Andrei Ivan, după plecarea lui Victor Pițurcă de la Craiova: "Pentru mine nu a picat bine"
17.01.2020, 20:50SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Universitatea Craiova a înregistrat primul eșec de după plecarea lui Victor Pițurcă, scor 0-1, cu Aarau. Elvețienii ocupă locul 7, în eșalonul secund.
După înfrângerea cu Aarau, Andrei Ivan a vorbit despre situația de la echipă: "Domnul Cornel a fost demult aici, până să vin eu. Domnul Pițurcă m-a şi adus la Craiova, pentru mine nu a picat bine, dar mă bucur că ne antrenăm foarte bine cu Cornel Papură şi sperăm să o ţinem aşa. Am mai lucrat şi în 2013 cu dânsul, când era şi domnul Ovidiu Stângă, eram în liga a doua atunci şi mă simt foarte bine cu el", a spus Ivan, după eșecul cu Aarau.
Până la reluarea campionatului, Universitatea Craiova mai are de juca trei amicale. Mai întâi va fi jocul cu Pogon Szczecin, sâmbătă, după care urmează meciurile cu Zagłębie Lubin (23 ianuarie) și Wolfsberger AC (24 ianuarie).
Corneliu Papură a rămas în locul lui Victor Pițurcă, la Universitatea Craiova
Victor Pițurcă a semnat cu Craiova în august 2019 și a lăsat echipa pe locul 4, cu 37 de puncte adunate în 22 de etape. Oltenii sunt la 7 puncte în spatele liderului CFR Cluj.
"Ruptura" dintre Pițurcă și Rotaru s-a dovedit a fi iremediabilă și tehnicianul a decis să plece în cele din urmă de la Craiova. Principalul motiv al despărțirii a constat în nemulțumirea antrenorului legată de lotul pe care îl are la dispoziție și de investițiile în transferuri.
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , andrei ivan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții