La doar 22 de ani a decis să se retragă și a mărturisit: ”E cea mai bună decizie”
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 23:22
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Myles Sohna, care a jucat pe postul de fundaș central la echipele de tineret ale celor de la Aston Villa, a decis să se retragă la vârsta de doar 22 de ani.
Decizia tânărului fotbalist pare surprinzătoare, mai ales, pentru că era văzut drept una dintre marile speranțe ale clubului din Premier League, dar realitatea arată că nu este așa.
Myles Sohna a decis să se retragă la 22 de ani, după ce în trei ani a suferit trei rupturi de ligamente încrucișate
Myles Sohna a postat un mesaj amplu pe rețelele sociale și a dezvăluit că în ultimele trei sezoane a suferit trei operații pentru aceeași afecțiune: ruptură de ligamente încrucișate.
Acest diagnostic este unul dintre cele mai grave pentru un sportiv pentru că întreg procesul de recuperare durează aproximativ un an. Astfel, decizia lui Myles Sohna pare justificată.
Sohna a fost crescut în academia celor de la Aston Villa și a jucat de-a lungul carierei la echipele U18 și U23.
Mesajul postat de pe Myles Sohna pe rețelele sociale
”Cu sentimente confuze din cauza accidentării, am decis să mă retrag din fotbalul profesionist.
Aceasta a fost cu adevărat cea mai dificilă decizie pe care am fost nevoit să o iau vreodată, dar după luni de analiză atentă și de consultare cu un specialist, a devenit clar că este cea mai potrivită.
Decizia luată este cea mai bună pentru sănătatea mea pe termen lung. Ultimele trei sezoane au fost cele mai grele din cariera mea, atât mental, cât și fizic.
După ce am avut rupturi de ligamente încrucișate anterioare la ambii genunchi în sezoane consecutive, am muncit foarte mult pentru a-mi reveni după ambele accidentări.
Din păcate, în urmă cu mai bine de un an am suferit o altă accidentare gravă la genunchi care a necesitat o a treia operație. Am știut că există o șansă ca accidentarea asta să îmi încheie cariera, dar nu mi-am imaginat niciodată că asta va deveni realitatea mea.
În ciuda faptului că fac tot ce-mi stă în putere pentru a mă întoarce, încă mă confrunt cu dureri și umflături semnificative de fiecare dată când realizez orice activitate.
Ca urmare a acestui lucru, mi s-a transmis că dacă îmi voi continua cariera, acest lucru nu doar că îmi va afecta grav capacitatea de a juca, ci, cel mai important, calitatea vieții mele în viitor și având în vedere acest lucru, sănătatea mea trebuie să fie pe primul loc.
Vreau să mulțumesc familiei și prietenilor mei pentru sprijinul lor neclintit de-a lungul carierei mele de fotbalist și, de asemenea, foștilor mei colegi de echipă și staff-ului de la Aston Villa FC. Acolo mi-am făcut amintiri pe care le voi purta cu mine tot restul vieții.”, a scris Myles Sohna pe rețelele sociale.
Etichete: aston villa , myles sohna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții