negoita4
”Sunt deja sponsor”! Ionuț Negoiță a văzut-o pe Dinamo în meciul cu Universitatea Craiova și a dat verdictul
Screenshot 2025-03-10 221427
Cătălin Cîrjan, după Dinamo - Universitatea Craiova 0-2: ”Este una dintre cele mai frumoase seri”
ucluj
Live Video&Text ”U” Cluj - Universitatea Craiova 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Ratare uriașă! Thiam nu a reușit să înscrie
Digi Sport 1 Live
Acum
etapa 6 Superliga: Universitatea Cluj-Universitatea Craiova
Play-Off

VIDEO Dinamo visează iar la titlul de campioană după 25 de ani de pauză

16.09.2013, 23:31

Echipa de volei feminin de la Dinamo și-a propus un obiectiv îndrăzneț pentru actualul sezon.

Oficialii roș-albilor, care au transferat trei sporive din Bulgaria, au ambiția de a readuce titlul de campioană în Șoseaua “Ștefan cel Mare“, după 25 de ani de secetă.

Locul al doilea, obținut la finalul ediției trecute de campionat, nu i-a mulțumit pe cei din conducerea clubului, astfel că s-a trecut la achiziții. Echipa bucureşteană le-a convins pe Valeria Zarkova, Mariya Karakaşeva şi pe Diana Nenova să îmbrace tricoul roș-alb.

“Nu este prima oară când mă aflu aici. Am jucat, în urmă cu doi ani, la Constanța. Știu că Dinamo n-a mai luat titlul de peste 20 de ani, așa că sper să o facem acum. Primul obiectiv este campionatul“, a spus Valerieva Zarkova.

Și președintele dinamovistelor, Marian Ștefan, a spus că nici nu concepe ca titlul să nu fie adjudecat de echipa sa.

“Ca în fiecare an, Dinamo nu-și propune decât câștigarea campionatului și a Cupei României. Dar, cel mai important este că am început să ne adunăm“, a spus Ștefan.

Dinamo vrea să facă istorie şi în Europa. Echipa va evolua în Grupa C a Ligii Campionilor, alături de deţinătoarea trofeului Vakifbank Istanbul, Atom Sopot şi Gent Dames.

dinamo volei
  • SuperLiga: ”U” Cluj - Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • Cupa Spaniei: Barcelona - Real Madrid, sâmbătă, 23:00, DGS 1

Primul meci îl vor disputa împotriva polonezelor, în 23 octombrie, pe teren propiu, şi va fi în direct la Digi Sport.

Etichete: dinamo , dinamo volei , dinamo dinamo volei , dinamo volei obiectiv , marian stefan dinamo

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Momentul în care Volodimir Zelenski e aplaudat de mulțime, la sosirea în Piața Sfântul Petru pentru funeraliile papei Francisc
Momentul în care Volodimir Zelenski e aplaudat de mulțime, la sosirea în Piața Sfântul Petru pentru funeraliile papei Francisc

Mai multe rânduri de aplauze s-au auzit în momentul în care președintele ucrainean Volodimir...

Descarcă aplicația Digi24

Ultima oră

Vezi ultimele ştiri

Sondajul zilei

Top articole
dorinel-munteanu-sepsi
Dorinel Munteanu a făcut anunțul, după umilința cu Oțelul

Ștefan Târnovanu a semnat! Anunțul lui Giovanni Becali
Horațiu Moldovan, OUT! Decizia luată de antrenorul lui Sassuolo, după promovarea echipei în Serie A
Carrarese vs Sassuolo -SerieB BKT 2024/2025
Italienii au făcut anunțul: ”Triplă lovitură pentru Cristi Chivu”
CALCIO - Serie A - Parma Calcio vs Inter - FC Internazionale
Lovitura primită de Dennis Man de la Cristi Chivu!
Monza v Parma - Serie A
Recomandările redacției
ucluj
Live Video&Text ”U” Cluj - Universitatea Craiova 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Ratare uriașă! Thiam nu a reușit să înscrie

Oficial Dezastru! Și-au pus antrenor de 34 de ani, iar peste o săptămână au retrogradat
a
GOOOL Alex Maxim! Reușită superbă cu Fenerbahce
alex maxim gaziantep
Primele detalii despre starea lui Dan Petrescu! "Nu poate nici măcar să mănânce"
dan petrescu
Citește și
Exclusiv Raul Opruț le-a pus gând rău ardelenilor, înainte de Dinamo - CFR Cluj
raul-oprut
Exclusiv Veste bună pentru Dinamo! Doi titulari s-au recuperat și vor fi apți pentru meciul cu CFR Cluj
FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-POLITEHNICA IASI, SUPERLIGA SUPERBET (13.12.2024)
Rosie Huntington-Whiteley, spectaculoasă în bikini. Imagini incendiare din culisele noii ei campanii de modă
Rosie Huntington-Whiteley, spectaculoasă în bikini. Imagini incendiare din culisele noii ei campanii de modă
Dan Petrescu, clauza prin care poate ajunge oricând pe banca tehnică a celor de la FCSB!
Dan Petrescu, clauza prin care poate ajunge oricând pe banca tehnică a celor de la FCSB!
Clubul îi plăteşte clauza de reziliere lui Horațiu Moldovan cu Atletico Madrid! Se face transferul
Clubul îi plăteşte clauza de reziliere lui Horațiu Moldovan cu Atletico Madrid! Se face transferul
„Trebuie să fii brațele și picioarele mele!” Jeremy Renner a dezvăluit cum a aflat fiica lui despre accidentul teribil
„Trebuie să fii brațele și picioarele mele!” Jeremy Renner a dezvăluit cum a aflat fiica lui despre accidentul teribil
Rihanna, o forță a naturii în noua ei ședință foto în lenjerie, în care-și expune și formele voluptoase, și încrederea de neînvins
Rihanna, o forță a naturii în noua ei ședință foto în lenjerie, în care-și expune și formele voluptoase, și încrederea de neînvins
A slăbit 90 kg în 8 luni fără înfometare. Secretul unui chef Michelin e mai simplu decât crezi
A slăbit 90 kg în 8 luni fără înfometare. Secretul unui chef Michelin e mai simplu decât crezi
Anunțul despre pensie al ministrului de finanțe îngroapă creșterile de pensie și mica recalculare
Anunțul despre pensie al ministrului de finanțe îngroapă creșterile de pensie și mica recalculare
Exclusiv Fostul jucător de la Aston Villa și Sevilla, șanse mici la Dinamo. S-au aflat toate detaliile contractului
FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-UNIVERSITATEA CRAIOVA, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (21.04.2025)
Gică Hagi și-a găsit urmașul la Farul! Nume surpriză pentru banca tehnică

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Rihanna, o forță a naturii în noua ei ședință foto în lenjerie, în care-și expune și formele voluptoase, și încrederea de neînvins
Rihanna, o forță a naturii în noua ei ședință foto în lenjerie, în care-și expune și formele voluptoase, și încrederea de neînvins
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”