Ronaldo anunţă câştigătorul Balonului de Aur, cu două luni înainte: "Am făcut cel mai bun sezon al meu"
Presa spaniolă a anunţat în urmă cu câteva zile că Lionel Messi ar fi în pole position pentru câştigarea Balonului de Aur, în timp ce Cristiano Ronaldo ar fi abia al treilea în acest top, al doilea fiind Neymar. Lusitanul de 30 de ani anunţă şi el că nu se vede cel care îşi va adjudeca prestigiosul trofeu.
Publicat la
VIDEO Harlequins-Montpellier 41-18. Spectacol în meciul de debut al Challenge Cup
Spectacol total în primul meci din Challenge Cup. Harlequins au câștigat cu punct bonus meciul de acasă, cu Montpellier, 41-18. Francezii conduceau cu 12-3 la jumătatea primei reprize, moment în care englezii au pus stăpânire pe meci.
Publicat la
VIDEO Anadolu Istanbul - Olympiacos 87-91. Meciul a fost decis în overtime
Meciul serii din grupa B a Euroligii a fost decis în overtime. Anadolu Istanbul a condus-o pe Olympiacos şi la nouă puncte cu mai puţin de trei minute rămase din sfertul patru, dar finalista sezonului trecut şi campioana din 2012 şi 2013 a revenit şi a trimis partida în prelungiri.
Publicat la
Marica vrea să revină la națională în amicalul cu Spania. În decembrie își alege echipa de club
Marica promite că, în două săptămâni, îşi găseşte echipă. “Vreau să revin în vederile selecţionerului.”, recunoaşte atacantul care nu a fost convocat pentru amicalul cu Italia. El speră să revină la națională pe 27 martie anul viitor, în amicalul cu Spania. În continuare, Marica exclude revenirea la un club din România.
Publicat la
VIDEO Kiel - PSG 26-30. Francezii au 6 victorii în 7 meciuri din Liga Campionilor
ÎN DIRECT la Digi Sport 2, Paris Saint Germain a câştigat derby-ul serii din grupele Champions League, chiar pe terenul vicecampioanei Europei, Kiel, scor 30-26.
Publicat la
Mergea se va întâlni din nou cu fraţii Bryan. Detalii despre adversarii românilor de la Turneul Campionilor
Joi s-au tras la sorţi grupele Turneului Camionilor, atât pentru competiţia de simplu, cât şi pentru cea de dublu. În cea de-a doua, România are doi reprezentanţi, Florin Mergea şi Horia Tecău.
Publicat la
Ce a scris Lucian Bălan în biletul de adio adresat familiei. Autopsia fostului stelist va avea loc vineri
Fostul jucător al Stelei, Lucian Bălan, a trecut în neființă în seara zilei de joi, după ce s-a sinucis printr-o intoxicație voluntară cu medicamente.
Publicat la
VIDEO Burleanu a anunţat ultimele detalii despre amicalul cu Spania: "Şanse mari să se joace acolo"
Naţionala României va beneficia de o partidă specială de pregătire înaintea turneului final Euro 2016, urmând să întâlnească, pe teren propriu, campioana europeană en titre, Spania, pe 27 martie 2016.
Publicat la
"Neymar e cel mai altruist jucător. 1 la 1, e cel mai bun din lume". Brazilianul şi-a cucerit colegii de la Barça
Gerard Pique l-a lăudat pe Neymar, pe care îl consideră cel mai bun jucător din lume în duelurile unu contra unu.
Publicat la
VIDEO Cârţu, în "club 60": "Totul e super, mă uit înapoi cu mândrie. Am jucat în cea mai frumoasă echipă"
Sorin Cârţu, unul dintre cei mai mari jucători din istoria Craiovei, a împlinit astăzi 60 de ani.
Publicat la
VIDEO Politehnica Timişoara - Dinamo 26-27. Victorie decisă în ultima secundă
Dinamo a câştigat la limită prima partidă din etapa cu numărul 12 a Ligii Naţionale, cu 27-26. Începutul de meci le-a aparţinut gazdelor din Timişoara, care conduceau cu 6-1 după opt minute.
Publicat la
Steaua își exprimă regretul pentru moartea lui Bălan
Lucian Bălan, câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986, cu Steaua, s-a sinucis joi după-amiaza, la 56 de ani. Clubul la care a cunoscut gloria își exprimă regretul pentru moartea fostului mijlocaș.
Publicat la
Fraţii Grant vor să îl transforme pe Bute într-o fiară. "Vom juca murdar!"
