Pur și simplu...Gunter Netzer

12.09.2016, 16:01
Gunter Netzer

Pe 14 septembrie, Gunter Netzer împlineşte 72 de ani. Cu această ocazie, vă invit să descoperim împreună cine a fost cu adevărat unul dintre cei mai rafinaţi şi mai speciali fotbalişti germani din istorie.

Considerat unul dintre cei mai buni pasatori din istoria fotbalului, Gunter Netzer este, probabil, și jucătorul german cu cea mai spectaculoasă legendă personală, construită atât pe teren, cât și în afara acestuia. Campion european cu naționala Germaniei Federale în 1972, când a jucat un rol important în câștigarea titlului, Netzer a bifat doar 20 de minute la Cupa Mondială din 1974, în eșecul cu 0-1 în fața Germaniei de Est. Cel care i-a barat drumul spre titularizare a fost chiar bunul său prieten Wolfgang Overath, întrucât selecționerul panzerelor considera că cei doi nu pot evolua împreună. Deși echipa lui Helmuth Schon a încheiat în triumf la Berlin, Netzer a spus că nu se consideră un campion mondial. Un alt paradox este că deși în 1972, a fost desemnat cel mai bun jucător german al anului, distincție pe care o va mai primi și un an mai târziu, în ierarhia jurnaliștilor de la France Football pentru Balonul de Aur, el s-a clasat pe locul secund, la egalitate cu Gerd Muller, și la două puncte de învingătorul Franz Beckenbauer!

Netzer a fost, în același timp, și un filosof al fotbalului, dar și un om de afaceri foarte inspirat. Poreclit Karajan, după numele charismaticului dirijor al filarmonicii din Berlin, Herbert von Karajan, membru al Partidului Nazist în anii ’30, Gunter Netzer a fost și proprietarul barului „Lovers Lane”, pe care l-a inaugurat la începutul anilor ’70, când era în plină glorie. Atât de implicat a fost în această afacere încât el a realizat și design-ul logo-ului! Una dintre frazele sale celebre a fost: „În fotbal, sunt 11 businessmeni și fiecare își urmărește propriul interes!”

Netzer a fost și primul fotbalist care a pătruns în lumea starurilor pop, atrăgând și un însemnat public feminin, dar și din showbiz și din cercul intelectualilor. Înnebunit după mașinile de mare viteză, Gunter a fost privit și ca un rebel datorită pletelor sale. „Multă lume m-a criticat pentru părul meu lung. Dar nu îl port așa pentru că ar fi la modă, ci pentru că sunt o apariție urâtă, iar lipsa de expresie a părului lung îmi luminează fața și o face mai atrăgătoare!”

Născut pe 14 septembrie 1944 la Monchengladbach, Gunter Netzer a început fotbalul la echipa 1.FC Monchengladbach, unde a jucat până la 19 ani, când a trecut la rivala locală, Borussia. A marcat chiar la debut, în 1963, într-un meci cu Rot-Weiss Oberhausen și, în foarte scurt timp, a devenit un titular constant al echipei, ajutând din plin la promovarea în Bundesliga în 1965. Atât de îndrăgit a fost de fanii Borussiei după această realizare, încât aceștia au denumit mascota clubului, Mânzul Junter, după Gunter Netzer. Tot în 1965, debutează, într-un amical împotriva Austriei, în naționala Germaniei, pentru care va înscrie 6 goluri în 37 de selecții.

Cu Gladbach, a cucerit două titluri de campion al Germaniei, în 1970 și 1971, Borussia fiind primul club din istorie care câștigă Bundesliga în ani consecutivi. „Știu exact când trebuie să alerg, deși nu îmi place să alerg, sau cel puțin nu atunci când nu am mingea!”, a fost o altă frază care exprimă foarte bine felul în care privea fotbalul Netzer. Opera sa de geniu s-a produs în octombrie 1971 într-un meci cu Inter Milano, în Cupa Campionilor Europeni, câștigat de Borussia Monchengladbach cu 7-1, în care a marcat două goluri. Numai că Inter-ul a depus o plângere după ce atacantul său, Roberto Boninsegna, a fost lovit cu o cutie goală de Coca-Cola aruncată din tribune, iar UEFA a decis ca meciul să se rejoace după disputarea confruntării retur de la Milano, pe care campioana Italiei a câștigat-o cu 4-2. Așa se face că toată prestația lui Gunter a fost ștearsă cu buretele și la rejucare, pe 1 decembrie 1971, la Berlin, meciul s-a terminat la egalitate, 0-0, și Gladbach a fost eliminată!

În 1972, Netzer s-a încoronat campion european cu naționala Germaniei, după ce în sferturile de finală a realizat cel mai bun joc al său în tricoul Mannschaft-ului. Gunter a marcat un gol din penalty, după ce mingea a lovit ambele bare înainte de a intra în plasă și Germania obținea primul său succes pe tărâm englez.



