Întoarcerea fiului adorat
23.11.2016, 17:10De data aceasta nu este vorba de fiul rătăcitor şi risipitor, cel despre care am auzit cu toţii în pilda biblică, ci despre fiul care a plecat de acasă când era mic şi abia scotea capul în lume şi care s-a întors acum când este cel mai bun din lume. La revenirea sa pe tărâmul unde s-a născut ca fotbalist, nu a fost nimeni care să se plângă de faptul că el primeşte tot ce este mai bun, că pentru el se taie viţelul cel mai gras. Pentru că merită cu vârf şi îndesat tot ceea ce i se oferă.
Au trecut 20 de ani de când Sporting Lisabona aducea la academia sa un puşti uscăţiv din insula Madeira, dar al cărui talent promitea foarte mult. Deşi la început plângea întruna după mama sa, a răzbit şi a reuşit să ajungă în prima echipă a leilor portughezi, unde Ladislau Boloni i-a oferit şansa debutului la 17 ani. Nu a avut nevoie de prea mult credit pentru a confirma: la primul său meci pentru Sporting, a intrat de pe bancă şi a marcat două goluri!
Doar un an mai târziu, la inaugurarea stadionului Jose Alvalade, în august 2003, l-a zăpăcit complet în prima repriză pe fundaşul dreapta al lui Manchester United, John O’Shea, care arăta la pauză de parcă avea nevoie de oxigen, cum a declarat Rio Ferdinand. Evoluţia sa din acel meci l-a convins pe Sir Alex Ferguson că el este omul care o poate face iarăşi regina Europei pe gruparea de pe Old Trafford.
Ca şi marii exploratori potughezi, puştiul din Madeira a plecat spre cucerirea lumii şi nu avea să mai revină acasă decât în 2007, când la primul său meci ca adversar pe Alvalade, a înscris golul victoriei pentru noua sa echipă. Primul său instinct a fost să ridice triumfător braţele în aer, dar realizând locul unde se află, arena unde nu mai jucase niciodată vreo partidă oficială, s-a oprit imediat, declanşând un standing ovation din partea publicului.
Acela a fost primul gol al sezonului care avea să se încheie triumfal pentru el: câştigarea titlului în Premier League şi a Champions League, dar şi a Ghetei de Aur, cu 42 de reuşite în toate competiţiile, şi mai ales a primului Balon de Aur.
2008 a fost anul în care Cristiano Ronaldo a devenit Golden Boy. De atunci, nu s-a mai oprit din doborârea recordurilor, iar următoarea întâlnire cu suporterii de pe Jose Alvalade s-a produs aseară, când el cucerise deja lumea! A revenit acasă din postura de dublu câştigător al Champions League cu Real Madrid, de cel mai bun marcator din istoria Champions League, dar mai ales în calitate de campion european cu naţionala Portugaliei. Fără a străluci la EURO 2016, Cristiano şi-a dus echipa spre primul trofeu major, reuşind ceea ce nu au izbutit predecesorii săi, fabuloşii Eusebio şi Luis Figo. Considerat de Aurelio Pereira, omul care l-a descoperit când avea 11 ani, drept „Alfredo di Stefano al secolului XXI”, Ronaldo a fost ovaţionat de 50 406 spectatori, asistenţă record în istoria arenei lusitane. A fost un gest de reverenţă şi de mulţumire din partea celor mai înfocaţi fani ai săi pentru toate realizările sale, dar şi pentru a-l felicita în avans pentru cel de-al patrulea Balon de Aur pe care l-a acontat deja prin hattrick-ul de senzaţie din derby-ul de sâmbătă cu Atletico. Deşi marcase în precedentele sale trei jocuri cu Sporting, Cristiano nu a mai strălucit ieri. Dar asta nu a mai contat! Cine este leu o dată, rămâne pentru totdeauna!, era mesajul de pe un banner al suporterilor din Lisabona care spune totul. Ei nu au uitat că tocmai un leu de-al lor le-a oferit bucuria supremă de a se simţi şi ei campioni ai Europei.
Pur şi simplu, un motiv de imensă mândrie că puştiul uscăţiv plecat de acasă în urmă cu 13 ani s-a întors din postura de stăpân al fotbalului mondial!