Lucian Bute trage tare la antrenamente pentru meciul de pe 28 noiembrie, cu James DeGale. Dacă vrea să-şi recupereze centura IBF din mâinile britanicului, Bute trebuie să-şi arate răutatea în ring, susţin fraţii Grant, care îl pregătesc pe românul recunoscut pentru fair-play-ul desăvârşit.
Publicat la
Topul dominat categoric de Serena Williams şi din care Simona nu face parte
Serena Williams a câştigat în acest sezon 10.582.642 de dolari, al doilea cel mai mare câştig din tenis din istoria WTA. Astfel, numărul unu mondial ocupă primele două locuri într-un top al banilor adunaţi într-un an, unul în care printre primele 10 locuri nu o regăsim pe Simona Halep.
Publicat la
Cristiano Ronaldo a dezvăluit ce vrea să facă după ce se va retrage, "peste 4 sau 5 ani"
Cristiano Ronaldo a oferit un interviu amplu revistei portugheze Caras și a dezvăluit când intenționează să se retragă, dar și ce va face apoi. A suprins spunând că-și dorește ca după ce renunță la cariera de fotbalist să trăiască precum un rege.
Publicat la
Ienei, îndurerat de sinuciderea lui Bălan: "A fost copilul meu". Steaua '86 îşi plânge colegul. VIDEO
Lucian Bălan, fostul mare jucător al Stelei, a decis să îşi pună capăt zilelor în această după-amiază. Câştigător cu Steaua al Cupei Campionilor în 1986, acesta trecuse prin nişte momente cumplite: mama sa a decedat pe 2 octombrie, iar el a suferit un accident vascular cerebral.
Publicat la
Piovaccari, criticat dur: "E un dezastru!". În ce situaţie a ajuns fostul vârf al Stelei
Federico Piovaccari a luat o decizie controversată în vară, când a ales să joace pentru Western Sydney Wanderers, însă alegerea sa a fost una total neinspirată. Mark Bosnich, unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria australienilor, l-a criticat dur pe fostul stelist.Ajuns la 31 de ani, Piovaccari a renunţat la ambiţiile unui
Publicat la
Patrick Petre a marcat în victoria, 2-0 cu Feroe, a naționalei U19, în preliminariile Euro 2016
Echipa de fotbal a României Under-19 a învins, joi, la Oradea, cu scorul de 2-0 (1-0), reprezentativa similară a Insulelor Feroe, în prima etapa a grupei a 11-a de calificare la Turneului de Elită al Campionatului European din 2016, informează site-ul oficial al FRF.
Publicat la
VIDEO Pique, fluierat copios la hotel, la Alicante: “Insolit era să nu se fi întâmplat asta”
Gerard Pique continuă să fie oaia neagră a selecționatei spaniole, oriunde ar juca aceasta. Mijlocașul Barcelonei a fost fluierat și la Alicante, atunci când La Roja a ajuns la hotel, cu o zi înainte de amicalul cu Anglia.
Publicat la
Reacţia lui Bumbescu în momentul în care a aflat că Bălan s-a sinucis. VIDEO
Veste teribilă în fotbalul românesc. Lucian Bălan, fostul component al Stelei '86, s-a sinucis la 56 de ani.
Publicat la
VIDEO Steaua, răspuns pentru Pandurii: "Cum să ne pună pe drumuri? Am face 6 ore până la Severin"
Edi Iordănescu a declarat că nu îşi doreşte ca Steaua să evolueze la Severin, acolo unde joacă meciurile de acasă şi Pandurii, chiar dacă Narcis Răducan a afirmat că nu are nimic împotriva acestui lucru. Helmuth Duckadam a comentat afirmaţiile antrenorului gorjenilor, ţinând cont că bucureştenii au jucat ultimul meci considerat pe teren propriu la Cluj (5-3 cu Botoşani).
Publicat la
Barcelona a ascuns că Messi se antrenează normal. A marcat într-un joc școală
Cu nouă zile înainte de El Clasico, Barcelona încearcă să prelungească suspansul în ceea ce-l privește pe Leo Messi. Presa spaniolă susține că gruparea catalană a ascuns că argentinianul se antrenează normal de două zile. A și marcat un gol, într-un joc școală.
Publicat la
VIDEO - Ultimul interviu al lui Bălan pentru Digi Sport: "Zile întregi nu am ieşit din casă"
Fotbalul românesc este cutremurat de o veste tragică. La doar 56 de ani, Lucian Bălan, fost component al Stelei '86, s-a sinucis astăzi.
