Wimbledon 2019 | Wilander, impresionat de duelul Halep - Buzărnescu. Ce concluzie a tras fostul mare campion
03.07.2019, 19:20Wimbledon 2019 | Simona Halep s-a calificat miercuri în turul 3 al turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, după o victorie împotriva altei românce, Mihaela Buzărnescu, 6-3, 4-6, 6-2. Celebrul Mats Wilander a analizat la cald disputa de la All England Club.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep, 27 de ani, locul 7 WTA, fost lider mondial, s-a impus după o oră şi 51 minute în faţa unei adversare de 31 ani, care este pe locul 53 în ierarhia mondială. Buzărnescu a reuşit miercuri unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest sezon, însă nu a fost suficient pentru a trece de Simo.
La final, Mats Wilander s-a declarat impresionat de ritmul partidei şi a concluzionat că jucătoarea mai bună s-a impus.
"Simona şi-a pierdut din intensitate, a devenit emoţionantă. Şi-a văzut adversarul că revine şi au apărut tot felul de idei în capul ei. Mihaela a ridicat foarte mult nivelul, dar în cele din urmă jucătoarea cu mai multă experienţă s-a impus. A fost un meci de foarte bună calitate. Nu e uşor să joci într-un meci împotriva unui compatriot, dar la final cred că jucătoarea mai bună s-a impus. Halep joacă fără presiune la Wimbledon şi asta se simte în momentele importante, pe care le gestionează bine", a spus la final Wilander, la EuroSport.
Wimbledon 2019 | Ce urmează pentru Simona Halep
Halep a obţinut 111.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA pentru calificarea în şaisprezecimi de finală.
Buzărnescu rămâne cu 72.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA pentru accederea în turul secund. Ea a ajuns anul trecut până în turul al treilea la Wimbledon, la prima sa participare pe tabloul principal.
Halep şi Buzărnescu s-au mai înfruntat o singură dată, în 2008, la turneul ITF de la Monteroni D'Arbia (Italia, 25.000 de dolari), Simona câştigând cu 6-3, 6-0, în primul tur.
Halep o va întâlni în runda următoare pe belarusa Victoria Azarenka (40 WTA). Azarenka, fost lider mondial, a trecut uşor de miercuri Ajla Tomljanovic (Australia), cu 6-2, 6-0.
Etichete: wimbledon , simona halep , mihaela buzărnescu , wimbledon 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...