O lacrimă pentru îngerii verzi

Duminică seară când pregăteam comentariul derby-ului din Argentina dintre San Lorenzo şi Boca Juniors, citisem şi cât de dezamăgiţi au fost jucătorii grupării din Almagro după eliminarea din semifinalele Copei Sudamericana în faţa celor de la Chapecoense doar datorită golului marcat în deplasare. În primul rând, nu puteam înţelege cum a fost posibil ca una dintre echipele de top ale Argentinei să fie scoasă din cursa spre un trofeu de o grupare despre care nu ştiam mare lucru. Numai că de ieri, Chapecoense a devenit un nume pe care niciunul dintre noi nu-l va mai putea uita vreodată după o lovitură cumplită a destinului.

Pur şi simplu, nu mi-a venit să cred că în anul 2016 se mai poate întâmpla o tragedie aviatică de o asemenea amploare, precum cea a marii echipe a lui Torino din 1946, dispărută în accidentul de la Superga, sau cea a lui Manchester United din 1958 de la Munchen, când aripile celebrilor Busby Babes au fost frânte în zborul lor spre glorie. M-am gândit şi la drama rugbyştilor uruguayeni de la Old Christians Club din 1972, al căror avion s-a prăbuşit în Anzi, iar supravieţuitorii au fost nevoiţi să recurgă la canibalism pentru a supravieţui. Dar toate aceste fatalităţi păreau pierdute undeva, în negura timpurilor, departe de noi şi de lumea noastră atât de tehnologizată.

Numai că uneori viaţa ne face să realizăm cât de mărunţi şi de insignifianţi suntem în faţa destinului nemilos. După calificarea de săptămâna trecută în finala Copei Sudamericana, o premieră istorică pentru Chapecoense, antrenorul Caio Junior a făcut o declaraţie care va căpăta o conotaţie specială: „Dacă aş muri astăzi, voi muri fericit!” La 51 de ani, el nu a mai apucat să-şi conducă echipa şi spre primul său trofeu continental, ci a păşit alături de jucătorii săi spre rai. Pentru că după Il Grande Toro şi The Busby Babes, cerul a primit de ieri o nouă echipă de campioni. Şi Torino şi Man. United au renăscut după loviturile morţii şi au mers mai departe! La fel se va întâmpla şi cu Chapecoense, care va fi protejată de undeva de sus de 20 de îngeri verzi:


Marcos Danilo Padilha (portar/31 ani)
Guilherme Gimenez de Souza (fundaş dreapta/21 ani)
Bruno Rangel Domingues (atacant/34 ani)
Marcelo Augusto Mathias da Silva (fundaş central/25 aani)
Lucas Gomes da Silva (atacant/26 ani)
Sergio Manoel Barbosa Santos (mijlocaş/27 ani)
Filipe José Machado Nascimento (fundaş central/32 ani)
Matheus „Biteco” Bitencourt da Silva (mijlocaş/21 ani)
Cléber Santana Loureiro (mijlocaş/35 ani)
Willian Thiego de Jesus (fundaş central/30 ani)
Tiago Da Rocha Vieira „Tiaguinho” (mijlocaş/22 ani)
Josimar Rosado da Silva Tavares (mijlocaş/30 ani)
Dener Assunção Braz (fundaş stânga/25 ani)
José Gildeixon de Paiva „Gil” (mijlocaş/29 ani)
Ananias Eloi Castro Monteiro (fundaş dreapta/27 ani)
Éverton Kempes Gonçalves dos Santos (atacant/34 ani)
Arthur Brasiliano Maia (mijlocaş/24 ani)
Mateus Caramelo Lucena dos Santos (fundaş dreapta, împrumutat de la Sao Paulo/22 ani)
Aílton Canela (atacant/22 ani)
Caio Júnior (antrenor/51 ani)

Toţi aceşti fotbalişti zburau spre Medellin plini de speranţe şi de acele vise ale copilăriei pe care le-au urmat cu sfinţenie şi care i-au făcut să pună mereu fotbalul pe primul loc în viaţa lor. Zburau pentru a atinge cerul din punct de vedere profesional, dar nu se vor mai întoarce vreodată din văzduhuri.

Pare şi mai incredibil faptul că avionul care i-a purtat spre moarte pe cei de la Chapecoense a transportat în urmă cu două săptămâni naţionala Argentinei pentru meciul cu Brazilia din preliminariile Cupei Mondiale! Soarta este, uneori, tare ciudată! De atâtea ori, se întâmplă ca un jucător să fie supărat foc pentru că nu face parte din lotul deplasat la un meci foarte important, numai că tocmai acest amănunt a salvat viaţa celor opt oameni lăsaţi acasă de club! Marcelo Boeck, venit la Chapecoense chiar în acest an de la Sporting Lisabona, era a treia opţiune pentru postul de portar, însă fusese invitat să meargă în Columbia pentru a fi alături de echipă într-un moment cu adevărat istoric. Numai că el a solicitat să nu mai facă deplasarea la Medellin pentru a-şi sărbători ziua de naştere. Pe 28 noiembrie, când a împlinit 32 de ani, Boeck s-a născut, practic, a doua oară! El trăia, pe când colegii săi erau măturaţi de pe faţa pământului de mâna destinului! Alături de Boeck, au mai supravieţuit argentinianul Martinuccio, fostul jucător al lui Villarreal, care era accidentat, Nemen, Demerson, Andrei, Hyoran, Moises şi Nivaldo, rămaşi acasă şi ocrotiţi de cineva de sus. Dacă totul în lumea asta se întâmplă cu un scop, atunci ei vor fi oamenii care trebuie să ducă mai departe numele lui Chapecoense, precum nişte apostoli care au fost coechipieri cu îngerii!