Publicat la
VIDEO EXCLUSIV A vorbit despre succesorul său pe banca naționalei : “Numele lui l-a pronunțat”
VIDEO EXCLUSIV Iordănescu a vorbit despre succesorul său pe banca naționalei : “Numele lui l-a pronunțat”Anghel Iordăenscu a calificat România la Euro 2016 dar nu și-a prelungit încă înțelegerea cu FRF. Selecționerul pregătește amicalul cu Italia, de la Bologna, din această săptămână, și așteaptă să semneze noul contract. Între timp, a vorbit despre succesorul său pe banca primei reprezentative.Fiul selecționerului, Edi Iordănescu, a dezvăluit exclusiv pentru Digi Sport care e dorința antrenorului naționalei: “Ce am simțit eu din discuțiile pe care le-am avut cu el este că își dorește foarte mult și are o ambiție foarte mare să continue, pentru că el crede în nucleul de jucători pe care îi antrenează, crede că România poate să facă o figură frumoasă la acest turneu final. Feelingul meu este că vrea să continue și vrea să își ducă munca la final. În același timp, am simțit, din vorbele lui, că dacă s-ar ajunge într-un moment în care ar mai continua și nu și-ar prelungi contractul, și-ar dori ca în locul lui să vină un antrenor român. Fie un antrenor cu multă experiență, să dau exemplul lui Mircea Lucescu, fie un antrenor tânăr cu potențial, cum ar fi cazul lui Gică Hagi, numele căruia l-a pronunțat.”
Publicat la
Djokovic şi Federer, în aceeaşi grupă la Londra. Mergea şi Tecău şi-au aflat şi ei adversarii
A şaptea ediţie consecutivă a Turneului Campionilor găzduită de Londra, în O2 Arena e transmisă ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE de Digi Sport în perioada 15-22 noiembrie.
Publicat la
Lucian Bălan, fostul component al Stelei '86, s-a sinucis la 56 de ani
Lucian Bălan, fostul mare jucător al Stelei, s-a sinucis în această după-amiază, anunţă Digi24. Fost câştigător al Cupei Campionilor cu echipa din Ghencea în 1986, Bălan a avut o ultimă lună cumplită. Pe 2 octombrie mama sa a decedat, iar el a suferit un accident vascular cerebral.
Publicat la
VIDEO EXCLUSIV Nu mai vrea să se întoarcă la Steaua, dar ar accepta o ofertă de la Dinamo
Pandurii traversează o primă jumătate de sezon excelentă și acest lucru i se datorează și lui Mihai Răduț, mijlocașul care în vară s-a transferat defenitiv de la Steaua. La 25 de ani, acesta spune că nu s-ar mai întoarce la Steaua, dar ar accepta o ofertă de la Dinamo.
Publicat la
Ioan Becali ar putea fi al patrulea condamnat din Dosarul Transferurilor eliberat
Ioan Becali ar putea fi eliberat condiţionat, după ce Judecătoria Medgidia a decis pentru a doua oară acest lucru. Hotărârea a venit la propunerea comisiei din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, care studiază dosarele privind liberarea condiţionată.
Publicat la
VIDEO Steaua nu e primită la Severin: "Nu vreau pe nimeni pe terenul unde jucăm noi"
Steaua a fost nevoită să joace ultimul meci de campionat de pe teren propriu la Cluj, pe terenul lui CFR, după ce Arena Națională a fost închisă, din cauza lipsei avizelor de la ISU. Există riscul ca și următoarele meciuri ale campioanei să trebuiască mutate, din același motiv, iar una dintre variantele la care s-au gândit șefii Stelei ar putea pica. La Severin, unde joacă Pandurii, campioana nu e primită cu brațele deschise.
Publicat la
VIDEO Mihai Nistor prevede spectacol la meciul lui Bute: "KO-ul va pluti în aer"
Mihai Nistor îi ţine pumnii strânşi lui Lucian Bute la meciul cu James DeGale din 28 noiembrie, în care românul se va bate pentru a-şi recupera centura de campion mondial în versiunea IBF, categoria supermijlocie. Deşi britanicul, campion olimpic la Beijing, la amatori, este neînvins din 2011, Nistor merge pe mâna pugilistului român.
Publicat la
22:30Live Fotbal Club
22:45Live Nations League: Portugalia-Polonia
23:45Live Fotbal Club
22:30Live Fotbal European
22:45Live Nations League: Germania-Bosnia si Hertegovina