VIDEO Dulgheru, la prima finală WTA după 5 ani: "Am luptat pentru fiecare punct, chiar dacă eram obosită"
07.03.2015, 22:20VIDEO Alexandra Dulgheru a învins-o pe Jarmila Gajdosova, în trei seturi, la capătul unui meci epuizant. Sportiva din România s-a impus cu 5-7, 7-5, 7-6, victorie prin care și-a asigurat locul în finala de la Kuala Lumpur.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Imediat după finalul meciului, Alexandra (locul 94 WTA) a oferit o declarație chiar pe terenul de joc:
"Nu îmi vine să cred că acest meci s-a terminat! La un moment dat am devenit nervoasă, deoarece obosisem. Au fost clipe în care am simțit că nu mai pot continua, oboseala mă ajunsese din urmă, iar deplasarea mea în teren avea de suferit. Am tras tare și am luptat pentru fiecare punct, până la final, chiar dacă am mai făcut câteva greșeli.", a spus Dulgheru.
Conaționala noastră și-a lăudat adversara pentru modul în care a luptat până la final. Meciul s-a încheiat după trei ore și 17 minute:
"Gajdosova a jucat foarte bine azi și a fost o adversară extrem de dificilă. În final mi-am găsit ritmul la serviciu și am început să lovesc din ce în ce mai puternic. Ea a servit de asemenea foarte bine și am știut că trebuie să forțez. Sunt foarte fericită că am câștigat și am ajuns în finală!", a încheiat Dulgheru.
În finala de duminică, de la ora 12:00, Alexandra o va înfrunta pe Caroline Wozniacki. Daneza este principala favorită a întrecerii din Malaezia, iar până acum a câștigat ambele dueluri cu Dulgheru. Cel mai recent a avut loc în turul II la Doha, atunci când românca a abandonat în setul secund.
"Mereu am un sentiment aparte atunci când joc o finală. Pentru asta mă pregătesc atât de mult la antrenamente. Este a doua mea finală din 2015, sper să o pot și câștiga.", a declarat Wozniacki, după victoria de sâmbătă, cu Hsieh Su-Wei: scor 6-2, 6-2.
În prima finală din acest an, Wozniacki a fost învinsă de Venus Williams, la Auckland. Va fi finala cu numărul 39 din cariera lui Caroline, care a cucerit până acum 22 de titluri.
De cealaltă parte, Alexandra Dulgheru va juca a treia finală din circuitul WTA, prima după o așteptare de aproape 5 ani. Pe 22 mai 2010, ea trecea în ultimul act de la Varșovia de Jie Zheng, scor 6–3, 6–4, iar cu un an mai devremea ea se impunea tot la competiția din Polonia, în meciul decisiv contra Alonei Bondarenko, scor 7–6, 3–6, 6–0.
Finala de la Kuala Lumpur, dintre Wozniacki și Dulgheru, va avea loc duminică, de la ora 12:00. Ea va fi transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport 2, și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro.
Etichete: alexandra dulgheru , dulgheru gajdosova , dulgheru kuala lumpur , dulgheru wozniacki , dulgheru live
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...