VIDEO Tecău şi Rojer au câștigat în două seturi primul meci la Turneul Campionilor
16.11.2015, 09:49Horia Tecău a debutat cu un succes important la Turneul Campionilor, alături de Jean-Julien Rojer, cei doi învingând luni perechea Marcin Matkowski (Polonia) / Nenad Zimonjic (Serbia), scor 6-2, 6-4. Succesul în două seturi le oferă învingătorilor o șansă în plus în lupta pentru calificarea în semifinale.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Primul set a fost permament la dispoziția perechii româno-olandeze, cei doi reușind două break-uri consecutive și servind ambii foarte solid. În setul al doilea, după încă un break reușit de Horia, partenerul său a scăzut nivelul jocului și a cedat serviciul.
Au urmat încă două game-uri dificile pentru favoriții doi ai întrecerii londoneze, dar Horia a reușit aproape de unul singur să păstreze în joc echipa sa. Apoi a urmat încă un break și la 5-3 trei mingi de meci. Matkowski le-a salvat pe toate cu un serviciu puternic, dar în ultimul game Horia a servit și el foarte bine și a încheiat disputa după o oră și 7 minute.
În celălalt meci al zilei de luni, perechea Ivan Dodig (Croţia)/Marcelo Melo va înfrunta cuplul francez Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, de la ora 20:00.
UPDATE: GAME, SET, MECI! Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 6-4! Horia servește foarte bine în finalul game-ului, revine de la 15-30 și obine alături de Rojer primul succes la această ediție a Turneului Campionilor.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 5-4! Matkowski a făcut două duble greșeli, dar apoi a servit exact și a salvat două mingi de meci. A luat game-ul cu un as.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 5-3. Cu ceva emoții pe serviciul lui Rojer, Horia face punctul decisiv, la 40-30, și păstrează avantajul break-ului din game-ul anterior. Din păcate, Horia s-a lovit de Rojer la penultimul schimb și a solicitat intervenția medicului.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 4-3. BREAK! Jean-Julien Rojer își revine la timp și face punctele decisive pentru încă un break, pe serviciul lui Zimonjic.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 3-3. Horia continuă să servească perfect și egalează la jumătatea setului secund.
UPDATE Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 2-3. Matkowski și Zimonjic trec prima oară în avantaj după ce au mai condus doar la game-ul de debut. Polonezul a servit solid, Horia a reușit două puncte, dar se pare că Rojer are ceva probleme și e în acest moment veriga slabă a perechii româno-olandeze.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 2-2. BREAK! Primul moment în care jocul lui Rojer scade, cu un game slab pe serviciu din partea olandezilor care le oferă adversarilor șansa break-ului.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 2-1. În continuare Zimonjic și Matkowski au probleme la serviciu și chiar dacă au luat game-ul pe serviciul sârbului, nu au făcut-o deloc simplu.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 2-0. Horia servește excepțional și închide game-ul la 15 cu un as din al doilea serviciu!
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2, 1-0. BREAK! Perechea polonezo-sârbă a resimțit pierderea primului set și a pierdut și game-ul de serviciu care a deschis setul al doilea. Tecău și Rojer au nevoie acum să păstreze serviciul!
UPDATE: SET ROJER / TECĂU! Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 6-2. Jean-Julien Rojer închide setul cu un serviciu puternic și exact, cu game la zero. 28 de minute au trecut de la startul meciului.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 5-2. Zimonjic a servit mult mai bine față de precedentul game cu el la serviciu și n-a avut probleme.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 5-1. Chiar dacă a făcut prima dublă greșeală a meciului, Horia a avut un serviciu solid în game-ul șase și perechea româno-olandeză s-a distanțat pe tabelă. La un singur game de primul set.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 4-1. BREAK! Horia a câștigat toate punctele de retur pe serviciul lui Matkowski și Rojer pe cel decisiv pentru break!
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 3-1. Rojer a început senzațional primul game în care a servit, cu doi ași. Adversarii au revenit la 40-30, dar Horia a închis game-ul cu o lovitură sigura la fileu, imediat după retur.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 2-1. BREAK! Zimonjic a salvat prima minge de break a meciului cu un as. N-a mai avut însă replică la punctul decisiv și Rojer a punctat pentru primul break.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 1-1. Egalitate, după serviciul lui Horia Tecău. Acesta a început ezitant game-ul, servind doar de două ori cu primul.
UPDATE: Rojer / Tecău - Matkowski / Zimonjic 0-1. Perechea polonezo- sârbă câștigă la zero primul game, pe serviciul lui Matkowski.
UPDATE 14:06: Cele două perechi au ieșit pe teren, unde are loc tragerea la sorți. Primii vor servi Matkowski și Zimonjic. Urmează minutele de încălzire.
Miză enormă pentru Tecău şi Rojer, la Londra: pot termina anul pe 1, peste fraţii Bryan
În celălalt meci al zilei de luni, perechea Ivan Dodig (Croţia)/Marcelo Melo va înfrunta cuplul francez Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, de la ora 20:00.
A şaptea ediţie consecutivă a Turneului Campionilor găzduită de Londra, în O2 Arena e transmisă ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE de Digi Sport în perioada 15-22 noiembrie.
Etichete: turneul campionilor , tecau rojer , matkowski zimonjic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ANAF a descoperit că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok, a fost...