Galerie Foto Zi plină pentru Simona la Shenzhen. A dat autografe, a făcut figurine din hârtie și s-a antrenat alături de Begu
30.12.2017, 12:02Deși turneul de la Shenzhen nu a început încă, Simona Halep a avut o zi plină de evenimente. Înainte să-și afle adversara din primul tur, liderul clasamentului WTA a făcut o vizită la Universaide Kaisa Centre din Shenzhen, acolo unde a învățat să facă figurine din hârtie, a dat autografe și s-a fotografiat alături de mai mulți copii.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Imediat după tragerea la sorți, unde a aflat că va debuta în competiţia din China contra jucătoarei din SUA, Nicole Gibbs (24 de ani, locul 110 mondial), Simona a mers pe teren pentru un antrenament. Numărul 1 mondial s-a pregătit alături de Irina Begu (43 WTA), cea cu care va face pereche în proba de dublu. La simplu, cele două ar putea fi adversare în semifinale.
"E întotdeauna o plăcere să mă antrenez alături de Irina Begu și să fiu în compania prietenilor mei din România. Îl încludem aici și pe Daren Cahill, român prin adopție" a scris Simona pe rețelele de socializare.
Halep va juca 3 turnee în ianuarie. În China va participa la primul turneu WTA din 2018, cel de la Shenzhen, dotat cu premii totale de 750.000 de dolari. Simona a câștigat trofeul în 2015.
Competiția va debuta pe 1 ianuarie și va fi transmisă ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, iar meciurile numărului 1 mondial vor fi LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Galerie Foto
Etichete: simona halep , irina begu , wta shenzen , halep shenzen , halep begu shenzen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...