Mingea de la Mondial, "cadou veninos" de la Putin pentru Trump? Americanii vorbesc de spionaj cibernetic
O minge oficială de la Cupa Mondială, primită de Donald Trump de la Vladimir Putin, a intrat sub investigații. Conform publicației spaniole AS, președintele Rusiei i-a înmânat cadoul omologului său american pe 16 iulie, la o zi după finală, la primul summit bilateral dintre cele două țări, care a avut loc la Helsinki
Publicat la
Exclusiv Mesajul lui Edi Iordănescu pentru conducerea campioanei CFR, după despărțirea începutului de sezon
Edi Iordănescu a plecat de la CFR după numai trei meciuri oficiale și în locul lui a fost numit deja Antonio Conceicao.
Publicat la
Everton vrea să dea o nouă lovitură. Ofertă de 55 de milioane pentru doi jucători de la Barcelona
După ce a plătit o avere în schimbul lui Richarlison, Everton e pregătită de o nouă investiţie importantă. În vizotul "caramelelor" se află doi jucători de la FC Barcelona.
Publicat la
Video "Dragilor, frumoşilor, începeţi să gândiţi!". Ce l-a scos din sărite pe Hagi, după egalul cu Vitesse
Viitorul a condus cu 2-0, dar, în cele din urmă, a obţinut doar o remiză cu Vitesse, în prima manşă din turul 2 preliminar al Europa League, dar Gică Hagi nu a fost scos din sărite de modul în care echipa sa a ratat un succes istoric pentru club, ci pe o întrebare pe care a primit-o la conferinţa de presă.
Publicat la
Foto Ce tatuaj! Kroos a făcut furori în vestiar la Real cu noutatea apărută după CM 2018
Toni Kroos (28 de ani) a adunat toate privirile, la revenirea la antrenamentele lui Real Madrid, după participarea la CM 2018 alături de naționala Germaniei, care a dezamăgit în Rusia. Mijlocașul a apărut cu un nou tatuaj pe braț și i-a luat prin surprindere pe colegii de la campioana Europei din ultimii 3 ani.
Publicat la
Exclusiv FCSB - Dinamo | Schimbarea de sistem de la FCSB, lăudată de rivali. "A adus siguranță defensivă"
FCSB - Dinamo | Dinamoviștii au fost cu ochii pe meciul rivalilor de la FCSB împotriva celor de la Rudar Velenje (2-0), din turul 2 preliminar al Europa League. Schimbarea de sistem anunțată de Gigi Becali, din 4-3-3 în 4-2-3-1, a fost pusă în practică acum, iar "câinii roșii" au sesizat diferența, mai ales că în etapa viitoare din Liga 1 vor întâlni rivala tradițională în derby-ul României
Publicat la
Exclusiv ”A fost mult deasupra tuturor!”. Jucătorul care l-a cucerit pe Ilie Dumitrescu
Ilie Dumitrescu a făcut analiza meciului câștigat de FCSB în Slovenia, 2-0 cu Rudar. Favoritul fostului mare atacant a fost Filipe Teixeira, iar un alt jucător esențial a fost Mihai Pintilii.
Publicat la
Fl. Tănase a schimbat în bine jocul FCSB cu Rudar, dar a irosit 4 ocazii uriaşe. Posibila explicaţie a ratărilor
Vicecampioana României este aproape calificată în turul 3 preliminar al Europa League, după victoria din Slovenia, care putea fi una mai clară, fără ratările uriaşe ale lui Florin Tănase.
Publicat la
FCSB - Dinamo | Dică: ”La Steaua mereu sunt zile furtunoase. Nu e niciodată liniște înainte de derby”
Nicolae Dică a recunoscut că meciul din Slovenia cu Rudar a fost ca unul pregătitor pentru derby-ul cu Dinamo, programat duminică, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
Publicat la
Video Hagi merge să atace în Olanda! Răspuns ferm pentru interesul Craiovei față de noua "perlă" a "Regelui"
Viitorul - Vitesse Arnhem 2-2 | Gheorghe Hagi nu e supărat pe elevii săi, chiar dacă Viitorul a fost egalată de Vitesse, în UEFA Europa League, după ce a condus cu 2-0. Hagi abia aşteaptă returul, în care pregăteşte un joc şi mai ofensiv decât la Ovidiu.
