Iolanda Balaş-Soter a fost înmormântată cu onoruri militare
14.03.2016, 14:26Fosta multiplă campioană la săritura în înălţime Iolanda Balaş-Soter a fost înmormântată cu onoruri militare, luni, la Cimitirul Militar Ghencea 1, la ceremonie fiind prezente aproximativ 200 de persoane. Coşciugul a fost acoperit cu drapelul României şi în faţa era un tablou reprezentând-o în tinereţe pe fosta atletă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Procesiunea în rit catolic a început la ora 12:00 în faţa capelui din interiorul cimitirului şi a durat aproximativ 30 de minute. Soldaţii Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul au tras trei focuri de armă, după care s-a intonat imnul de stat.
La ceremonia de înhumare au fost prezenţi mai mulţi oameni de sport printre care fostele atlete Gabriela Szabo, Violeta Beclea, Monica iagăr şi Constantina Diţă, preşedintele CSA Steaua, George Boroi, preşedintele de onoare al FC Steaua, Viorel Păunescu, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Sandu Ion, preşedintele Comitetului Olimpic Sportiv şi Român, Alin Petrache, ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, fostul canoist Ivan Patzaichin, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu şi antrenorul lotului feminin de gimnastică al României, Octavian Bellu.
Iolanda Balaş-Soter a decedat, vineri, la ora 15:10 la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Capitală, din cauza unei suferinţe severe, a declarat pentru News.ro, directorul medical, dr. Dana Safta.
Ea a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960 şi la ediţia următoare de la Tokyo, în proba de săritură în înălţime.
În carieră, ea a stabilit 14 recorduri mondiale, de la 1,75 la 1,91 metri, între 1956 şi 1961.
În palmaresul ei mai figurează două medalii de aur, la Campionatele Europene de atletism de la Stockholm în 1958 şi Belgrad în 1962, precum şi o medalie de argint la CE de la Berna în 1954.
Iolanda Balaş s-a retras din activitatea competiţională în anul 1967, ca urmare a unei accidentări la tendonul lui Ahile al piciorului de bătaie.
news.ro
Etichete: iolanda balas , iolanda balas soter , iolanda balas deces , iolanda balas atletism
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...