VIDEO EXCLUSIV Hănescu şi bilanţul unui an în care şi-a relansat cariera: "Am vrut să fiu un Victor mai bun"
06.12.2012, 13:24Revenit în Top 100 ATP, după o primă jumătate de an mai puţin productivă, Victor Hănescu consideră că a avut un 2012 "excelent", în care a trecut de la gândul retragerii din activitate la dorinţa revenirii în echipa de Cupă Davis a României.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Cum a fost anul 2012 pentru tine?
- Eu zic că a fost un an excelent, a fost un an în care m-am regasit, atât pe teren cît şi în viaţa de zi cu zi. Am jucat foarte bine în ultima parte a anului, am urcat 100 de poziţii în 3 luni de zile, ceea ce este un salt extraordinar şi mă bucur că sunt în top 100.
- Ce s-a schimbat in jocul tău, ce ai schimbat faţă de 2011?
- Nu am schimbat foarte multe in joc, dar eu zic că am schimbat foarte multe lucruri la mine, ca persoană. Am vrut să fiu un Victor mai bun, un Victor increzător, mai optimist, pentru că mi-am dat seama că eram pe o panta descendentă. Lucrurile nu mergeau aşa cum voiam, căutam răspunsuri în alte părţi, unde nu era cazul, dar important este că mi-am dat seama că, pentru a progresa, trebuie să lucrezi la alte aspecte, cum ar fi partea mentală, căci asta face diferenţa.
- După un an 2011 slab, mai credea cineva în tine?
- Nu ştiu câţi mai credeau, pentru că auzisem multe zvonuri, toată lumea mă întreba când mă retrag... Începusem să cred şi eu la un moment dat acest lucru, dar mă bucur că am avut tăria şi sprijinul din partea familiei, care mi-au dat puterea să merg mai departe.
- Ce aştepţi de la 2013? Îţi propui obiective de clasament sau mergi să joci cât poţi tu de bine?
- Mi-am dat seama că obiectivele în tenis sunt destul de relative, însă cel mai important lucru e să te bucuri de ceea ce faci, să joci fiecare meci la maxim. Indiferent că joci cu Federer sau cu locul 100 din lume, intri pe teren şi nu ştii ce va urma. Cred că asta e şi frumuseţea sportului. Îmi propun să joc cel mai frumos tenis al meu. La ultimul meci cu Finlanda nu am jucat, am crezut că este mai bine să îi las pe cei tineri să evolueze, s-a şi văzut că Marius Copil a avut un parcurs foarte bun. El şi Victor Crivoi au adus o victorie foarte importantă şi acest lucru le-a dat încredere pentru cariera lor. Însă eu eram într-o perioadă în care îmi doream să revin in top 100, jucam turnee pe zgură şi atunci am luat acea hotărăre, şi cred că a fost bine şi pentru mine şi pentru Cupa Davis. Mă gândesc în continuare la echipă, îmi doresc să revin la echipa naţională, să joc pentru România şi sunt convins că la anul se vor regla lucrurile şi cu federaţia şi cu toată lumea.
- Se reuneşte echipa de Cupa Davis?
- Se pare că aşa va fi.
- Cum vezi meciul cu Danemarca?
- Teoretic, pare un meci simplu, după cum văd clasamentul, dar un astfel de meci trebuie tratat cu atenţie. Este foarte important pentru noi să câştigăm, mai ales că jucăm acasă, avem avantajul terenului, eu zic că suntem mai buni, suntem favoriţi cu Danemarca.
- Cu Olanda lucrurile se mai complică?
- Se mai complică. Olanda are o echipă puternică, jucători de prima sută, dar dacă România va juca cu prima echipă, eu zic că şansele sunt bune. Adrian Ungur este într-o formă foarte bună, a arătat ca este un jucător de primii 100 şi avem şanse bune de a face un meci bun.
Etichete: atp , victor hanescu , interviu , cupa davis , exclusiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...