VIDEO Davide Rebellin a câștigat cea mai valoroasă cursă de ciclism din România, Turul Sibiului
15.07.2013, 00:00Davide Rebellin a câştigat Turul Ciclist al Sibiului. Italianul a plecat spre casă cu tricoul galben după un parcurs impecabil. Cel mai bun român de pe traseu a fost Adrian Niţu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În direct la Digi Sport, Davide Rebellin a câştigat cea de-a treia ediţie a Turului Ciclist al Sibiului. Italianul de la CCC Polsat a fost desemnat şi cel mai bun căţărător: "Am venit aici cu gândul să câștig fiecare etapă și sunt foarte bucuros, pentru că a fost un traseu destul de greu."
Campionul de anul trecut, Victor de la Parte, a fost de nevăzut, iar Matija Kvasina a trebuit să se mulţumească cu o nouă clasare pe locul secund, după cea de anul trecut: "De-a lungul anilor am învățat să accept și înfrângerile. Nu e atât de frustrant, dar poate că e un semn. Poate trebuie să mă mai întorc aici. (Te întorci?) Da, sper."
La echipe s-a impus Christina Watches-Onfone, la sprinteri a câştigat Gediminas Kaupas, iar cel mai bun român a fost Adrian Niţu.
Ultima etapă a competiției din acest an a luat startul din fața Muzeului Astra și a avut finalul în Piața Mare din Sibiu, unde câștigătorul zilei s-a decis la sprint. Rutierii de la Androni Giocattoli au prins grupul de evadați cu 500 de metri înainte de finiș și astfel au trimis pe podiumul zilei doi oameni. Primul a fost Mattia Gavazzi, al doilea Omar Bertazzo.
Davide Rebellin are 42 de ani și e considerat unul dintre cei mai mari rutieri italieni ai ultimilor 20 de ani. El a revenit în ciclismul de performanță după ce-a ispășit o suspendare de doi ani, ca urmare a faptului că a fost găsit pozitiv la Jocurile Olimpice din 2008.
Italianul și-a câștigat renumele în 2004, an în care a izbutit o triplă fără precedent, cu victorii în Amstel Gold Race, Fleche Wallonne și Liege-Bastogne-Liege.
De-a lungul carierei, Rebellin a câștigat, de asemenea, o etapă în Giro d'Italia, dar și altele în Paris-Nisa și Tirreno-Adriatico.
Etichete: ciclism , turul sibiului , turul ciclist al sibiului , davide rebellin , davide rebellin turul ciclist
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...