Ayrton Senna, pur și simplu, UNICUL!

Și acum, la fel ca în urmă cu 22 de ani, Paștele pică într-o zi de 1 Mai. Numai că 1 Mai 1994 a devenit cea mai tristă zi din istoria sportului pentru că atunci a încetat din viață Ayrton Senna ... La fel de prezent și acum în viețile și în sufletele noastre, ale celor care l-au văzut alergând ca nimeni altul pe pistă, Senna continuă să trăiască în amintirea noastră. Pentru că el este, de fapt, un Nemuritor!

A străbătut lumea sportului ca o cometă, precum un superstar venit dintr-o altă lume, a cărui strălucire ca pilot a iluminat cursele din Formula 1 ca nimeni altul. A înnobilat sporturile cu motor cu geniul său unic, a înfrumuseţat Circul Roţilor de Foc cu forţa sa interioară imensă, cu puterea pe care o emana atunci când se afla la volan, dar, totodată, şi cu sensibilitatea şi generozitatea aparte care l-au caracterizat de-a lungul unei cariere cum nu a mai fost şi nu va mai exista vreodată. Ayrton Senna a căutat mereu să-şi extindă propriile-i limite, să alerge mai repede şi decât propria-i viteză, o căutare care l-a transformat într-un martir, dar care nu i-a diminuat deloc din misticism. Aşa îl descrie site-ul Formula1.com pe cel considerat cel mai mare şi mai talentat pilot de Formula 1 al tuturor timpurilor.

Ayrton Senna da Silva s-a născut pe 21 martie 1960 la Sao Paulo într-o familie înstărită, care l-a ajutat din plin să-şi dezvolte pasiunea pentru maşini. Astfel, când nici nu împlinise 13 ani, tatăl său i-a construit primul kart din motorul unei maşini de tuns iarba, iar prima sa competiţie de karting a disputat-o la Interlagos, în 1973. Încă de la debutul în sporturile cu motor, a plecat din pole-position, deşi avea în faţă adversari cu câţiva ani mai mare decât el. A condus o bună parte din cursă, dar a trebuit să se retragă din cauza unei ciocniri cu un adversar, însă a fost primul semnal al unui talent ieșit din comun. El nu a concurat pentru bani, ci doar mânat de un foc lăuntric de nestins, ce îl făcea să se contopească cu mașina sa, devenind un singur organism de neoprit. „El lupta pentru ceva mult mai important decât doar câștigarea curselor. Era o credință, pur și simplu. Era convins că a primit o singură șansă din partea lui Dumnezeu și că are personalitatea să o ducă la îndeplinire. Acestea sunt calitățile care-i fac pe oameni speciali în istorie!”, l-a descris pe Ayrton chiar Bruno Senna, nepotul lui şi, totodată, fost pilot în Formula 1 între 2010 şi 2012.

În 1977, Ayrton a concurat în Campionatul Americii de Sud de Karting, iar un an mai târziu a făcut un pas înainte, intrând în Campionatul Mondial de Karting, unde a alergat în curse până în 1982. Senna şi-a amintit mereu cu mare plăcere de această perioadă pentru că nu existau interese financiare sau politici care să decidă ierarhiile, ci totul depindea de piloţi, era vorba doar de pilotaj pur.

În 1982, a câştigat Formula Ford 2000 în Europa şi Marea Britanie, iar un an mai târziu s-a impus şi în Formula 3 britanică, anunţându-şi răspicat aspiraţiile. Astfel, în 1984 ajunge în lumea selectă a Formulei 1 la micuţa echipă Toleman pentru care debutează chiar în faţa propriilor fani, în Marele Premiu al Braziliei de la Rio de Janeiro. La Toleman, avea să fie protagonistul unei curse memorabile, care a intrat definitiv în legenda Marelui Circ, la Monte Carlo. Plecat de pe poziţia a 13-a a grilei de start, Senna a început o cursă de urmărire senzaţională pe o ploaie torenţială, ajungând până pe locul secund, în spatele lui Alain Prost. De altfel, Ayrton s-a distins printr-o naturaleţe aparte atunci când conducea pe ploaie, fiind un adevărat maestru în asemenea condiţii, aşa cum nu a mai fost nimeni nici înaintea sa, nici după el! Senna a forţat chiar victoria, însă comisarii circuitului au decis să pună capăt cursei în turul 31, când condiţiile meteo se înrăutăţiseră. A fost, însă, o nouă confirmare a talentului fenomenal care va revoluţiona lumea sportului precum o furtună. Totodată, a fost momentul în care s-a creat o legătură aparte între Ayrton şi circuitul monegasc, un succes la Monte Carlo fiind considerat de specialişti la fel de valoros precum un titlu mondial! Aici, el va triumfa de şase ori, dintre care cinci ani la rând, între 1989 şi 1993! Nici până astăzi, recordul său nu a fost depăşit, nici măcar egalat!

În 1985, Senna a ajuns la Lotus, unde a obţinut primul său pole-position în doar a doua cursă a sezonului, Marele Premiu al Portugaliei. Tot pe ploaie, Senna a oferit o nouă demonstraţie de măiestrie la volan, obţinând primul succes al carierei în Formula 1, devansându-l cu mai bine de un minut pe al doilea clasat, Michele Alboreto. Totodată, Ayrton a realizat şi primul său hattrick sau „Grand Slam” în Marele Circ, bifând şi cel mai rapid tur de circuit. De altfel, Senna a deţinut recordul de plecări din pole-position în Formula 1, 65 din 162 de curse, între 1989 şi 2005, fiind depăşit doar de Michael Schumacher, cu 68 de plecări din prima poziţie a grilei de start din 308 curse. Ayrton a înregistrat a doua sa victorie în Marele Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps, tot în condiţii de ploaie, iar sezonul l-a încheiat cu un număr record de pole-position, şapte. El a dominat şi anul următor la acest capitol, cu opt plecări din prima poziţie a grilei de start, transformate în şase clasări pe podium, care l-au ajutat să se claseze pe locul al patrulea în ierarhia generală. După ce s-a impus în Marele Premiu de la Detroit, la doar o zi după eliminarea Braziliei de la Cupa Mondială din Mexic în faţa Franţei, Senna a celebrat succesul fluturând pe pistă steagul ţării sale, pe care l-a cerut unui suporter din tribune. Din acel moment, fiecare victorie a sărbătorit-o cu drapelul Braziliei în turul de onoare, ceea ce l-a făcut şi mai apreciat în Ţara Cafelei, Ayrton fiind considerat cel mai iubit sportiv brazilian al tuturor timpurilor. De altfel, el a fost prezentat mereu drept „Ayrton Senna do Brasil” (notă – Ayrton Senna al Braziliei) de comentatorul Reginaldo Leme, aceasta devenind o marcă proprie pentru Senna.

În 1987, Senna a ocupat locul al treilea în clasamentul general al piloţilor din Formula 1, iar un an mai târziu, o dată cu mutarea la McLaren, avea să obţină primul său titlul de campion mondial într-o manieră excepţională. Ayrton a rescris cărţile de istorie, cu opt victorii de etapă, depăşind vechea performanţă de şapte succese, stabilită de Jim Clark, în 1963, şi Alain Prost, în 1984, şi cu 13 pole-position, prin care a doborât clar recordul conaţionalului său, Nelson Piquet, de nouă pole-position, realizat în 1984! Încă din primul său sezon la McLaren, Senna a început să dezvolte o concurenţă aparte cu colegul său, Alain Prost, care se va transforma într-una dintre marile rivalităţi din întreaga istorie a sportului mondial. De altfel, următorii doi ani vor fi definitorii pentru această rivalitate cum nu a mai existat vreodată în Formula 1 şi care a atins cote de neimaginat în 1989 şi 1990. Senna şi Prost şi-au împărţit titlurile în aceşti ani în urma unor evenimente ieşite din comun pe circuitul de la Suzuka. În 1989, în penultima etapă, Senna avea nevoie de victorie pentru a deveni campion mondial, dar Prost a plecat din pole-position şi a condus până în turul al 46-lea. Atunci, brazilianul l-a atacat în ultima şicană, iar francezul i-a tăiat calea, provocând ciocnirea celor două monoposturi McLaren. Prost nu a mai putut pleca, însă Ayrton a cerut ajutorul comisarilor de cursă, care l-au împins de la spate pentru a reveni pe circuit, apoi a trecut şi pe la boxele echipei sale pentru a schimba partea avariată. Întors în cursă, Senna l-a depăşit pe Alessandro Nannini, obţinând victoria, numai că, ulterior, a fost descalificat pentru că a fost împins şi că ar fi tăiat şicana după coliziunea cu Prost. Furios, Ayrton a început un război al declaraţiilor cu Federaţia Internaţională de Automobilism şi, în special, cu preşedintele FIA, Jean-Marie Balestre, pe care l-a acuzat în mod direct că ar fi forţat descalificarea sa tocmai pentru a-i facilita triumful final compatriotului său francez, Alain Prost. Astfel, după şase victorii de etapă şi un loc secund, Senna încheia sezonul pe poziţia secundă în clasamentul piloţilor, dar şi cu o amendă grasă primită din partea forului mondial de specialitate. Rivalitatea cu Prost atinsese un nivel atât de înalt încât cei doi nu mai încăpeau la aceeaşi echipă, astfel că francezul a plecat la Ferrari.

