O campioană mondială la atletism a fost înjunghiată mortal! Soțul sportivei a fost arestat
articol scris de Digi Sport15.10.2021, 11:05
Atleta kenyană Agnes Tirop (25 de ani), fostă campioană mondială, a fost înjunghiată mortal, iar soțul ei a fost arestat.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În luna august, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Agnes Tirop a încheiat pe locul patru la 5.000 de metri. Recent, a stabilit un record mondial la 10 km pe şosea.
Agnes Tirop a fost găsită moartă în propria casă, fiind înjunghiată în zona gâtului. Soțul ei, Emmanuel Rotich, este principalul suspect, potrivit The Guardian.
“Suspectul a fost arestat la Mombasa. El este în arest. A fost reținut în timp ce încerca să fugă”, a declarat George Kinoti, director în cadrul poliţiei din Kenya.
Galerie Foto
Președintele Kenyei, Uhuru Kenyatta, s-a declarat șocat de această crimă și a transmis că Agnes Tirop a fost o eroină a sportului.
“Este foarte trist că am pierdut o sportivă tânără și promițătoare, care, la o vârstă fragedă, a adus țării noastre atât de multă glorie. Este și mai dureros că Agnes, o eroină pentru Kenya, și-a pierdut viața printr-un act criminal perpetuat de oameni egoiști și lași”, a spus președintele Kenyei, citat de The Guardian.
Agnes Tirop a fost campioană mondială la cross country în 2015 şi de două ori medaliată la Campionatele Mondiale (2017, 2019) la 10.000 metri.
Etichete: atletism , agnes tirop
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...