Agenţia antidoping germană vrea "o confesiune completă" a lui Ullrich
22.06.2013, 17:35Agenţia antidoping germană a anunţat că îl va contacta pe fostul rutier Jan Ullrich, care a recunoscut că a recurs la dopaj, pentru a obţine "o confesiune completă" a acestuia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Pentru un sport mai curat este important nu doar să se recunoască încălcarea regulilor, ci şi să se menţioneze numele celorlalte persoane implicate", se arată într-un comunicat al forului. "Pentru NADA, este important ca, dincolo de interviu, el să răspundă întrebărilor agenţiei naţionale antidoping. O confesiune completă ar putea aduce noi informaţii ce pot fi integrate apoi în activitatea NADA", a menţionat forul german.
Germanul Jan Ullrich, fost câştigător al Turului Franţei, a recunoscut pentru prima dată că a recurs la substanţe dopante cu ajutorul medicului spaniol Eufemiano Fuentes, aflat în centrul unei vaste reţele de dopaj.
"Da, am recurs la tratamentele lui Fuantes", a declarat Ullrich într-un interviu ce va apărea luni în publicaţia Focus. "Aproape toată lumea folosea atunci substanţe dopante. Nu am luat ceva ce nu au luat şi ceilalţi", a precizat singurul câştigător german al Turului Franţei (1997).
Jan Ullrich, în vârstă de 39 de ani, a menţionat că a vrut să se plaseze la acelaşi nivel cu ceilalţi. "Din punctul meu de vedere, este trişare dacă eu obţin un avantaj. Însă nu a fost aşa. Doream să fie egalitate de şanse", a explicat el.
Etichete: ullrich dopat , ullrich antidoping , agentia antidoping ullrich
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...