Guardiola, după debutul cu gol al lui Douglas Costa: "Să-l ajutăm să rămână cu picioarele pe pământ!"
Bayern - Hamburg 5-0. Campioana Germaniei a început excelent noul sezon din Bundesliga, cu o victorie cu 5-0 în fața lui Hamburg.
Publicat la
Bayern - Hamburg 5-0. Campioana Germaniei a început excelent noul sezon din Bundesliga, cu o victorie cu 5-0 în fața lui Hamburg.
Publicat la
Suporterii îi ignoră, arbitrii îi defavorizează, iar rivalii nu le mai știu de frică. Acestea sunt problemele roș-albaștrilor în noul sezon, în care au ratat accederea în grupele UCL și în campionat s-au văzut pentru prima oară după multă vreme în spatele rivalei Dinamo în clasament.
Publicat la
Brazilianul Rivaldo, în vârstă de 43 de ani, câştigătorul Balonului de Aur în 1999 şi campion mondial în 2002, şi-a anunţat retragerea din activitate, el precizând că nu mai poate evolua din cauza unor probleme la genunchiul drept.
Publicat la
Înfrângerea surprinzătoare și drastică suferită de Barcelona în fața lui Athletic Bilbao (0-4) în manșa tur a Supercupei Spaniei l-a făcut pe antrenorul Luis Enrique să-și toarne cenușă în cap la conferința de presă de după partidă. Tehnicianul catalanilor s-a arătat preocupat, însă, și de greșelile individuale ale elevilor săi.
Publicat la
Napoletanii s-au impus cu 5-0, iar fostul stelist a fost din nou fără greșeală, atrăgându-și numeroase laude și de această dată. Cele cinci goluri ale napoletanilor au fost marcate de Hamsik (52), El Kaddouri (65, 66), Gabbiadini (89) și Jorginho (90-penalty).
Publicat la
Fosta jucătoare de tenis Martina Navratilova a scris, pe contul său de Twitter, că amenda de 10.000 de dolari nu este o pedeapsă suficientă în cazul australianului Nick Kyrgios, care l-a insultat pe elveţianul Stan Wawrinka la turneul de la Montreal.
Publicat la
Eliminată de Partizan Belgrad din UEFA Champions League, Steaua îşi va continua parcursul european în cea de-a doua competiţie continentală intercluburi. Campioana României a primit o veste bună înaintea meciului tur cu Rosenborg, din play-off-ul Europa League.
Publicat la
La doar un an după ce a ajuns de la Bayern la Inter, elvețianul de origine albaneză Xherdan Shaqiri a părăsit Serie A cu destinația Premier League. Atacantul de 23 de ani a semnat pe cinci sezoane cu Stoke City, pentru 17 milioane de euro.
Publicat la
Van Gaal și-a exprimat public dorința de a-l cumpăra pe Pedro, așteptând un răspuns din partea jucătorului. Atacantul de 28 de ani ezită, însă, după ce a văzut cum sunt tratați compatrioții săi la United.
Publicat la
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 3, a fost eliminată, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de 1.000 de puncte de la Montreal.
Publicat la
Revenite în acest an în grupele UEFA Champions League, AS Roma și Sevilla au jucat un amical de gală în care și-au testat forțele și noile achiziții. A ieșit un meci cu zece goluri și cu o nouă revenire de senzație a andaluzilor, care reușiseră o ”remontada” și marți, 11 august, în fața Barcelonei, în Supercupa Europei.
Publicat la
Rafael Nadal, fostul număr unu mondial, s-a oprit în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 ATP de la Montreal, fiind învins în două seturi, 6-2, 6-4, de japonezul Kei Nishikori, cap de serie numărul 5.
Publicat la
Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului feminin de tenis de la Toronto, dotat cu premii în valoare de 2.377.305 dolari, învingând-o în trei seturi, 0-6, 6-3, 6-1, pe poloneza Agnieszka Radwanska, după o oră şi 40 minute de joc, într-o în partidă din sferturile de finală, disputată vineri.
Publicat la
Al doilea meci pentru Laurențiu Reghecampf pe banca lui Litex Lovech în Bulgaria i-a adus prima victorie ex-tehnicianului Stelei în țara vecină. Formația lui Reghe a câștigat cu 1-0 în fața ultimei clasate, OFK Pirin.
Publicat la
Performanța reușită de Bilbao este cu atât mai impresionantă cu cât doar patru echipe se mai pot lăuda că au reușit să-i administreze o înfrângere atât de dură Barcelonei în acest secol.
