Williams şi Kerber s-au calificat la Turneul Campioanelor. Şanse mari şi pentru Simona
22.08.2016, 19:19Serena Williams şi Angelique Kerber, locurile 1, respectiv 2 în clasamentul WTA, au obţinut matematic calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, finala sezonului. Simona Halep, locul 3 în ierarhia pe acest an, este jucătoarea care ar trebui să li se alăture în curând.
Europa League: FCSB - Olympiacos, joi, 22:00, DGS 1
Europa League: RFS - PAOK, joi, 19:45, DGS 1
Clasamentul Race este condus de Serena Williams, cu 6.270 de puncte, ea fiind urmată de Angelique Kerber, cu 5.802 puncte şi de Simona Halep, cu 3.829 de puncte.
Pentru a fi sigură că participă pentru a treia oară consecutiv la finala sezonului, românca de 24 de ani ar trebui să depăşească 4.200-4.300 de puncte.
Turneul Campioanelor de la Singapore (23-30 octombrie) reuneşte la finalul sezonului cele mai bune opt jucătoare şi opt echipe de dublu în anul în curs.
Simona Halep a jucat finala ediţiei 2014, când a participat în premieră, fiind învinsă în ultimul act de Serena Williams. Anul acesta, americanca va fi prezentă pentru a zecea oară în finala sezonului.
Din 2017, vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.
Etichete: simona halep , angelique kerber , turneul campioanelor , serena william
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un purtător de cuvânt al platformei TikTok a respins îngrijorările formulate de Consiliul Naţional...