Problemele Stelei se acutizează: fanii nu se întorc, rivalii nu se mai tem. ”Nu suntem respectați”
15.08.2015, 12:28Părăsiți de fani, steliștii par să fi abandonat orice speranță că i-ar putea recâștiga pe aceștia înapoi. Suporterii îi ignoră, arbitrii îi defavorizează, iar rivalii nu le mai știu de frică. Acestea sunt problemele roș-albaștrilor în noul sezon, în care au ratat accederea în grupele UCL și în campionat s-au văzut pentru prima oară după multă vreme în spatele rivalei Dinamo în clasament.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
”Chiar dacă stăm prost cu moralul, noi ne gândim la următoarele meciuri. Ce s-a întâmplat la Giurgiu e un capitol închis. Nu ne așteptam să ni se întâmple asta în 2015. Nu suntem respectați ca și club, mai ales că în fiecare an am avut rezultate bune în Europa. Lumea ne privește cu invidie, în loc să ne privească cu respect”, s-a lamentat fundașul Stelei Lucian Filip.
Jucătorul campioanei României a dezvăluit că Steaua nu mai știe ce să facă pentru a-i aduce pe suporteri înapoi la stadion și se pare că nici nu mai speră să reușească asta.
”Cu suporteri sau fără, cu președinte sau fără, trebuie să câștigăm, să ne facem datoria. Să câștigăm în orice condiții. Mai mult nu avem ce face. Dacă lumea nu vrea să vină la stadion, să ne susțină... Noi suntem legați de mâini și de picioare”, a mai spus Lucian Filip înaintea meciului cu ASA Târgu Mureș, de astăzi, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: steaua , video , lucian filip , steaua asa , lamentari , nerespectata , fanii nu se intorc , arbitrii fura , problemele stelei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ANAF a descoperit că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok, a fost...