Rafael Nadal și-a completat Grand Slam-ul carierei, prin victoria din finala de la Flushing Meadows în fața lui Novak Djokovic.

În același timp, el devenea doar al doilea tenisman după Andre Agassi cu un Career Golden Slam, adică toate cele patru turnee de Mare Șlem plus medalia de aur la Jocurile Olimpice, și primul om care se impune în același an la Roland Garros, Wimbledon și US Open după Rod Laver, în 1969.

„La vârsta de 24 de ani, am câștigat toate cele patru turnee de Grand Slam; am scris istorie; am realizat ceva ce nici nu îndrăznisem să visez vreodată, ceva ce avea să rămână cu mine toată viața, ceva ce nimeni nu-mi va putea lua niciodată. Orice urma să se întâmple, de-acum știam că într-o zi voi părăsi acest sport ca o figură importantă, ca unul dintre cei mai mari campioni.” – Rafael Nadal

Nadal a terminat anul 2010 pe primul loc ATP, iar în 2011, a ratat șansa de a cuceri patru titluri de Mare Șlem la rând din cauza unei accidentări suferite în sferturile de finală, în fața lui David Ferrer. El s-a revanșat în fața lui Ferrer în finala de la Monte Carlo, unde s-a impus pentru a șaptea oară consecutiv, iar o săptămână mai târziu, l-a învins din nou în ultimul act al turneului de la Barcelona, unde a obținut al șaselea titlu.

Sezonul pe zgură a continuat cu două finale pierdute, la Madrid, în fața lui Roger Federer, și la Roma, cu Novak Djokovic, dar și cu al șaselea trofeu la Roland Garros, obținut după un succes în finala cu Federer. Apoi, la Wimbledon și US Open, Rafa a ajuns de fiecare dată până în finală, unde a fost învins de noua senzație a tenisului mondial, Novak Djokovic. Au fost primele finale de Grand Slam pierdute de Nadal în fața unui alt jucător decât Roger Federer, eternul său rival.

În 2012, povestea s-a repetat la Australian Open. Ajuns în cea de-a patra finală de Mare Șlem la rând, Rafa a fost învins de același Djokovic, după un meci de cinci seturi întins pe durata a cinci ore și 53 de minute. Aceasta a fost cea mai lungă finală din istoria turneelor de Grand Slam. Nadal s-a revanșat la Monte Carlo, unde l-a învins pe Djokovic pentru prima dată după șapte finale pierdute, serie începută la Indian Wells în 2011. După cel de-al optulea titlu consecutiv la Monte Carlo, Rafael Nadal a triumfat și la Barcelona pentru a șaptea oară în opt ani, după ce l-a învins în finală pe David Ferrer.

Succesul din Catalunya a fost completat de titlul obținut la Roma, în fața aceluiași Djokovic, pe care l-a învins și în finala de la Roland Garros. Astfel, Nadal devenea cel mai decorat jucător din istoria Internaționalelor Franței, cu șapte trofee, depășind recordul lui Bjorn Borg. Învins în turul doi la Wimbledon de Lukas Rosol, un jucător clasat abia pe locul 100 ATP, Nadal a renunțat să mai participe la Jocurile Olimpice de la Londra din cauza unei tendinite, care l-a împiedicat, ulterior, să joace și la US Open.

2013 a marcat revenirea lui Nadal pe prima poziție a clasamentului ATP. După ce a ratat Australian Open din cauza unui virus stomacal, el nu a putut să își treacă în cont al nouălea titlu consecutiv la Monte Carlo, fiind învins în finală de Novak Djokovic. Rafa a triumfat, însă, la Barcelona, unde a ajuns la opt titluri, apoi s-a impus și la Madrid, după victoria din ultimul act în fața lui Stanislas Wawrinka. Apoi, el a cucerit cel de-al 24-lea titlu din turneele ATP Masters grație succesului din finala de la Roma în fața lui Roger Federer.

Câștigător pentru a opta oară la Roland Garros, după finala epică, în cinci seturi, câștigată în fața lui Novak Djokovic, Nadal a fost eliminat din nou prematur la Wimbledon de un outsider, belgianul Steve Darcis, locul 135 mondial, încă din primul tur, o premieră negativă pentru spaniol în turneele de Mare Șlem. El și-a luat revanșa la US Open, după ce, în prealabil, a triumfat la Montreal și Cincinnati. La Flushing Meadows, Rafael Nadal l-a învins în finală pe Djokovic, în patru seturi, terminând anul 2013 pe prima poziție.

Anul 2014 a început cu o finală la Australian Open, pierdută surprinzător în fața lui Stanislas Wawrinka, după un meci în care Rafa s-a accidentat la spate. Apoi, în sezonul pe zgură, startul nu a fost deloc fructuos, cu eșecuri în sferturile de finală la Monte Carlo și Barcelona. Nadal și-a revenit la Madrid, unde a câștigat cel de-al 27-lea titlu ATP Masters, un record la acea dată. Trofeul cucerit la Roland Garros, al cincilea consecutiv și al nouălea din palmares, după un triumf în fața lui Novak Djokovic, avea să marcheze începutul unei perioade pline de turbulențe pentru Rafa Nadal, plină de accidentări și eliminări neașteptate.

Astfel, la Wimbledon, a fost eliminat de australianul Nick Kyrgios, iar la US Open a trebuit să abandoneze din cauza unei accidentări la mână. Întreg anul 2015 a fost în aceeași notă sumbră, plină de cenușiu, iar prima rază de soare a apărut la Monte Carlo, în 2016, unde s-a impus pentru a noua oară în carieră. Apoi, pe 12 august, a cucerit medalia de aur în proba de dublu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, alături de Marc Lopez, după o finală câștigată în fața perechii române Horia Tecău – Florin Mergea. Astfel, el a devenit primul tensiman din Era Open care obține aurul olimpic atât la dublu, cât și la simplu. Nadal a ajuns și în finala mică a turneului de simplu, dar a fost învins în meciul pentru medalia de bronz de Kei Nishikori.

2017 pare să fie anul regăsirii pentru Rafa Nadal, care a revenit în prim-planul tenisului mondial o dată cu finala de poveste de la Australian Open, prima a sa de Grand Slam din ultimii trei ani, pierdută în fața lui Roger Federer după cinci ore incredibile. A urmat un alt eșec în fața elvețianului în ultimul act de la Indian Wells, dar Nadal pare să se fi redescoperit acum, la 31 de ani, acolo unde s-a simțit cel mai bine: pe zgura dragă de acasă.

Chiar dacă termenul de acasă poate avea mai multe conotații pentru Rafa. Dar cert este că a triumfat la Monte Carlo pentru a zecea oară în carieră, un record în Era Open, la Barcelona și la Madrid, ajungând la 30 de titluri ATP Masters prin care a egalat recordul lui Novak Djokovic. Iar cum Nadal s-a simțit mereu ca acasă și la Roland Garros, sunt șanse mari să asistăm la cucerirea La Decima și de către Rafa pe zgura pariziană.