Cea mai rapidă femeie din România a vorbit despre bani! Ia în calcul să înceapă altă carieră în paralel: ”Mă atrage ideea”
articol scris de Digi Sport23.10.2024, 17:53
Maria Mihalache (21 de ani), multiplă campioană națională la atletism, cu peste 150 de medalii adunate la concursuri interne și internaționale, este cea mai rapidă româncă în anul 2024.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Tânăra, care câștigă concurs după concurs și strălucește pe pista de atletism, a dezvăluit că primește un salariu lunar cuprins între 3.000 și 4.000 de lei, bani care abia îi ajung pentru ședințele de masaj de recuperare.
Galerie Foto
Maria Mihalache: ”Nu mă gândesc să-mi iau un job. Pot să spun că mă atrage ideea să fiu influencer”
Atleta nu ia în calcul să-și găsească un job alternativ, dar nu ar exclude să înceapă o carieră de influencer, din care pot ieși sume destul de mari. În prezent, Maria Mihalache are 7.250 de urmăritori pe Instagram.
”Nu e ca la celelalte sporturi de echipă unde un jucător care poate e și mult mai slab decât noi, adică care nu e campion național de seniori, ia 10.000-14.000 de euro. Noi, 3.000 de lei! 2.500 de lei, depinde de fiecare, poate și 4.000 de lei. Din ăștia, de la o vârstă, trebuie să-ți plătești chirie, întreținere. Care e foarte scumpă, foarte scumpă și s-a scumpit și mai mult în ultimul timp.
Nu mai zic de refacere, de masaje, care sunt foarte importante. Adică dacă nu faci masaj de scoatere a tensiunii din picioare, riști să te accidentezi. Este cel mai important. Sunt foarte scumpe și astea. Ajunge la 200-250 de lei un masaj. Dacă trebuie să faci două pe săptămână, deja 500 de lei, ori patru săptămâni... Se adună. Deci, cam greu.
Nu mă gândesc să-mi iau un job. Mă gândesc să... Bine, sper să nu fie nevoie să-mi iau un job. Mă gândesc să fac sută la sută sportul ăsta, adică jobul meu principal. Asta mă gândesc și sper să reușesc. Nu știu... Sper să nu fie nevoie să ajung să-mi iau un job din cauza banilor
Pot să spun că mă atrage ideea să fiu influencer. Mi-ar fi un pic dificil să mă filmez în timpul antrenamentelor, pentru că nu am pe nimeni care să facă asta. Antrenoarea mea este atentă la mine. Adică nu prea pot să expun ceea ce fac la antrenamente. Doar eventual să-mi aduc un fotograf sau să fac în plus doar pentru filmări. Sau un fotograf care să ia fix cadrele live. Dar m-ar atrage”, a declarat Maria Mihalache, potrivit gsp.ro.
Galerie Foto
Etichete: maria mihalache , cea mai rapida romania , bani atletism
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...