Publicat la
Exclusiv ”100% va veni un atacant. Negociem și acum cu unul”. Anunțul făcut de Becali după victoria cu Rudar
FCSB a câștigat prima manșă din turul 2 al Europa League, 2-0 cu Rudar, însă asta nu schimbă cu nimic planurile roș-albaștrilor de a mai aduce un atacant. Deși a revenit Gnohere, singura "gură de foc" veritabilă din lotul lui Dică, Gigi Becali e sigur că echipa mai are nevoie de un atacant. Și nu orice atacant, ci unul care să joace titular din prima
Publicat la
Exclusiv Dică a ținut pe bancă vedetele făcute praf de Becali. Patronul a explicat decizia din meciul cu Rudar
VIDEO Rudar – FCSB 0-2 | Înfrângerea suferită de FCSB în prima etapă a Ligii 1 l-a făcut pe patronul echipei să critice aspru echipa și a cerut ca 3 titulari din partida cu Astra să iasă din prima echipă.
Publicat la
Tot ce trebuie să știi despre Marele Premiu al Ungariei. Antrenamentele, calificările și cursa sunt la Digi Sport
Publicat la
Conceicao, "ca acasă" la CFR Cluj: "Trebuie să schimb rapid dinamica". Când debutează în al treilea mandat
Antonio Conceicao este noul antrenor al lui CFR Cluj, după despărțirea fulgerătoare dintre campioana României și Edi Iordănescu, tehnicianul care a condus-o în primele 3 meciuri oficiale ale sezonului 2018-2019. Portughezul s-a întors pentru al treilea mandat pe banca vișiniilor a oferit deja primele declarații din noua postură.
Publicat la
"Pentru o ofertă ridicolă". Suma pentru care Lazio îl lasă pe Milinkovic-Savic să plece
Sergej Milinkovic-Savic este unul dintre cei mai căutați jucători ai momentului, iar ofertele pe adresa sa nu întârzie să apară. Real Madrid și Juventus s-au interesat de sârbul de 23 de ani, însă președintele lui Lazio a ținut să lămurească lucrurile
Publicat la
Video Rudar – FCSB 0-2. Calificarea e o formalitate pentru roş-albaştri. Man şi Teixeira au marcat. Tănase, cu ratările
FCSB a câştigat cu 2-0 în Slovenia, în faţa lui Rudar Velenje, şi e aproape calificată în turul 3 preliminar al UEL. Dennis Man şi Teixeira au marcat pentru roş-albaştri, în timp de Florin Tănase, introdus la pauză, a fost responsabil cu marile ratări.
Publicat la
”Cine are bani poate ieși din închisoare!”. Acuze grave ale lui Petre Cozma
Petre Cozma a răbufnit după ce a aflat că unul dintre ucigașii fiului său, Sztojka Ivan, a fost eliberat din închisoare pentru ”bună purtare”. Tatăl lui Marian Cozma a acuzat decizia luată de maghiari.
Publicat la
"E oribil!" Declarația despre Nadal care face înconjurul lumii
La Roland Garros 2018, Dominic Thiem a fost cel mai aproape de câștigarea primului trofeu de Grand Slam din carieră. Jucătorul austriac a pierdut fără drept de apel finala cu Rafael Nadal, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni sportivi din lume.
Publicat la
Ce se întâmplă la CFR, după evenimentele din ultimele două zile! Mureşan redevine numărul 1: prima decizie capitală
Iuliu Mureşan revine în forţă la CFR. După ce în ultimul an funcţia sa a fost mai degrabă onorifică, preşedintele Clujului a ales succesorul lui Iordănescu: Toni Conceicao este pariul oficialului din Gruia.
