"Neymar e cel mai altruist jucător. 1 la 1, e cel mai bun din lume". Brazilianul şi-a cucerit colegii de la Barça
12.11.2015, 21:35Gerard Pique l-a lăudat pe Neymar, pe care îl consideră cel mai bun jucător din lume în duelurile unu contra unu.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
În absenţa lui Messi, accidentat, Neymar şi-a asumat excelent rolul de motor al Barcelonei, de prestaţiile sale depinzând în mare măsură rezultatele bune reuşite de trupa blaugrana. În ultima lună şi jumătate brazilianul a marcat 10 goluri, trecându-şi în cont şi 6 pase decisive.
Gerard Pique, stâlpul apărării catalane, a vorbit, într-un interviu acordat Marca, la superlativ de sud-american. Deşi la 23 de ani are mai multe goluri înscrise decât aveau Messi şi Ronaldo la vârsta lui, Neymar rămâne un om de echipă, pentru care în primul rând rezultatul contează, nu reuşitele personale.
"Neymar a fost cel mai altruist jucător pe care l-am văzut de când am sosit eu la Barcelona. A înţeles că Messi e marele star şi nu a avut nicio problemă cu asta, mereu a jucat în slujba echipei. Dar când Messi nu e pe teren, îşi asumă excelent rolul de lider. În plus, e cel mai bun jucător din lume în duelurile unu la unu", a declarat Pique pentru sursa citată.
În ceea ce priveşte partida cu Real Madrid, de week-end-ul viitor, Pique nu se teme de faptul că suporterii blanco au promis o atmosferă incendiară
"Nu ne sperie atmosfera de pe Bernabeu. Suporterii Realului au fost mereu respectuoşi cu noi, nimic ciudat nu s-a întâmplat în El Clasico", a mai spus fundaşul.
Real Madrid - Barcelona se joacă pe 21 noiembrie, de la ora 19:15, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: neymar , neymar barcelona , barcelona neymar la liga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...