Video Zverev a fost huiduit la interviul de la finalul meciului cu Federer. Ce s-a întâmplat
17.11.2018, 18:39Alexander Zverev este primul finalist al ediţiei din acest an al Turneului Campionilor. Germanul l-a învins în două seturi pe Roger Federer, scor 7-5, 7-6, însă nu s-a putut bucura de victorie. La interviul de la final, a fost huiduit de publicul londonez.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nemulţumirea spectatorilor a avut legătură cu ceea ce s-a întâmplat în tie-break-ul celui de-al doilea set. La scorul de 4-3 în favoarea lui Federer, Zverev a oprit punctul, după ce un copil de mingi a scăpat o minge.
Jucătorul de 21 de ani a câştigat punctul respectiv, apoi s-a impus în tie-break şi a obţinut una dintre marile victorii ale carierei sale. Însă susţinătorii lui Federer nu l-au iertat.
Astfel, germanul a avut nevoie de câteva secunde bune pentru a spune câteva cuvinte la finalul meciului, din cauza fluierăturilor din tribună.
"Vreau să îmi cer scuze pentru situaţia din tie-break. Băiatul a scăpat mingea, iar regulamentul spune că punctul trebuie rejucat", a spus Zverev, fără a-i convinge pe suporterii fostului lider mondial.
Reporterul Sky Sports, Annabel Croft, a intervenit la rândul ei: "Nu sunt sigură de ce fluieraţi... Cred că trebuie să aveţi ceva mai mult respect".
"Mi-am cerut scuze şi faţă de Roger, la fileu. A spus că totul e ok. Vreau să-mi cer scuze şi faţă de public. Firesc că Roger are foarte mulţi fani aici. Aşa şi trebuie, pentru tot ce a realizat.
Fanii au fost extraordinari tot meciul. Îmi pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Nu am vrut să supăr pe nimeni", a mai precizat Zverev.
Etichete: turneul campionilor , zverev huiduit , video zverev-federer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...