Video Respect World Series, un nou circuit de lupte: "Nu există meciuri ușoare". Prima gală, ÎN DIRECT la Digi Sport
03.03.2016, 20:23Alin Panaite promite show total la prima ediţie a circuitului de lupte Respect World Series, programată la Madrid, pe 19 martie, ÎN DIRECT la Digi Sport. Respect World Series este un nou circuit de lupte, 100% românesc, dar cu acoperire mondială.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Am vrut să aducem un pic de bucurie și românilor din străinătate. Am fost impresionați de ce s-a întâmplat la galale de la Torino și Milano. Vor veni sportivi care merită, care pot să facă față circuitului. Nimeni nu va avea parte de menajamente sau meciuri ușoare, nu există așa ceva" a dezvăluit, în cadrul emisiunii Campionii Digi Sport, Alin Panaite, organizatorul galei.
La Madrid, vor urca în ring cei mai valoroşi luptători români, pe care Alin Panaite îi antrenează de câțiva ani. Andrei Stoica va lupta cu Mladen Kujundzic, în timp ce fratele lui, Bogdan Stoica, îl va avea ca adversar pe Bojan Dzepina. Raul Cătinaş îl va întâlni pe David Trallero, iar pentru Benny Adegbuyi nu s-a găsit adversar încă.
"Este un pas foarte important pentru mine, pentru fratele meu, pentru Benny, pentru Raul și automat am ales să fim alături de antrenorul nostru. El e cel care ne-a format, ne-a creat și ne-a ajutat în tot ce am reușit până acum. Sper să avem sportivi mult mai tari în ring și să luptăm ca să continuăm să fim cotați printre cei mai buni" a declarat Bogdan Stoica.
Spania va găzdui cinci ediții ale acestui circuit, iar fanii sportului de contact își vor putea urmări favoriții și în Londra sau Milano. Prima gală va avea loc la Madrid, în 19 martie, şi va fi în direct la Digi Sport 2, de la ora 22.30.
Etichete: bogdan stoica , benny adegbuyi , respect world series , alin panaite
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...