Tyson Gay revine în competiţie după expirarea suspendării pentru dopaj
05.05.2014, 14:24Atletul american Tyson Gay, al doilea pe lista celor mai rapizi oameni ai planetei, urmează să revină în competiţie după încheierea suspendării pe un an pentru dopaj, la timp pentru a lua parte la Campionatele Statelor Unite, programate la finele lunii viitoare.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"USADA (Agenţia americană antidoping) a înţeles că testul meu pozitiv a fost provocat de o greşeală, de aceea mi-a permis să revin în competiţie anul acesta" a declarat Gay pentru Lexington Herald Leader, ziarul din oraşul său natal.
Triplu campion mondial în 2007, la 100 m, 200 m şi 4x100 m, Tyson Gay este autorul celui de-al doilea timp din istorie la 100 m (9.69 secunde), fiind depăşit doar de jamaicanul Usain Bolt, actualul deţinător al recordului mondial (9.58 secunde). Sprinterul american a fost depistat dopat cu un steroid anabolizant, cu ocazia a trei controale antidoping, însă a primit o sancţiune de un an, în loc de doi, deoarece a acceptat să colaboreze cu USADA şi nu a mai participat la nicio competiţie după ce a fost informat în legătură cu rezultatul testului.
Deţinător al recordului Statelor Unite la 100 m, Gay a fost obligat, totodată, să returneze medalia olimpică de argint cucerită cu ştafeta americană la Jocurile Olimpice de la Londra, fiindu-i anulate toate rezultatele înregistrate după 15 iulie 2012. Ediţia din acest an a Campionatelor de atletism ale SUA va avea loc între 26 şi 29 iunie la Sacramento.
AGERPRES
Etichete: tyson gay , tyson gay revine in competitie dupa expirarea suspendarii , tyson gay revine , tyson gay atletism digisport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...