Publicat la
Printre altele, a cerut excluderea din arbitraj a ”centralului” partidei de miercuri seară, precum și discutarea prestației acestuia în Comitetul Executiv al FRF, acolo unde oficialul Stelei este reprezentant al cluburilor.
Publicat la
Manchester United a câștigat iar la limită, cu 1-0, și în a doua etapă a Premier League. ”Diavolii roșii” au învins-o pe Aston Villa în deplasare, suferind pentru victorie, la fel ca în prima etapă, cu Tottenham. Elevii lui Van Gaal s-au bazat doar pe Depay și Mata într-un meci în care nu au pus în pericol poarta adversă în mod real decât arareori.
Publicat la
Petrolul s-a descătuşat, după 2-1 cu FC Botoşani, prima victorie din această ediţie de campionat. Ploieştenii visează deja la play-off şi la o victorie cu liderul Dinamo, în etapa viitoare.
Publicat la
Radu Petrescu vine după Colţescu s-o arbitreze pe Steaua diseară cu ASA. "Sper să nu fim noi cobai fiindcă au fost ei dezavantajaţi", avertizează Miriuţă.
Publicat la
Petrolul Ploieşti a obţinut prima victorie din acest sezon, 2-1 cu FC Botoşani, la capătul unui meci în care arbitrajul a fost din nou subiect de discuţie.
Publicat la
Monaco n-a reuşit să confirme startul bun din Ligue I. După victoria din prima etapă, monegascii n-au reușit să treacă de Lille, remizând, 0-0, pe teren propriu, într-o confruntare transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport 3.
Publicat la
Cel mai vârstnic fotbalist din istorie care marchează în Supercupa Spaniei a reușit, însă, o performanță și mai mare. Este primul jucător care îi înscrie o ”triplă” Barcelonei în ultimul deceniu într-un meci oficial. Ultimul care reușise asta a fost Diego Forlan, în 2005, în tricoul lui Villarreal.
Publicat la
Campioana Bayern Munchen a spulberat-o pe Hamburg în prima partidă a noului sezon din Bundesliga, învingând-o cu 5-0. Benatia (27), Lewandowski (53), Muller (53 și 69), respectiv Douglas Costa (87) au marcat golurile echipei lui Pep Guardiola
Publicat la
Mikel San Jose a deschis scorul în manșa tur a Supercupei Spaniei, cu un șut fabulos de la 52 de metri. Mijlocașul bascilor de la Athletic Bilbao a profitat de o respingere greșită cu capul a goalkeeperului Barcelonei, Andre Ter Stegen, în minutul 13, și a trimis mingea peste german, direct în plasă.
Publicat la
Dinamo este pe locul 1, după șase etape, și nu a primit decât două goluri, dar rivalii de la Steaua, aflați la trei puncte în spatele ”câinilor”, nu se arată impresionați. Roș-albaștrii consideră că Dinamo nu este o contracandidată la titlu și nu le dau prea multe șanse alb-roșiilor.
Publicat la
Golul marcat de Alibec împotriva Stelei l-a propulsat pe atacantul Astrei pe primul loc al concursului "Fotbalistul lunii". Alibec i-a surclasat pe Steliano Filip şi Constantin Budescu, care completează podiumul. Ambii au marcat câte unui gol în partidele cu FC Voluntari, respectiv Steaua.
Publicat la
Un an și 7 luni a trecut de la ultimul meci al lui Lucian Bute. Aşteptarea s-a terminat, iar românul va urca din nou în ring duminică dimineaţă, în faţa campionului european Andrea Di Luisa.
Publicat la
Pe terenul din Odessa, Șahtior a dat piept, ”pe teren propriu”, cu Dnipro Dnipropetrovsk, finalista ultimei ediții a UEFA Europa League. Trupa lui Il Luce a pierdut cu două goluri încasate pe final de meci, în minutele 84 și 90+4.
Publicat la
De altfel, Steliano Filip a admis că visul său este să ajungă sub comanda lui Anghel Iordănescu. ”Îmi propun să ajung la naţională şi sunt convins că domnul Iordănescu va decide dacă merit să fac parte din lot", a declarat Filip la finalul meciului cu FC Voluntari.
Publicat la
Steaua a avut mari probleme în apărare în debutul sezonului, iar conducerea roş-albaştrilor se află în căutarea unui fundaş central care să-l ajute pe Mirel Rădoi să rezolve problemele defensive ale roş-albaştrilor.
Publicat la