În 1990, situaţia stătea exact invers înaintea cursei de la Suzuka. Senna era lider şi Prost, aflat la nouă puncte în urma sa, avea nevoie de victorie pentru a cuceri titlul mondial. Înaintea calificărilor, brazilianul a solicitat organizatorilor să mute prima poziţie a grilei de start pe partea stângă, considerată mai bună, însă după calificări, preşedintele FIA, Jean-Marie Balestre, a respins cererea lui Senna, favorizându-l astfel pe Prost. Imediat după startul cursei, Prost a trecut în faţă, iar Ayrton a încercat să revină pe primul loc forţând intrarea în curbă. Cele două monoposturi s-au acroşat şi nu au mai putut continua cursa ceea ce însemna că Senna este pentru a doua oară campion mondial, însă într-un mod controversat.

Un an mai târziu, Ayrton a devenit cel mai tânăr pilot care cucereşte de trei ori titlul suprem în Formula 1 la capătul unui sezon pe care l-a dominat autoritar, încheiat cu un număr record de puncte în carieră, 96. Mulţi din contestatarii săi considerau că sud-americanul ar conduce posedat de demoni, deşi Ayrton a fost văzut de fanii săi drept o creaţie magică a Divinităţii.

„Mereu când îmi forţez limitele la volan, descopăr ceva nou. Iar şi iar. Există şi o contradicţie: în acelaşi moment în care devii cel mai rapid, eşti extrem de fragil. Pentru că într-o fracţiune de secundă, totul poate dispărea. Aceste extreme contribuie la propria ta cunoaştere tot mai profund.” - Ayrton Senna

După doi ani la rând în care s-a clasat doar pe locul secund în Formula 1 şi din cauza performanţelor scăzute ale maşinii McLaren, Senna a decis să plece la Williams în 1994 cu dorinţa de a obţine al patrulea său titlu mondial. Ultima sa victorie în Marele Circ, cea cu numărul 41, a venit în chiar ultima etapă din 1993, în Australia, când l-a invitat pe marele său rival, Alain Prost, pe podium, ca un semn al împăcării, după ce francezul, care îşi anunţase retragerea, cucerise coroana de campion.

Anul 1994 nu a început sub cele mai bune auspicii pentru Senna, care a obţinut de două ori pole-position-ul şi în Brazilia şi în Marele Premiu al Pacificului de la Aida, însă, de fiecare dată a trebuit să abandoneze. Senna era nemulţumit tot mai mult de noile schimbări de regulament ce prevedeau eliminarea suspensiei active, a ABS-ului şi a controlului asupra tracţiunii. „Nu pot avea încredere totală în caracteristicile maşinii. Am un sentiment negativ cu privire la pilotajul maşinii până la limitele sale. Va fi un sezon cu foarte multe accidente şi risc să spun că vom fi foarte norocoşi dacă nu se întâmplă ceva cu adevărat serios”, declara imediat după startul pregătirilor pentru sezonul 1994.

Astfel, asupra lui Ayrton era o presiune imensă de a câştiga la Imola, în a treia etapă, după ce Michael Schumacher acumulase 20 de puncte în primele două curse, iar el nu avea niciunul. Week-end-ul acela din San Marino a fost, însă, unul blestemat! Vineri, în sesiunea de antrenamente libere, brazilianul Rubens Barrichello a scăpat cu viață după un accident violent, iar sâmbătă, 30 aprilie, s-a produs prima tragedie pe circuitul de la Imola. Debutantul austriac Roland Ratzenberger a murit în timpul calificărilor, după ce a intrat într-un zid cu viteza de 310 km/h, iar Senna a izbucnit imediat în lacrimi. Foarte afectat de cele întâmplate, s-a gândit pentru o clipă chiar să nu mai ia startul în cursă, dar după o discuție pe care a avut-o cu Alain Prost în dimineața zilei de 1 mai 1994, a decis totuși să concureze. Ayrton i-a luat fața lui Schumacher imediat după start, însă noi incidente au apărut imediat, JJ Lehto tamponându-l pe Pedro Lamy, astfel că a fost nevoie de intrarea safety-car-ului pe pistă. Ulterior, s-a pus în discuție faptul că mașina de siguranță a circulat cu o viteză redusă ce a permis scăderea presiunii din pneurile monoposturilor implicate în Grand Prix-ul de la Imola, un aspect care ar fi influențat de asemenea destinul lui Senna. În turul al șaptelea, Ayrton era în fruntea plutonului, când a intrat în virajul Tamburello cu viteza de 307 km/h. În mod inexplicabil, a pierdut controlul mașinii care a izbit violent zidul cu viteza de 233 km/h în momentul impactului.

Ca o previziune sumbră, Senna declarase la începutul anului 1994: „Vreau să trăiesc la intensitate maximă. Nu vreau să îmi trăiesc viața suferind de vreo boală sau în urma unui accident. Așa că dacă mi se va întâmpla un accident care să mă coste viața, atunci sper ca totul să se producă într-o clipă!” Și chiar așa s-a petrecut sfârșitul său ... Ayrton a suferit o leziune fatală la nivelul creierului, după ce o bucată de suspensie i-a penetrat vizorul căștii, lovindu-l deasupra ochiului drept. La două minute după producerea accidentului, a fost scos din monopost de echipa medicală condusă de bunul său prieten, profesorul Sid Watkins, apoi a fost transportat la Spitalul Maggiore din Bologna. Medicii nu au putut, însă, să-i salveze viața și, la ora locală 18:40, a fost anunțată moartea lui Ayrton Senna, deși ora oficială a decesului, conform legii italiene, a fost 14:17. Senna a condus spre moarte cu gândul de a dedica eventualul succes de la San Marino în memoria lui Ratzenberger, în monopostul său fiind găsit un drapel al Austriei, pe care l-ar fi fluturat la finalul cursei.

15 centimetri ... Aceasta a fost granița extrem subțire dintre viață și moarte în ceea ce-l privește pe Ayrton. Dacă acea bucată de suspensie ar fi lovit cu 15 cm mai sus sau mai jos, Senna ar fi trăit și astăzi ... Însă, el a reprezentat sacrificiul suprem în cel mai negru weekend din istoria sporturilor cu motor. Cel mai frumos înger al sportului mondial pleca din lumea aceasta precum un artist care își dă sufletul pe scena pe care a iubit-o cel mai mult.

De altfel, după această tragedie, normele de securitate din Formula 1 au fost înăsprite serios, astfel că până în 2015, când francezul Jules Bianchi și-a pierdut viața într-un accident cumplit, nu a mai existat vreun deces în cursele din Marele Circ.

Moartea lui Senna a fost recepționată ca o tragedie națională în Brazilia, unde a fost decretat doliu timp de trei zile, iar la funeraliile de la Sao Paulo au participat aproximativ trei milioane de oameni. Niciun alt om nu a mai adunat atâtea persoane la despărțirea de această lume în epoca modernă, ceea ce demonstrează impactul de neegalat pe care l-a avut Senna asupra tuturor. El va rămâne sportivul-nepereche al secolului XX.

„Ayrton nu a fost o persoană obișnuită. El era un om și mai mare în afara mașinii decât în interiorul ei!” - Frank Williams