Un an mai târziu, Gunter Netzer și-a luat rămas-bun de la Borussia în stil de mare artist. Era o zi călduroasă de vară, 23 iunie 1973, la Dusseldorf, unde se disputa finala Cupei Germaniei între FC Koln și Monchengladbach. Netzer fusese lăsat pe banca de rezerve de antrenorul Hennes Weisweiler, după ce îl informase că a semnat cu Real Madrid. Cum mama lui Gunter murise cu puțin timp în urmă, antrenorul Borussiei considerase că playmaker-ul său nu este în cea mai bună stare pentru a juca. La pauză, când scorul era egal, 1-1, l-a întrebat pe Netzer dacă vrea să intre pe teren. „Nu e nevoie de mine acum”, a fost replica acestuia. Meciul a intrat apoi în prelungiri și unul dintre jucătorii lui Gladbach, Christian Kulik, acuza crampe musculare, când Netzer s-a dezechipat imediat și a aruncat câteva vorbe în direcția antrenorului: „Intru să joc acum!” Era primul jucător din istorie care refuza să joace până când a decis el că e timpul să intre pe teren și, totodată, primul fotbalist care făcea o schimbare, fără ca antrenorul să mai aibă vreun cuvânt de spus. La trei minute după startul prelungirilor, Netzer avea să înscrie golul de 2-1, care a adus Cupa Germaniei în vitrina Borussiei! „Gunter Netzer, superstar”, a fost exclamația comentatorului german după această reușită decisivă.

La finalul sezonului 1972-1973, în care a jucat și finala Cupei UEFA, pierdută în fața lui Liverpool, Gunter Netzer pleacă de la Gladbach, după 230 de meciuri în Bundesliga în care a marcat 82 de goluri. Următoarea sa destinație era Real Madrid, care încerca să răspundă pe piața transferurilor la lovitura de imagine pe care o dăduse rivala Barcelona prin transferul lui Johan Cruyff. La Real, Netzer a câștigat de două ori la rând titlul de campion al Spaniei, în 1975 și 1976, și două Cupe ale Regelui. După trei ani la Madrid, Gunter Netzer a plecat la Grasshopper Zurich, de unde s-a retras ca jucător în 1977, la doar 33 de ani.

După retragerea din activitatea de jucător, Netzer a pus bazele unei companii de publicitate în Elveția și s-a oferit să publice programele de meci ale celor de la Hamburger SV. Președintele Paul Benthien nu doar că a fost de acord, ba l-a și numit manager general al clubului. Din această funcție, Netzer a construit una dintre cele mai puternice echipe ale acelor ani nu doar în Germania, ci și în Europa. El a influențat aducerea unor antrenori de legendă pe banca lui Hamburg precum austriacul Ernst Happel și iugoslavul Branko Zebec, iar HSV a cucerit de trei ori titlul în Bundesliga și Cupa Campionilor Europeni, în 1983. După opt ani ca manager general la Hamburg, Gunter Netzer s-a orientat spre un alt job, unde a avut, de asemenea, un succes deosebit. Netzer a ajuns comentator sportiv la televiziunea ARD, unde a comentat meciurile naționalei Germaniei, iar în 2000 a fost distins cu premiul Adolf Grimme, unul dintre cele mai prestigioase trofee de televiziune în Germania. După 13 ani la ARD, Netzer s-a retras și din această activitate, după Cupa Mondială din 2010.


De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:00 Digi Sport Special
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:30 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Live Digi Sport Matinal
  • Vezi tot programul
  • Chelsea v Brighton & Hove Albion, Premier League, Football, Stamford Bridge, London, UK, 28 Sep 2024

    FOTBAL: Leicester - Chelsea, 14:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • berto1

    FOTBAL: Hermannstadt - Universitatea Cluj, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Tottenham Hotspur v Manchester City, London, UK - 14 May 2024 Radu Dragusin of Tottenham Hotspur tackles Kevin De Bruyne

    FOTBAL: Manchester City - Tottenham, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC CFR 1907 CLUJ SA - FC RAPID 1923, SUPERLIGA SUPERBET (10.02.2024)

    FOTBAL: CFR Cluj - Rapid, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Bari, Italy. 01st May, 2024. Valentin Mihaila of Parma Calcio and Dennis Man of Parma Calcio celebrates the victory during SSC Bari vs Parma Calcio, Italian soccer Serie B match in Bari, Italy, May 01 2024 Credit: Independent Photo Agency/Alamy Live News

    FOTBAL: Parma - Atalanta, 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • ESP: Real Madrid v FC Barcelona. La Liga EA Sports. Date 11

    FOTBAL: Celta Vigo - Barcelona, 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Dragon Stadium, Oporto, Portugal. 15 November, 2024.Pictured left to right, Cristiano Ronaldo at the Portugal vs Polonia, UEFA NATIONS LEAGUE.Credit: Victor Sousa/Alamy Live News

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

15 novemberr 2024, UEFA Nations League, League phase, Matchday 5,League C,Group C2, Romania vs Kosovo, National Arena Bu

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

invadatoarea15

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media