Publicat la
Primul jucător care e cedat de Juventus după venirea lui Cristiano Ronaldo
Rolando Mandragora este primul jucător care pleacă al lui Juventus după aducerea lui Cristiano Ronaldo. Mijlocașul de 21 de ani a fost vândut la Udinese, cu 20 de milioane de euro, așa cum anunță clubul torinez
Publicat la
Real Madrid a pus banii jos pentru Cavani. ”Matadorul”, înlocuitorul lui Ronaldo
După plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus, Real Madrid însă se află în căutări pentru a acoperi golul imens lăsat de starul portughez. După mai multe zvonuri privind posibilul transfer al lui Edinson Cavani, a venit și o ofertă a madrilenilor, care ar fi dispuși să achite 100 de milioane de euro pentru golgheterul lui PSG
Publicat la
Thiem confirmă la Hamburg. E favorit la trofeu!
Vineri, ÎN DIRECT la Digi Sport 4, de la ora 12:00, încep sferturile turneului ATP de la Hamburg. Principalul favorit, Dominic Thiem, caută primul lui trofeu în Germania.
Publicat la
Malmo - CFR Cluj e ÎN DIRECT la Digi Sport 1! Campioana forțează calificarea în Suedia, după schimbările de ultimă oră
Meciul dintre Malmo și CFR Cluj, din manșa secundă a turului 2 preliminar din UEFA Champions League, va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, miercuri, 1 august, la ora 20:15.
Publicat la
Viitorul - Vitesse 2-2, în turul 2 preliminar al UEL. Drăguș a reușit o dublă pentru constănțeni
Elevii lui Gică Hagi au o misiune extrem de grea în turul doi preliminar al UEFA Europa League. Sorții nu au fost deloc de partea fostei campioane, care trebuie să treacă în dublă manșă de Vitesse Arnhem pentru a mai spera la faza grupelor și la asigurarea liniștii financiare pentru viitor.
Publicat la
Exclusiv Ruptură definitivă! Niculae a explicat pe larg de ce a plecat de la Rapid și de ce prietenia cu Pancu e istorie
Daniel Niculae a plecat de la Rapid și rămâne ferm pe poziții, atunci când afirmă că nu mai există cale de întoarcere la clubul pe care îl iubește încă din copilărie. Mai mult, spune a pus capăt definitiv prieteniei cu Daniel Pancu, cel pe care l-a considerat un idol de-a lungul timpului.
Publicat la
Becali cu ordinele, Dică execută! Tănase, Coman și Bălașa, rezerve cu Rudar
Finanțatorul a anunțat că Florin Tănase, Florinel Coman și Mihai Bălașa vor deveni rezerve, iar acest lucru s-a întâmplat chiar în următoarea partidă, cea cu Rudar Velenje.
Publicat la
Cum și-a luat Simona Halep permisul de conducere! Dezvăluirea făcută de cea mai bună jucătoare a lumi
Simona Halep a făcut dezvăluiri în legătură cu examenul auto pe care l-a susținut cu 6 ani în urmă. Cea mai bună jucătoare a lumii a anunțat că a picat în două rânduri partea teoretică, înainte de a pune mâna pe carnet.
Publicat la
De unde au plecat negocierile pentru revenirea spectaculoasă a lui Bonucci la Juventus
Leonardo Bonucci ar putea fi protagonistul unei spectaculoase reveniri la Juventus, la doar un an după ce s-a despărţit de bianconeri şi a semnat cu AC Milan. Noul general manager al rossonerilor, brazilianul Leonardo, a dezvăluit că negocierile dintre cele două cluburi au început la solicitarea jucătorului.
Publicat la
"Sincer, nici acum nu știu ce s-a întâmplat". Evenimentele de la CFR Cluj, explicate de Bogdan Mara
CFR Cluj și-a demis antrenorul, Edi Iordănescu, după înfrângerea cu Malmo, 0-1, din turul 2 preliminar al Champions League, care a umplut paharul pentru patronul clujenilor. Acesta a luat o decizie neașteptată după numai 3 meciuri. Odată cu Iordănescu, a părăsit echipa și directorul sportiv Bogdan Mara
Publicat la
Mesajul lui Mureșan pentru Iordănescu, după despărțirea fulgerătoare. Ce spune de noul antrenor al CFR-ului
CFR Cluj s-a despărțit de Edi Iordănescu și noul antrenor este Antonio Conceicao, portughezul care a mai pregătit de două ori formația ardeleană (2009, 2015-2016). Oficialul i-a urat bun venit "vechiului prieten" lusitan și l-a asigurat că se bucură de încrederea conducerii.