Ziua a 4-a la Roland Garros: Djokovic și restul capilor de serie s-au calificat mai departe
30.05.2012, 23:42Zi bună pentru favoriți la turneul de la Roland Garros. Capii de serie s-au calificat pe linie în turul al treilea!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Novak Djokovic s-a calificat fără prea mari emoţii în turul al treilea la RolanD Garros. Cap de serie numărul unu, sârbul a trecut în trei seturi, 6-0 6-4, 6-4, de croatul Blaz Kavcici şi îl va întâlni mai departe pe Nicolas Devilder.
Al nouălea favorit, Juan Martin Del Potro, merge şi el în runda a treia. Argentinianul a cedat primul set în faţa reprezentantului gazdelor, Edouard Roger-Vasselin şi a avut mult de muncă pentru a întoarce rezultatul, 6-7, 7-6, 6-4, 6-4.
Tomas Berdych a avut nevoie de doar o oră si 20 de minute pentru a trece de un alt francez, Michael Llodra. Cehul s-a impus cu 6-2, 6-3, 6-3 și merge mai departe pentru a-l întâlni pe sudafricanul Kevin Anderson.
Cap de serie numărul 11, Gilles Simon s-a impus greu, în cinci seturi, în fața lui Brian Baker, surpriza plăcută a turneului de la Metz. Numărul 141 mondial a pierdut previzibil primele două acte, dar a revenit incredibil și a împins meciul în decisiv. Baker nu a mai avut însă energie și Simon a câștigat cu 6-4, 6-1, 6-7, 1-6, 6-0.
Mai departe, Simon va juca împotriva lui Stanislas Wawrinka. Favorit numărul 18, elvețianul a trecut de Pablo Andujar, 7-6, 6-7, 6-2, 6-1, la capatul unui meci de trei ore.
Luxembrughezul Gilles Muller i-a luat primul set favoritului numărul 14, Fernando Verdasco. Ibericul nu s-a arătat însă impresionat și s-a impus până la urmă cu 6-7, 6-3, 6-2, 6-2, pentru a-și asigura un loc în turul trei, unde îl va întâlni pe Andreas Seppi.
Etichete: tenis , novak djokovic , roland garros , atp roland garros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...